Tinerii Conservatori piteşteni au demarat cu „sânge rece” în 2011

Tinerii Conservatori piteşteni, au început în forţă anul în curs, atingând într-un timp scurt şi evenimente cultural-istorice, dar şi umanitare. Astfel, după ce au evocat prin seminarii desfăşurate la sediul PC Argeş, atât ziua poetului naţional Mihai Eminescu, cât şi ziua Unirii Principatelor Romane, micii conservatori piteşteni au profitat de faptul că Muzeul Judeţean Argeş găzduieşte în această perioadă „Expoziţia de reptile vii” şi au luat contact, chiar şi la propriu, cu aceste vieţuitoare mai rar întalnite. Dealtfel, tinerii conservatori piteşteni sunt oaspeţi obişnuiţi ai Muzeului Judeţean, ei participând la toate manifestările pe care le desfăşoară instituţia menţionată. Cea mai importantă acţiune a începutului de an s-a desfăşurat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piteşti, în dimineaţa zilei de 27 ianuarie. Sub coordonarea d-lui Codruţ Matei, Preşedintele TC Piteşti, aproape 30 de tineri conservatori (şi alţi caţiva susţinători...morali, mai slabi de înger), au participat la acţiunea tradiţională de donare de sange. Invitaţi de onoare au fost dl. Ion Cornel Lazăr, Preşedintele PC Argeş şi Adriana Croitoru, Preşedintele OFC Argeş, nelipsiţi dealtfel, de la acţiunile juniorilor. „Nu a fost o acţiune politică, ci una strict umanitară, tradiţională. Ne-am deplasat aici, ca în fiecare lună ianuarie din ultimii 6-7 ani, pentru a veni pe de o parte în sprijinul persoanelor aflate în suferinţă, iar pe de altă parte pentru a constitui un exemplu şi pentru alte persoane să vină să doneze pentru că este nevoie. Nu dorim să facem din asta un act de bravură, ci am considerat că este şi de datoria micilor conservatori ca, cel puţin o dată pe an, să dovedească implicare socială”, ne-a declarat Adrian Bughiu – Secretarul General al TC, responsabilul cu bunul mers al lucrurilor.
Activitatea Tinerilor Conservatori va continua în acelaşi ritm şi în luna februarie, cand este preconizată organizarea unei şcoli politice, respectiv a unei manifestări cu prilejul Dragobetelui.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea