La Costeşti, Mimi Niţă, un viceprimar pe cale de a fi demis de două ori

# „Recordul” îl deţine însă fostul vice din Bradu, demis de trei ori de actualul primar, Florin Frătică. Luptă politică seacă şi oarecum paradoxală la Costeşti. Mimi Niţă a fost demis prin vot de către Consiliul local al oraşului. În locul său a fost numit un reprezentant al PNL, deci un  membru al coaliţiei din opoziţie. Mimi Niţă a atacat în instanţă decizia şi a obţinut o suspendare a acesteia. Instanţa nu a invalidat însă numirea noului viceprimar aşa încât, în mod cu totul nefiresc, oraşul are astăzi doi viceprimari. Mimi Niţă a venit la muncă de lunea trecută, însă biroul de viceprimar era ocupat de colegul său de coaliţie din PNL, Florin Sandu. Aşa încât reluarea carierei de viceprimar a lui Mimi Niţă a început într-un birou… la parter.  Marţi, Consiliul Local Costeşti se va întruni în plen şi va supune la vot o nouă demitere a lui Marian Niţă de la Primăria Costeşti. „Instanţa trebuia să ţină cont de ansamblul legislativ. Dacă a suspendat o hotărâre a Consiliului Local, trebuia să se gândească şi la ordonatorul de credite. El ce face? Eu nu pot să plătesc doi viceprimari! Singura soluţie este ca Marian Niţă să fie demis încă odată” susţine primarul Ion Baicea.  Primarul Baicea este susţinut în efortul de demitere al vicelui Niţă de „recordmenul” Florin Frătică. Acesta l-a demis de nu mai puţin de trei ori pe viceprimarul comunei datorită apartenenţei nesănătoase (adică la PSD). Într-un final, omul şi-a găsit de lucru la Petrochimie. Poziţie la care va ajunge şi Mimi Niţă după un timp şi una, două sau chiar mai multe alte demiteri…    A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea