Motivarea Curţii de Apel Piteşti în vederea punerii în libertate a preşedintelui Constantin Nicolescu

Miercuri, 02 Martie 2011 02:04

# Curtea a apreciat că recursul este fondat. Completul care a decis în unanimitate admiterea recursului declarat de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a avut următoarea componenţă: Dumitru Diaconu (preşedinte), Raluca Elena Şimonescu Diaconu şi Ana Maria Coculescu (judecători) şi Mariana Carmen Dumitru (grefier

Motivele de recurs

(…) Pentru toate aceste considerente, tribunalul a dispus arestarea preventivă a inculpatului Nicolescu Constantin, aşa cum s-a arătat în preambulul prezentelor considerente. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Nicolescu Constantin care a criticat-o atât pentru nelegalitate cât şi pentru netemeinicie invocând următoarele:
- nu a fugit  şi nu există date că ar încerca să fugă din ţară sau încearcă să zădărnicească în vreun mod aflarea adevărului prin influenţe de orice natură sau că a săvârşit o infracţiune, ori încearcă să ajungă la o înţelegere cu partea vătămată
- nu există probe din care să rezulte că ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică în ipoteza în care ar fi lăsat în libertate
- prima instanţă nu a arătat în ce constă pericolul pentru ordinea publică, rezumându-se la a indica gravitatea faptelor imputate
- pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă a fost legat de un moment în care opinia publică a luat cunoştinţă de faptele imputate, arâtând că în cauza Costiniu şi Căşuneanu, ÎCCJ a definit pericolul public, iar argumentele  aduse de instanţa supremă sunt valabile şi în speţa de faţă
- Direcţia Naţională Anticorupţie nu a demonstrat “pericolul public concret”, făcându-se o confuzie între pericolul  faptei şi pericolul public, pentru care nu există probe
- nu a avut în vedere buna reputaţie de care se bucură în societate, dovadă fiind diplomele de excelenţă depuse la dosar
- intervalul de timp scurs de la momentul pretinsei săvârşiri a faptelor până la momentul la care acestea au fost aduse la cunoştinţa publicului, respective 2011 a estompat pericolul social
- nu există probe care să dovedească săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat
- au fost depăşite termenele de înaintarea dosarului în 24 de ore, respectiv de judecare a recursului de 3 zile, astfel că sunt incidente dispoziţiile articolului 185 alin. 3, respectiv 197 alin. 2  Cod procedură Penală, fiind evidentă încălcarea dreptului la apărare
- prima instanţă şi-a depăşit competenţa făcând o judecată de fond apreciind ca nefondate apărările de fond invocate, făcând chiar şi o analiză a declaraţiilor martorilor
- prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ, de obiectivitate şi imparţialitate, preluând toate afirmaţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie, invocând probe, supoziţii din alte cauze şi nu a analizat toate motivele prezentate la fond în apărare
- a invocat evenimente ulterioare pronunţării hotărârii, ştiut fiind faptul că, în considerente, judecătorul trebuie să prezinte argumentele pe care se întemeiază hotărârea
- judecătorul fondului a încălcat obligaţia de a motiva hotârârea redând pasaje din interceptări, pronunţându-se asupra valabilităţii autorizaţiei de interceptare, deşi acest lucru nu s-a cerut
- nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale şi anume de a analiza alternativa la arestare
- extinderea din 28 ianuarie 2011, respectiv referatul din 26 ianuarie 2011 care face obiectul volumului XII, dosar urmărire penală, trebuie ignorate pentru că încalcă egalitatea de tratament dat fiind faptul că apărarea nu a luat cunoştinţă de acestea
- prima instanţă a ignorat jurisprudenţa CEDO, oglindită în hotărâririle ce au fost date în cauza Tase c. României, Tărău c. României, Clainching vs. Rusia, Pagsuria vs. Georgia, Calmanovici vs. România pentru că nu s-au oferit probe concrete de către procuror în susţinerea  pericolului social concret, iar instanţele au încălcat art. 5 din Convenţie, neindicând în concret pericolul şi nu au analizat alternativa la arestarea preventivă. Nu este suficient a se justifica arestarea numai în raport de gravitatea faptei, ci trebuie să se dovedească în concret pericolul social pe care l-ar genera o eventuală punere în libertate. Neindicând alternativa la arestare, prima instanţă a încălcat art. 5 pct 3 din Convenţie
- s-a ignorat de către prima instanţă  faptul că infracţiunile imputate au fost săvârşite în perioada anilor 2005-2006, iar autorităţile au stat în pasivitate. Prin urmare, este inadmisibil ca parchetul să solicite arestarea preventivă pentru fapte petrecute cu mult timp în urmă
- s-au încălcat principiul nevinovăţiei şi principiul umanităţii care presupun judecarea unei cauze cu  respectarea sănătăţii persoanei şi fără aprecieri privind vinovăţia
- propunerea de arestare preventivă nu a fost semnată de procurorul ce instrumentează cauza, sancţiunea fiind nulitatea absolută
- actele premergătoare pot constitui mijloc de probă  dacă sunt consemnate într-un proces verbal, ceea ce nu s-a făcut, astfel că pentru acestea a intervenit nulitatea absolută.
În concluzie inculpatul solicită în principal respingerea propunerii de arestare preventivă şi în subsidiar luarea unei alte măsuri preventive restrictive de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
De asemenea, în cazul în care se menţine măsura arestării preventive, inculpatul solicită instanţei de recurs să aplice dispoziţiile art art. 139 alin. 1 Cod Procedură Penală referitoare la tratamentul medical sub pază pentru că nu este nevoie de expertiză, ci de acte medicale, dat fiind faptul că inculpatul a suferit o intervenţie chirurgicală.

Curtea apreciază că recursul este fondat

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, astfel cum impun  disp. art 385/6 alin. Ultim Cod Procedură Penală, Curtea apreciază că recursul inculpatului este fondat pentru argumentele ce vor fi expuse.
Prima instanţă nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor prevăzute de art. 148 lit. F Cod procedură penală, dispunând arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpatului Nicolescu Constantin. Din perspectiva dispoziţiilor art. 143 alin. 1 Cod Procedură penală, Curtea constată că, în cauză, sunt doar indicii în sensul art. 68.1 Cod procedură penală, adică date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, faţă de care se fac acte de urmărire, a săvârşit o faptă penală. În opinia Curţii, indiciile rezultă din convorbirile telefonice ale recurentului, din cererea pe care acesta a semnat-o pentru obţinerea fondurilor europene, cerere care, în accepţiunea DNA Piteşti, conţine informaţii ce nu au corespondent în realitate, precum şi din documentele contabilităţii duble a SC PIC SA Piteşti ori alte asemenea documente.
În fine, Curtea reaminteşte că, în procedura de faţă pentru luarea măsurii arestării preventive nu trebuie să existe probe de vinovăţie ci doar indiciile săvârşirii unei fapte.
În raport de aceasta, apare ca neîntemeiată critica invocată de recurent , prin apărător, referitoare la lipsa probelor de vinovăţie.
În examinarea cerinţelor impuse prin art. 148 lit. F Cod procedură Penală, Curtea reţine că, dacă în legătură cu prima condiţie prevăzută de textul de lege sus citat (pedeapsa mai mare de 4 ani prevăzută pentru infracţiunile imputate) nu au fost obiecţiuni, discuţii s-au purtat în legătură cu neîndeplinirea celei de-a doua condiţii , respectiv cea referitoare la existenţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea lui în libertate.
Susţinerea recurentului în sensul neîndeplinirii celei de-a doua cerinţe este întemeiată.Astfel, punctul de plecare în argumentarea acestei opinii îl constituie art. 5 pct 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazului în care a  fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. În jurisprudenţa sa, CEDO a dezvoltat câteva motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune, respectiv:
- să existe indicii temeinice în sensul că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală
- pericolul ca acuzatul să fugă
- riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei
- să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.
Pe de altă parte, CEDO a statuat că, potrivit art. 5 pct 3 cu care art 5 pct 1 formează un tot, autorităţile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanţii în ceea ce priveşte prezentarea sa la proces ( cauzele Mc Kay vs Regatul Unit, Calmanovici vs România).
Existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili nu doar în funcţiile de criteriile reţinute de instanţă, dar şi de elemente care ţin de persoana recurentului, astfel cum acestea sunt prevăzute  de art. 136 alin. 8 Cod Procedură penală.
Curtea notează că recurentul a fost senator în Parlamentul României în perioada 2000-2004 şi, din anul 2004, este preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. În acest răstimp nu a săvârşit abateri disciplinare, nu a fost sancţionat în cadrul activităţii desfăşurate şi nu are antecedente penale.
A fost în permanenţă implicat în acţiuni complexe, a fost apreciat pentru întreaga activitate depusă, obţinând diverse titluri, diplome de excelenţă, de merit, de onoare.
Astfel, recurentul este cetăţean de onoare al municipiului Piteşti, al localităţilor Slobozia, Coşeşti.
A fost apreciat pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi prestigiul unor localităţi argeşene, la promovarea lor peste hotare.
Prin titlurile acordate, sunt recunoscute sprijinul deosebit pe care acesta l-a acordat în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea unor activităţi sportive, culturale (teatru, literatură), religioase, învăţământ sau în legătură cu promovarea obiceiurilor tradiţionale dar şi contribuţia la promovarea valorilor democratice din România.
Acestea demonstrează că recurentul este o persoană apreciată în societate, respectată, dând dovadă de o probitate morală şi o deontologie profesională deosebite, astfel că nu se poate vorbi în cazul de faţă despre un pericol social concret pentru ordinea publică, pe care l-ar presupune lăsarea sa în libertate.
Recurentul s-a prezentat în faţa organului judiciar când a fost solicitat, a dat declaraţie la data de 10 septembrie 2010 (f.126, vol.I dosar urmărire penală), nefiind probe care să demonstreze intenţia de a se sustrage de la efectuarea procedurilor judiciare.