Controversata „Posada”

Joi, 13 Ianuarie 2011 16:55

De ani buni, istorica Posada este mutată dintr-un loc în altul de istoricii atât militari cât şi civili, se tot caută locaţii care mai de care mai originale, născându-se şi un patriotism local, unii istorici din zone potenţiale pentru ceea ce s-a întâmplat în 1330 dorind să localizeze evenimentul la ei în zonă. Recent, un istoric de talie mare, Generalul (r) Tucă Florea, susţine cu tărie Cheile Argeşului. Pe mine m-a preocupat istoria, mai ales militară, din anii 1948 şi am tot frământat idei, am cercetat surse şi am adus pentru prima dată la o sesiune de istorie argumente de tip nou care au fost apreciate de istorici, rămânând să le analizeze, să le adâncească şi să găsească realitatea acestei bătălii celebre.
Iată care sunt argumentele mele: primul este de natură „timp” , au trecut de atunci 680 de ani, timp în care s-au derulat nenumărate viituri care au dus şi cele mai neînsemnate urme ale acestei bătălii, aşa că nu se mai poate stabili locaţia pe baza unor artefracte ale locului, zadarnic vor căuta arheologii astfel de urme, ele nu mai există. Din acest motiv, altele sunt urmele care trebuie căutate şi eu m-am limitat la următoarele:
- Factorul tactic: ca militar am găsit cu cale să stabilesc condiţiile în care o trupă în deplasare să fie nimicită, fără a-i da putinţa să varienteze deplasarea. În primul rând, locul cu pricina se numeşte „ambuscada” , unde inamicul să nu aibă scăpare. Canionul, cheia, valea respectivă trebuie să fie atât de îngustă încât să nu existe alt spaţiu decât cel al drumului de acces şi al cursului de apă care o străbate , astfel nu pemite celor ce străbat acest defileu să se apere de căderile de pe versanţii defileului , cu condiţia ca aceştia să fie formaţi din rocă. Să analizăm câteva din locaţiile stabilite de unii istorici: Cheile Argeşului au lăţimea între 200-500 metri şi permit unor trupe care le străbat să se ferească de căderi de pietre şi buşteni de pe versanţi. Cheile Loviştei au pereţii numai pe latura nordică, dând posibilitatea unor trupe să se depărteze de perete,etc.
-    Alt argument este de ordin geologic : se ştie că Basarab şi oştenii săi au prăvălit asupra trupelor regelui Carol Robert De Anjou bolovani şi trunchiuri de copac. Cum se pot obţine bolovani, din ce anume rocă se pot desprinde uşor? Fără îndoială că singura rocă ce are structuri geometrice care se pot disloca, este calcarul . Se pot obţine diferite dimensiuni, iar prin prăvălire se fărâmiţează şi dă nenumărate proiectile ce lovesc inamicul în trecere pe sub pereţi. În Cheile Argeşului roca este cristalină şi feliază, nu dă bolovani, alunecă şi nu se fragmentează, iar în Cheile Loviştei roca este conglomerat care nu poate fi dislocat decât prin explozii, ori nu exista pe atunci explozibil. Singurele chei care au calcar sunt Cheile Dâmbovicioarei, calcare jurasice, aceste chei au lărgimi între 10-50 metri, ideale pentru a lovi forţa vie care le străbate, iar armele folosite : piatra era la dispoziţie din calcar derocat uşor şi arborii tăiaţi trunchi din timp, pereţii fiind aproape verticali, sigur că oferea efectul dorit.
- Alt argument este logica: dacă armata maghiară a venit prin Cheile Oltului şi la Câineni au varianta spre Curtea-de –Argeş , prin Cheile Loviştei, ce ar fi căutat în Cheile Argeşului care duc spre Făgăraş, în timp ce regele dorea să ajungă la Curtea-de-Argeş? Este un nonsens. Iar să fi venit prin Făgăraş pe Cheile Argeşului este neverosimil întrucât nu erau trupe alpine. Mai repede se crede că au venit de la Bran la Moeciu, de aici la Şirnea, Ciocanul, Dâmbovicioara străbătând cheile să ajungă la Rucăr, apoi la Câmpulung şi de aici la Curtea-de-Argeş. Basarab, care era informat de apropierea acestei armate vrăşmaşe, a stabilit să îi întâmpine în ambuscada oferită de Cheile Dâmbovicioarei, nefiind practicat de ei drumul român prin Dealul Sasului.
- Tot logica: se ştie că o parte din soldaţi şi regele au scăpat din ambuscada care pentru ei era un iad şi au luat-o fiecare încotro au văzut cu ochii. Un locuitor al comunei muscelene Berevoieşti a găsit în albia majoră a râului Bratia, de unde căra pietriş , o sabie în formă de cruce . Era în urmă cu 25 de ani şi a dus-o învăţătorului Mziva Ion, care s-a dus cu ea la Bucureşti, unde, supusă cercetării, a fost atribuită armatei lui Carol Robert din 1330. Distanţa din Berevoieşti la Dâmbovicioara în linie dreaptă este de 15-20 km. Ori este verosimil să credem că un ostaş scăpat din infernul Posada a ajuns aici lepădând nu se ştie de ce sabia, decât să fi venit din Cheile Ageşului aflate la peste 50 km. Sau din Cheile Loviştei , la peste 60 km. Iată argumente care se cer analizate logic, raţional. Nu ţin la paternitatea ca Posada să fie stabilită la Dâmbovicioara pentru că, oriunde o fi fost, tot glorie românească este, dar argumentele mele sunt solide şi chiar Cronica Pictată de la Viena, chiar dacă autorul nu a fost la faţa locului, indică pereţii de piatră cu striaţiuni ale rocii care sunt specifice calcarului, ca atare locaţia trebuie limitată şi geologic la roca ce ar fi putut fi utilizată uşor şi cu efect care nu se întâlneşte la cristalin şi conglomerat, nu mai vorbim de granitice sau alte roci (dară gips sau gresie)
Cât priveşte numele de Posada, etimologic, are mai multe înţelesuri: popas, loc  de trecere, culme de ape între două dealuri etc. Rămâne ca istoricii să analizeze în funcţie de argumentele mele, fiecare în parte , să le alinieze desfăşurării bătăliei şi vor găsi că am dreptate în mare măsură, deşi nu vreau să mă împăunez cu această găselniţă, ci numai să contribui la dezlegarea acestei enigme istorice aşa cum se prezintă astăzi.
General(r) Ioan A Dobrescu. Câmpulung Muscel