Degustare premium la Crama ,,Casa Vinului”

# Vinul Purcari, cartea de vizită și mândria Moldovei, a fost degustat, joi, săptămâna trecută, la crama ,,Casa Vinului”

Un eveniment cu gust rafinat a avut loc săptămâna trecută în Pitești, organizat de reprezentanții Cramei ”Casa Vinului”, care au fost gazda unei degustări de vinuri Purcari, cartea de vizită și mândria Moldovei.  Cunoscători, amatori și clienți ai celui mai reprezentativ magazin de vinuri din Argeș, ”Casa Vinului”, au luat parte, joi seara, la o degustare de vinuri Purcari, unde au fost prezentate mai multe sortimente de vinuri Purcari. Toți cei prezenți au putut degusta 4 sortimente de vinuri Purcari, sauvignon blanc,  chardonnay, bordo și roșu, moment în care au fost prezentate și când, cu ce și cum trebuie să consumăm fiecare sortiment prezentat în acea seară.

Toți cei prezenți, pe lângă faptul că au avut ocazia să deguste un vin premium, au aflat și foarte multe lucruri interesante, de la somelierul care a prezentat vinul Purcari, despre tehnologia vinului și de ce ar trebui să țină cont atunci când vor să consume un vin.

Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase şi renumite domenii ale Europei de Est

Château-ul este recunoscut în toată lumea pentru vinurile sale super-premium, care au adunat  pe parcursul secolelor peste 160 de distincţii la cele mai prestigioase concursuri internaţionale – Decanter, Challenge International du Vin, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine and Spirit Competition, dar și legendara apreciere la curtea regală a Marii Britanii.
Amplasarea Château-ului în vecinătatea Mării Negre şi a râului Nistru creează condiţii ideale pentru producerea vinului de calitate. Podgoriile, cu o suprafaţă  totală de 250 ha, situate în microzona unică Purcari, beneficiază de condiţii climaterice optime, dar şi de un terroir similar cu celebra regiune Bordeaux. Apreciate şi recunoscute la nivel mondial, vinurile de Purcari se produc doar în ediţie limitată şi sunt maturate exclusiv în barrique-uri franțuzești de stejar, de marca Mercier, Seguin Moreau și Butte, după cele mai stricte canoane ale viticulturii tradiţionale.
Anual, mii de turişti vizitează Château Purcari, pentru a descoperi beciurile istorice construite în 1827, ce păstrează cunoscuta colecție de vinuri vintage Purcari, cu cele mai vechi sticle datate din 1948, dar şi pentru a se răsfăța în ambianța distinsă a castelului.

Degustări menite să informeze clienții

Reprezentanții magazinului ,,Casa Vinului” organizează frecvent asemenea evenimente, pentru că, spun ei, aceste evenimente au un rol foarte important în informarea clienților săi despre această artă, am putea spune, de producere a vinului. Dacă în alte locații, unde se organizează asemenea evenimente, participanții trebuie să plătească o sumă de bani, aici, la magazinul ,,Casa Vinului”, participarea la degustări este gratuită, tocmai pentru a informa pe cât mai mulți despre sortimentele de vinuri care se pot cumpăra din magazin și despre cum să își aleagă un vin care să li se potrivească.
”Pentru noi este important ca orice client de-al nostru să fie mulțumit de ceea ce cumpără. Cu cât este mai bine informat cu atât știe ce să-și aleagă. Dorim să organizăm cât mai des asemenea evenimente pentru că sunt multe lucruri de aflat în acest domeniu. Vrem ca și clienții noștrii să aibă garanția a ceea ce cumpără”, ne-a declarat doamna Delia Mărășoiu, managerul ,,Casa Vinului”.L.G.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea