Deputatul Drăghici se plânge că judeţele portocalii au avut prioritate în accesarea fondurilor europene

După cum veţi vedea, Argeşul n-a fost vitregit de culoarea politică.Social democraţii argeşeni sunt supăraţi pe guvernarea portocalie, de vină fiind nu doar rivalitatea politică, ci şi faptul că PDL-iştii au reuşit oarece performanţe de când sunt la cârma ţării… Deputatul PSD Mircea Drăghici s-a plâns (pe alocuri pe bună dreptate) că judeţele conduse de către democrat liberali au accesat cele mai multe fonduri europene pe Măsura 322. Prin această axă pot fi finanţate proiecte de infrastructură (apă, canalizare, drumuri, energie electrică, gaz), precum şi de amenajare a spaţiilor publice sau servicii pentru populaţia rurală (grădiniţe, azile).
Revenim la mâhnirea PSD-iştilor. Se pare că judeţele portocalii sunt fruntaşe în privinţa numărului de proiecte aprobate pentru finanţare, fapt care nu poate fi decât o adevărată catastrofă din perspectiva oamenilor lui Constantin Nicolescu. Spuneam însă că, pe alocuri, deputatul Drăghici are dreptate. Doar la prima vedere judeţele portocalii au fost mai productive decât judeţele roşii. În fapt, Argeşul nu stă chiar rău la capitolul finanţări pe Măsura 322, astfel că social democraţii par să le plângă de milă mai degrabă celor din Dolj, Mehedinţi şi Vâlcea care n-au reuşit să obţină decât „firimituri”. În fine să vedem cu arată clasamentul cu pricina:
1. Bihor     19 proiecte (PDL)
2. Cluj     18 proiecte (PDL)
3. Caraş-Severin     17 proiecte (PDL)
4. Suceava     16 proiecte (PDL)
5.  Sălaj     16 proiecte (PDL)
6. Timiş     15 proiecte (PDL)
7. Dâmboviţa     15 proiecte (PDL)
8. Iaşi     14 proiecte (PDL)
9. Satu Mare     14 proiecte (PDL)
10. Bistriţa Năsăud     11 proiecte (PDL)
11. Alba     11 proiecte (PDL)
12. Neamţ     10 proiecte (PDL)
13. Maramureş     10 proiecte (PDL)
14. Bacău     9 proiecte (PDL)
15. Argeş     9 proiecte (PSD)
16. Arad     8 proiecte (PDL)


Aşadar, Argeşul e în top, obţinând cu un proiect în plus faţă de Arad, judeţ condus de Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu. Şi-atunci de ce se plânge Mircea Drăghici? Ei bine, motive sunt. Spre exemplu, din cele 69 de cereri pentru finanţare depuse de primarii PSD din Argeş, numai cinci au avut succes. În schimb, cele trei proiecte depuse de unii dintre edilii PDL au fost acceptate în proporţie de 100%. Prin politică suspiciunea e tot atât de frecventă precum este oxigenul într-un pahar cu apă aşa încât nu ne miră atitudinea social democraţilor. Adică dacă Nicolescu se plânge, finul lui Băsescu de la Arad ce să mai spună? 
ANCA ITTU

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea