250.000 EURO, preţul de pornire la vânzarea Hanului Sasului
Luni, 03 Februarie 2014 15:48
# Pensiunea de la Lereşti va fi valorificată în dosarul insovenţei S.C. Expres Auro Star. Lichidatorul judiciar al SC Express Auro Star consideră că sunt şanse de acoperire a creanţelor creditorilor prin valorificarea Hanului Sasului din Lereşti. Pensiunea de trei stele a mai fost scoasă la vânzare înainte de intrarea firmei în procedura generală de insolvenţă, însă până în prezent, proprietarii n-au reuşit s-o valorifice. “Creditorii ar putea aproba vânzarea pensiunii Hanul Sasului la un preţ nu mai mic de 250.000 de euro, aceasta fiind valoarea aproximativă a tuturor creanţelor creditorilor declarate împotriva debitoarei SC Express Auro Star ” a declarat pentru Atitudine în Argeş Costin Petre Cătălin, lichidatorul judiciar al SC Express Auro Star.
Starea de insolvenţă a SC Express Auro Star a fost cerută chiar de debitoare. Printre creditorii SC Express Auro Star se numără: Banca Transilvania SA Cluj-Napoca, sucursala Piteşti, Good.bee Credit IFN SA, AJFP Argeş pentru DGFP Ploieşti, GDF Suez etc. Unul dintre ei, Banca Transilvania SA Cluj-Napoca, cheamă în instanţă firma debitoare, solicitând Tribunalului Comercial Argeş desfiinţarea pentru nelegalitate a procesului verbal din 15 ianuarie 2014 care materializează Hotărârea Adunării Creditorilor SC Expres Auto Star, în ceea ce priveşte “nelegala ţinere a Adunării Creditorilor în lipsa afişării tabelului preliminar al creditorilor la uşa instanţei”, a nemenţionării corecte a ceea ce au votat creditorii privind onorariul lichidatorului, în ceea ce priveşte debitoarea, asupra unei chestiuni necuprinse în convocare, precum şi în ceea ce priveşte nerespectarea procedurii de negociere cu administratorul judiciar de către comitetul creditorilor a condiţiilor numirii şi recomandării adunării creditorilor.
În opinia băncii, nu intră în atribuţiile Adunării Creditorilor să aprobe rapoartele lunare de activitate şi nici raportul cauzal, ci numai propunerea intrării în faliment. “Ori raportul cauzal nu conţine o astfel de propunere cum, de altfel, nu conţine nici o concluzie sau o menţiune cu privire la existenţa unei posibilităţi de reorganizare.”, se arată în motivarea solicitării depuse de Banca Transilvania la Tribunalul Comercial privind desfiinţarea pentru nelegalitate a procesului verbal al Adunării Creditorilor SC Expres Auto Star din 15 ianuarie 2014.
De precizat că Banca Transilvania nu a aprobat raportul administratorului judiciar privind cauza şi împrejurările care au condus la apariţia stării insolvenţei, nu a confirmat administratorul judiciar şi a respins posibilitatea susţinerii procedurii de lichidare prin avansarea sumelor necesare de către creditori. Cristina Stancu