Şeful PDL Topoloveni, Gabi Vasilescu, a oferit elevilor 500 de pungi de cadouri

# Cea mai mare parte a acestora au ajuns la Şcoala Generală din localitate. Proaspătul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş a luat din nou postura de Moş Crăciun şi a oferit 500 de pungi încărcate de dulciuri copiilor din Topoloveni. Astfel, 430 dintre aceste cadouri au ajuns la prichindeii (clasele I-IV) Şcolii Generale  Topoloveni, iar 70 la liceul din localitate. Nu este prima acţiune de acest gen a liderului PDL Topoloveni care, de câţiva ani, împreună cu organizaţia pe care o conduce, organizează astfel de activităţi. Gabriel Vasilescu: „Facem cadouri copiilor, din toată inima, în fiecare an. Sunt şi eu părinte şi sunt perfect conştient că aceştia, copiii, sunt viitorul nostru. Nu este o acţiune electorală, nici măcar nu am anunţat presa, pentru că aceasta este una din acţiunile de suflet pe care le organizăm.“ Copiii au fost încântaţi de dulciurile primite şi l-au rugat pe Moş să vină şi la anul. Iar noi ne-am gândit şi la faptul că, la câte partide politice există, nu ar strica ceva mai mulţi moşi…    L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea