Misterele Revoluţiei Române, alături de conducătorii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, filiala Argeş

Miercuri, 19 Ianuarie 2011 00:52

David Andrei:  „Noi, la Revoluţie, nu am ieşit nici pentru indemnizaţii, nici pentru pământ…ci pentru a le lăsa copiilor noştri o viaţă mai bună“. Mai multe şi mult mai neguroase decât însăşi vestitele mistere ale Parisului, misterele Revoluţiei Române din 1989 nasc încă – şi vor mai naşte încă ani mulţi – controverse aprige. Se vorbeşte abia acum , la peste douăzeci de ani distanţă, că s-au tras peste 12 milioane de cartuşe în acele zile; se vorbeşte despre cum era huiduit  Iliescu la primele sale apariţii în public; se vorbeşte despre falşi terorişti. Şi, în ultima perioadă, datorită despăgubirilor acordate de statul român, despăgubiri care pot da idei, se vorbeşte şi despre falşi revoluţionari. Drept pentru care am purtat o discuţie cu doi dintre reprezentanţii acestora, conducătorii filialei Argeş a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, domnii  Oliver Ioniţă – preşedinte şi David Andrei – vicepreşedinte.I-am găsit pe cei doi lideri într-o cameră întunecoasă, friguroasă şi înghesuită din subsolul clădirii Tehnic-Club-ului. Intrarea – printre resturi de materiale de construcţii depozitate de muncitorii care reabilitează clădirea mult mai bogatei vecine, Curtea de Apel Piteşti. Pe holul întunecos sunt afişate fotografii din zilele Revoluţiei, atât de la Piteşti cât şi din alte oraşe din ţară, în special din Capitală. Şi fotografii ale decedaţilor şi răniţilor argeşeni din acele zile. Discuţia s-a prelungit mult în noapte. Aşa încât nu va putea fi redată aici decât în mică măsură,  urmând să se constituie într-un material ulterior
Preşedintele Oliver Ioniţă: În momentul de faţă Asociaţia noastră numără 39 de membri, din care 8 sunt plecaţi în străinătate. Cei mai mulţi din Argeş  se află înscrişi la Fundaţia condusă de Dorin Popa
Vicepreşedintele David Andrei: Noi, ca organizaţie, funcţionăm din ianuarie 1997. Înainte de această dată făceam şi noi parte din organizaţia condusă astăzi de domnul Dorin Popa, nu însă sub denumirea de acum. Atunci exista o Ligă a Revoluţionarilor. În acea perioadă exista la nivel de judeţ o organizaţie, şi una la nivelul municipiului Piteşti. La un moment dat, cele două organizaţii au fuzionat. Ne-am susţinut dosarele pentru a obţine calitatea de revoluţionari şi, începând cu ianuarie 1997, 28 de persoane ne-am desprins din Ligă, am fundat propria Asociaţie care, imediat, s-a afiliat la Asociaţia 21 Decembrie Bucureşti.
…Cu toate că timp de zece ani nu am avut nici măcar sediu, organizaţia noastră a reuşit să ridice unul din primele monumente din ţară dedicate eroilor Revoluţiei. Este vorba de monumentul din fosta Piaţă Milea, actuală Piaţă a Revoluţiei.
În cadrul revoluţionarilor există o categorie defavorizată, pe care o numesc „categoria nesimţiţilor care se duc la muncă. Noi, la Revoluţie, nu am ieşit nici pentru indemnizaţii, nu am ieşit nici pentru pământ, nu am ieşit nici pentru conturi în bancă sau multe altele care se pun în contul revoluţionarilor. Am ieşit pentru a le lăsa copiilor noştri o viaţă mai bună. Copiii noştri au stat la coadă la litrul de lapte, la tacâmuri, nu ştiau ce înseamnă libertatea. Dacă în 1989 românii ştiau că se vor da indemnizaţii, ieşeau cu toţi în stradă…
# Cum este cu Marilena Lică? Aceasta v-a acuzat în presă că i-aţi oprit nişte bani…
Oliver Ioniţă: Este adevărat! 51 de milioane, este ceva real, eu am recunoscut. În sensul că aveam împuternicire de la dânsa să ridic aceşti bani. Este foarte simplu. Pe scurt, Marilena Lică avea nevoie de nişte bani înainte de plecarea în străinătate. Am ajutat-o noi, eu şi un coleg, i-am dat împreună bani. Avem martori, nu se pune problema. Dânsa s-a dus la un executor judecătoresc, cine ştie ce i-a povestit… Acesta face o hârtiuţă prin care îmi solicita să depun toate sumele într-un cont. Nu cumva să ne întâlnim… Eu iau oamenii care au fost de faţă şi ne ducem la executor ca să îi explicăm cum au stat lucrurile. Dânsul o sună şi mi-o dă la telefon, spunându-mi că este mai bine să ne înţelegem. De faţă cu executorul discut cu dânsa şi o întreb care este problema, pentru că mai avea să ne dea bani, până la 76 de milioane (lei vechi). Răspunsul dânsei: „Aşa este, dar dă-mi-i pe ăştia şi pe cei împrumutaţi ţi-i dau eu altă dată…” Executorul a înlemnit. Apoi Marilena Lică a închis telefonul…
Vom reveni.
S.V.