Săptămâna de coşmar: peste 1000 de solicitări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă
Luni, 03 Februarie 2014 15:43
# 162 de pacienţi din tot judeţul care au avut nevoie de dializă au fost duşi cu ambulanţa la Centrul de Dializă al Spitalului Judeţean # În Argeş s-a murit de frig! Pe linie de asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar asistat, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Argeş a răspuns, săptămâna trecută, la peste 1000 de solicitări, din care 50% pentru afecţiuni ale căilor respiratorii, 40% pentru afecţiuni cardio vasculare, 3% pentru fracturi, luxaţii, entorse şi 7% alte afecțiuni.
Pe 27 decembrie, o persoană din Piteşti (fără ocupaţie) a fost găsită îngheţată, iar certificatul medical constatator al decesului a identificat drept cauze ale decesului “pneumonie hemoragică bilaterală” şi “ciroză hepatică”.
În comuna Albota, un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost la un pas de moarte, după ce a stat câteva ore îngropat în zăpadă, Un vecin l-a găsit din întâmplare şi a chemat ambulanţa după ce l-a dus pe braţe în casă şi a încercat să-l încălzească . Ambulanţa a ajuns cu greu din cauza nămeţilor uriaşi de pe uliţă. În cele din urmă, bărbatul a fost dus la Spitalul Judeţean şi stabilizat.
În domeniul consultului la domiciliu şi al transportului sanitar neasistat, în perioada mai sus menţionată SJA a transportat 162 de pacienţi la Centrul de Dializă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, din care 6 au fost transportaţi anticipat şi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti pentru prevenirea înzăpezirii acestora în zone greu accesibile.
Întreagă reţea de spitale publice de urgenţă de pe teritoriul judeţului Argeş a asigurat preluarea şi asistarea tuturor urgenţelor medico-chirurgicale şi asistarea naşterilor. În plus, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a asigurat internarea a zeci de pacienţi care au fost transportaţi anticipat pentru a preveni înzăpezirea acestora în zone greu accesibile
“Direcţia de Sănătate Publică Argeş a coordonat, în conformitate cu recomandările Centrului Operaţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, activităţile şi intervenţiile Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale unităţilor sanitare publice şi private de pe teritoriul judeţului Argeş, pentru asigurarea accesului permanent al populaţiei la servicii medicale esenţiale în contextul condiţiilor meteo nefavorabile din această perioada. (…) Pe durata avertizărilor meteo de vreme nefavorabilă SJA nu s-a aflat în situaţia de a nu putea ajunge la vreo solicitare din cauza condiţiilor drumurilor”, spune Adrian Stoica director DSP Argeş.
Pacienţii care au avut nevoie de hemodializă au aşteptat ca ambulanţele să răzbească printre nămeţi
Conform instrucţiunilor Centrului Operaţional al IGSU, DSP a coordonat cu SJA, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi Centrul de Hemodializă NephroCare asigurarea accesului tuturor pacienţilor programaţi pentru şedinţe de hemodializă în această perioada, operaţiune derulată în baza informaţiilor şi a recomandărilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Astfel, săptămâna trecută au fost programaţi (la Centrul de Dializă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti şi Centrul de Dializă NephroCare) un număr total de 252 de pacienţi.
Recomandările DSP Argeş
Întrucât nici săptămâna aceasta nu vom scapă de temperaturile foarte scăzute, este bine să ţinem cont de câteva aspecte.
“DSP recomandă populaţiei (mai ales persoanelor vârstnice şi gravidelor) să evite pe cât posibil expunerea la temperaturile din mediu, iar atunci când deplasările în afară locuinţei sunt necesare să se folosească îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate condiţiilor de iarnă şi să se limiteze durata expunerii. Expunerea bruscă la temperaturile exterioare în această perioada poate favoriza apariţia infecţiilor acute respiratorii sau agrava evoluţia bolilor cronice respiratorii şi cardio-vasculare. De asemenea, deplasările în condiţiile de mediu exterior din această perioada sporesc riscul de fracturi, luxaţii, sau entorse.”, avertizează Adrian Stoica director DSP Argeş.
În cazul apariţiei de simptome de îmbolnăvire acute sau subacute dar persistente, DSP recomandă consultarea medicului de familie şi evitarea automedicatiei, în special cea cu antibiotice.
Cristina Stancu