Trivale Mall, din ce în ce mai gol...

# Un fost chiriaş acuză conducerea firmei de numeroase nereguli # „Am pierdut peste un miliard, după care m-am retras!...“ Plecat la drum ca un proiect ce se dorea grandios iată că, deşi situat chiar în zona zero a oraşului, Trivale Mall se goleşte, pe zi ce trece, atât de clienţi cât şi,  mai nou, de chiriaşi. Spaţiile eliberate de aceştia îşi găsesc din ce în ce mai greu clienţi. Unele chiar deloc, dovada fiind panourile de la etajul al V-lea, panouri care nu fac altceva decât să acopere ...un gol. Drept pentru care l-am invitat la o discuţie pe unul dintre foştii chiriaşi, pentru a afla mai multe detalii.
„Am făcut contract cu ei, dar treaba nu a mers aşa cum a fost planificat. Am încercat să stau de vorbă în această privinţă, eventual să renegociem chiria, însă m-am lovit de o rigiditate ieşită din comun. Contractul a fost făcut de genul că, dacă plec înainte de expirarea termenului de închiriere, să le plătesc timp de şase luni chiria în continuare. Vă daţi seama? Dar i-am întrebat şi eu despre banii pe care i-am dat cu toţii pentru publicitate (care ?), de sesizările pe care le-am făcut pentru numeroase disfuncţionalităţi. Pentru că de numeroase ori nu mergea liftul de marfă, liftul de persoane, ventilaţia sau mai ştieu eu ce. M-am jurat că nu mai lucrez cu ei, orice s-ar întâmpla. Nu a existat flexibilitate, am preferat să las amenajări de zece mii de euro şi să plec, ca să nu mai pierd bani acolo. Într-adevăr, nici ei nu mi-au cerut taxa pe şase luni în avans. Ar fi fost culmea, vă daţi seama? Eu am avut jumătate de etaj... Nu sunt singurul nemulţumit. Sesizări au depus, cu privire la disfuncţionalităţile de care vă vorbea, foarte mulţi. Alţii au plecat, ca şi mine. Ii puteţi întreba şi pe ei....“
Noi, până să îi întrebăm pe alţii, am preferat să o sunăm pe una dintre persoanele responsabile de bunul mers al lucrurilor din Trivale Mall, Daniela Pavel. La întrebarea noastră cu privire la spaţiile rămase libere, domnia sa ne-a administrat un răspuns şoc: „Nu sunt spaţii libere fără un motiv anume. Sunt închise temporar pentru că se lucrează la îmbunătăţirea lor...“
Aşa da răspuns diplomatic, numai pentru... cine cumpără însă. Numai că atunci când i-am explicat cum stau lucrurile, adică de faptele concrete, doamna Daniela a conchis: „nu, nu doresc să discut aşa ceva, nu doresc să intru într-o polemică cu un fost chiriaş…“
Cert rămâne un singur aspect: Trivale Mall este departe de ceea ce s-a vrut a fi. Calitatea managementului a putut fi observată încă dinainte de deschidere (deschidere amânată şi ea de câteva ori, probabil din aceleaşi motive). Probabil că trebuie să curgă încă multă apă pe Argeş pentru a putea deveni un concurent redutabil pentru celălalt Mall – aflat pe malul râului sus menţionat…
S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea