Apele Române au sărbătorit Ziua Mondială a Apei

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a dedicat această săptămână acțiunilor de celebrare a evenimentului. Au fost organizate acțiuni în unități de învățământ pentru promovarea mesajelor de economisire a apei și a energiei. Reprezentanții ABA Argeș – Vedea au adaptat informațiile pentru a fiecare public, astfel încât mesajul să  fie înțeles de fiecare participant. În timp ce la Grădinița Floare de Colț, cei mici au construit baraje din cuburi, conducte de transport al apei și macheta unei hidrocentrale, la Școala nr. 1 Mioveni și Școala gimnazială Alexandru Davila elevii au realizat postere pe tema apei și a energiei și au participat la concursuri. Toți s-au îndulcit apoi cu brioșe în forma picărurilor de apă.
60 de studenți de la Facultatea de Științe a Universității din Pitești au fost invitați să viziteze Lacul de acumulare și Barajul Budeasa amplasate pe cursul mijlociu al râului Argeș. Studenții, de la specializarea Ingineria mediului, au fost călăuziți de specialiști de la Sistemul Hidrotehic Bascov al ABAAV, în interiorul construcției, unde au vizitat galeriile barajului și au văzut instalațiile speciale de funcționare. În același timp, studenților le-a fost explicat rolul și funcțiile acestor obiective în asigurarea resurselor pentru alimentarea cu apă, protecție împotriva inundațiilor, producerea de energie electrică. Vizita a continuat la centrala hidroelectrică Budeasa. Aici, specialiștii Hidroelectrica le-au arătat studenților cum funcționează o hidrocentrală și cum puterea apei este transformată în energie electrică. Astfel, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea  a promovat tema Zilei Mondiale a Apei de anul acesta - Apa și energia.
“Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea va organiza și ședința Comitetului de Bazin Argeș-Vedea care va aduce la masa rotundă reprezentanții administrației publice, autorități locale și județene dar și ONG-uri pentru dezbateri pe tema resurselor de apă dar și pentru consultarea publică în vederea  realizării celui de-al doilea plan de management ale bazinului hidrografic Argeș – Vedea.„ - Dumitru Ciobanu director ABA Argeș-Vedea
Angajații Apelor Române au sărbătorit Ziua Mondială a Apei și prin acțiuni de igienizare și întreținere a cursurilor de apă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea