Medicul care l-a operat pe Constantin Nicolescu are o avere nejustificată de circa 4 milioane de euro!

# Şerban Brădişteanu se foloseşte de o armată de avocaţi şi de numeroasele portiţe ale legii pentru a scăpa de o condamnare penală. Şerban Brădişteanu, medicul care l-a operat acum o lună şi jumătate pe preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, are şi el probleme destul de mari cu justiţia. Brădişteanu a fost senator PSD în perioada 2000-2004. Traian Băsescu  l-a decorat pe medic, pe 8 aprilie 2010, cu Ordinul Meritul Sanitar in grad de Cavaler, pentru meritul de a fi fost realizatorul primului transplant cardiac din Romania.
Din probele administrate de procurori, a rezultat că, în perioada 2001-2002, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare în cadrul unei licitaţii organizate de Ministerul Justiţiei, Şerban Brădişteanu ar fi decis atribuirea contractelor de achiziţionare, din bani publici, a unor echipamente medicale pentru dotarea spitalelor din sistemul penitenciar şi a spitalului Profesor dr.Constantin Angelescu, cu încălcarea flagrantă a normelor legale în materie.
În schimbul favorizării la licitaţie a firmelor menţionate, prin folosirea abuzivă a poziţiei pe care o ocupa, inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru a primit, în conturile firmei sale off-shore Arnell Development Lt (din Insulele Virgine Britanice), deschise la Union Bank of Switzerland din Zurich, sumele de 500.000 dolari şi 3.594.333 euro, reprezentând mită pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiei de evaluare a licitaţiei, menţionează DNA.  În decembrie 2009 Brădişteanu a fost achitat, dar DNA a făcut apel împotriva acestei decizii, iar în decembrie 2010, dosarul a fost retrimis Tribunalului Bucureşti.

Sechestu pe mai multe bunuri

Procurorii au pus sub sechestru, în 23 iunie 2006, toate bunurile imobile ale lui Brădişteanu:
- teren şi vilă din comuna Ciolpani, sat Izvorani, str. Mihai Eminescu nr.135, judeţul Ilfov, cu o valoare estimată la 425.000 euro
- apartament tip garsonieră situat în Bucureşti str. Calea Victoriei nr.208, ap.23, sector 1, cu o valoare estimată la 62.000 euro
- teren plus clădire aferentă din Bucureşti, sectorul 1, str. Roma nr.48. cu o valoare estimată la 1.100.000 euro
DNA a obţinut în instanţă dispunerea măsurii obligarii de a nu părăsi ţara.
Dosarul confiscării averii fostului senator PSD Şerban Brădişteanu a fost din nou blocat în instanţă. Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a admis, în data de  11 martie, excepţia de prescripţie în cazul dosarului iniţiat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Şerban Brădişteanu a invocat în faţa comisiei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, adică îndeplinirea termenului de 3 ani în care se pot verifica declaraţiile de avere şi de interese.
Comisia a admis excepţia şi, practic, dosarul de confiscare a averii de aproape 4 milioane de euro a lui Şerban Brădişteanu nu mai poate ajunge pe rolul instanţei de judecată, deşi ANI a precizat pentru HotNews.ro că procedura de verificare s-a efectuat în baza dispoziţiilor Legii nr.144/2007, lege care nu prevedea un termen de prescriere.
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea