Gingăraş ştie că va mai lua conducerea la câteva deconcentrate din Argeş, dar nu ştie câţi membrii are partidul pe care îl conduce

La conferinţa de presă organizată săptămâna trecută la PDL s-a anunţat semnarea protocolului de colaborare politică la nivelul judeţului Argeş între PDL şi UNPR.
Din punctul de vedere al domnului Gingăraş, care consideră că este mai cunoscut decât senatorul Mircea Andrei în judeţ, era firesc să se semneze acest protocol. După câteva laude la adresa senatorului, anunţă că vor fi comisii paritare la nivelul fiecărui partid, care vor stabilii candidaţii pentu alegerile din 2012, iar deciziile se vor lua împreună de către cei doi preşedinţi. În continuare preşedintele UNPR Argeş spune că este sigur că va face o echipă bună cu PDL-ul în judeţ. Fiind întrebat dacă partidul pe care îl conduce va mai primi şi conducerea altor deconcentrate, Gingăraş a răspuns că sigur că da, dar văzând că răspunsul lui Mircea Andrei a fost : „probabil că da”, a încercat să schimbe macazul, spunând că ţinta partidului său, nu a fost de a câştiga multe deconcentrate întrucât ei vor să pună în funcţie doar oameni bine pregătiţi. Cu alte cuvinte, domnul Gingăraş ne-a recunoscut că nu prea are oameni pe care îi poate pune în funcţiile respective.
Fiind plecat în ultima săptămână din oraş, preşedintele PUNR Argeş nu ştie câţi membrii are partidul dumnealui la această oră, probabil 2000, 2112 sau chiar 2115. Gingăraş este nostalgic după vremurile când era la PSDR, care la vremea aceea avea în jur de 4500 de membrii, membii pe care acesta încă îi mai aşteaptă în partidul pe care îl conduce. L.C.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea