Administratorul judiciar al SC Internaţional Transport, acuzat de încălcarea legii într-o licitaţie de supraofertare
Luni, 03 Februarie 2014 15:46
# Contestaţii în dosarul falimentului SC Internaţional Transport. SC Complet Darox, una dintre firmele care au depus oferte în cadrul procedurii de supraofertare formulată de Ion Dinu, administratorul judiciar al SC Internaţional Transport, contestă la Tribunalul Comercial Argeş procesul verbal întocmit de respectivul administrator pe 19 decembrie 2013 şi cere anularea Hotărârii creditorilor din 30.12.2013, prin care s-a aprobat continuarea procedurii de supraofertare între SC Complet Darox SRL şi SC Compact Lacoli. Firma contestatară a cerut instanţei şi emiterea unei dispoziţii astfel încât administratorul judiciar să încheie contractul de vânzare-cumpărare la preţul supraofertat de respectiva firmă.
O procedură cu semne de întrebare
Pe 5 decembrie 2013, Ion Dinu, administratorul judiciar al SC Internaţional Transport, firmă aflată în faliment, a publicat în ziarul România Liberă un anunţ privind condiţiile de supraofertare pentru vânzarea unui activ situat în Piteşti, Strada Dârzei nr. 48. “Supraofertarea începe de la suma de 551.000 de euro, inclusiv TVA, care reprezintă preţul minim de vânzare. Pasul de supraofertare este de 5000 de euro. Vânzarea va avea loc la o dată ulterioară, în termen de 30 de zile de la data publicării în ziar a prezentului anunţ şi va fi comunicată de administratorul judiciar” se arăta în anunţul publicat, în decembrie, în ziarul România Liberă, anunţ în care se preciza şi garanţia pe care ofertanţii trebuie să o depună, de 10% din suma de la care începe supraofertarea. SC Complet Darox a participat la procedura de supraofertare, oferind suma de 561.000 de euro, mai mare decât suma de 551.000 de euro oferită de SC Compact Lacoli SRL.
“În consecinţă, administratorul judiciar Dinu Ion trebuia să supună Adunării creditorilor propunerea de vânzare a activului susmenţionat către subscrisa la preţul supraofertat de 561.000 euro. În schimb, administratorul judiciar a supus Adunării creditorilor propunerea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu subscrisa sau continuarea procedurii de supraofertare, fiind ilegal, deoarece subscrisa a câştigat licitaţia de supraofertare (scrisă), prin oferirea unei sume de bani mai mare decât contracandidata sa”, se arată în contestaţia depusă de SC Complet Darox la Tribunalul Comercial Argeş.
SC Complet Darox a fost lăsată cu ochii-n soare după ce, la propunerile administratorului judiciar, în şedinţa Adunării creditorilor SC Internaţional Transport din 30 decembrie 2013 a fost aprobată continuarea procedurii de supraofertare între cele două societăţi care au depus oferte.
Termenul de judecată pentru contestaţia împotriva respectivului proces verbal şi pentru anularea amintitei hotărâri a Adunării Creditorilor este 20 februarie 2014.
Cristina Stancu