"Sunt premize de revigorare economică. Acest lucru depinde şi de noi..."

# Declară Virgil Dumitru, preşedintele A.O.A. Despre criză, despre rezultate, despre cum se munceşte la noi am purtat o interesantă discuţie cu preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Argeş, managerul Comesad, Virgil Dumitru. Deşi o persoană prezentă constant în topurile celor mai bogaţi argeşeni, cu afaceri solide,  managerul Virgil Dumitru a constituit întotdeauna o prezenţă discretă însă puternică şi cu expertiză în domeniu. Aşa încât previziunile domniei sale ar trebui luate serios în considerare.

“La sfârşitul anului 2010 am făcut noi angajări de personal şi achiziţii de dotare tehnică”

# Cum aţi încheiat  2010 din punct de vedere financiar ţinând cont că a fost un an de plină criză financiară?
- Dacă mă refer la grupul de firme Comesad, anul 2010 a fost un an bun, pot să spun că a fost la nivelul anilor precedenţi fiind realizată ţinta  privind cifra de afaceri şi profitul pentru tot grupul Comesad. Dacă am spus că a fost un an bun asta nu înseamnă că nu am avut foarte multe dificultăţi în a realiza planul pe care ni l-am propus şi am avut foarte mult de lucru privind schimbarea unor mentalităţi în cadrul guprului Comesad. Mai mult, am încercat să păstrăm tot personalul care l-am format în ultimii 20 de ani, pentru că aici la Comesad avem un personal bine calificat şi care corespunde la cei mai înalţi parametri privind calitatea lucrărilor. asta se întâmplă şi datorită beneficiarilor cu care lucrăm. Probabil se ştie că noi lucrăm în grupul OMV, iar pretenţile acestora sunt foarte ridicate, chiar aş putea să spun că sunt la nivel de economie europeană modernă. A fost un an bun şi nu foarte bun, cum a fost anul 2008, dar întotdeauna am spus că cifra de afaceri şi profitul unei firme sunt conjuncturale, adică depind şi de alţi factori, iar 2008 fiind un an de vârf şi un an când economia era la nişte parametri foarte ridicaţi, poate chiar artificial -  nu reflecta realitatea economiei româneşti. Anii 2009 şi 2010 au fost ani în care ne-am îndeplinit obiectivele pe care ni le-am propus, mai mult decât atât, la sfârşitul anului 2010 am făcut noi angajări de personal şi achiziţii de dotare tehnică. În principiu, pot să spun că anul 2010 a fost un an bun, iar premizele pentru 2011 ne arată că vom merge la aceaşi parametri.
# Credeţi că pentru a reuşi în afaceri sunt prioritare contractele cu statul sau se poate reuşi şi fără
aceste contracte mult mediatizate?
- După părerea mea, pentru a reuşi în afaceri nu înseamnă că trebuie să lucrezi cu statul. În general, în grupul de firme Comesad, 90% din activitate o reprizintă afacerile cu firmele private, cum ar fi OMV precum şi Automobile Dacia şi alte firme private, dar asta nu înseamnă că dacă ai lucra cu statul trebuie să ai şi profituri sau să consideri că o afacere puternică este numai atunci când se lucrează cu statul. Ştiu că, de regulă, se spune că atunci când se lucrează cu statul, firmele, în general cele de construcţii, au rata profitului mai mare. Într-un stat modern, după părerea mea, ar trebui ca licitaţile publice să fie mai bine organizate, iar firmele care lucrează pentru stat să fie selecţionate dintre cele mai bune şi cele mai puternice, ca lucrările să fie de calitate şi atunci, în această situaţie, rata profitului nu poate să fie foarte mare. Automat se încadrează - de regulă - în nişte parametri, care sunt şi la nivelul economiei europene. Din punctul meu de vedere, a lucra cu statul nu înseamnă a fura, nu înseamnă a face lucruri care contravin legii şi, din contră, ar trebui ca noi constructorii să nu ne temem să lucrăm cu statul atât timp cât avem ca obiectiv final realizarea lucrării la un preţ corespunzător şi la o calitate ridicată. Este o viziune totuşi greşită, privind în general firmele care lucrează cu statul, probabil că şi în foarte multe domenii s-au creat anumite probleme privind nişte lucruri necorespunzătoare, ceea ce nu este o regulă generală totuşi. Consider că sunt şi firme care sunt solide, care nu au nici o problemă în a lucra cu statul. Dacă e să vorbim de grupul de fime Comesad, pot să spun că ne este mult mai uşor  să încheiem contracte cu parteneri privaţi şi pot să spun că regulile de joc sunt mult mai clare în acestă situaţie.
În general, firmele care au lucrat cu statul s-au decapitalizat pentru că au primit banii cu foarte mare întârziere, iar în momentul când dorim să concurăm cu firmele din afară, dacă nu avem o dezvoltare tehnică la nivelul celor din afară, nu poţi să-ţi faci un plan de business corespunzător, atât timp cât nu primeşti banii la timp. Asta este o cauză destul de delicată privind în general firmele din România care au avut lucrări de investiţii cu statul, dar nu şi-au primit banii la timp, fiind un impediment pentru ei că să poată să se dezvolte în continuare. Până la urmă, economia unui stat o să se bazeze tot pe economia privată în general.

“Hotel Ramada va fi un brand pentru judeţul Argeş”

# Aveţi în desfăşurare probabil cel mai îndrăzneţ proiect din Argeş,  Hotel Ramada. Spuneţi-ne câteva cuvinte de acest proiect, când îl inauguraţi şi ce aşteptări aveţi de la acesta?
- Acest proiect a început în martie 2010, probabil este un proiect îndrăzneţ privind şi termenul de finalizare care l-am propus, pentru acest an, mai exact în iunie. Potrivit firmelor de consultanţă, de regulă un hotel de aceste dimensiuni are ca termen de execuţie circa 2 ani. Ne-am dorit să batem acest record şi să demonstrăm că o firmă din judeţul Argeş, cu eforturi, va reuşi ca un hotel de acest nivel să-l construiască într-un an şi 3-4 luni, ceea ce reprezintă o performanţă. Referitor la Hotel Ramada, mă bucur că va fi un brand pentru judeţul Argeş, mă bucur că această investiţie a început în plină criză financiară - ce-i drept ne-am asumat un risc şi consider că este un exemplu pentru mobilizarea unor forţe ca în plină criză să construieşti un asemenea hotel - fiind un exemplu şi pentru ceilalţi constructori. Probabil că este un exemplu pozitiv şi pentru bănci, relaţia noastră cu banca ce ne-a finanţat fiind una deosebită. Consider că Hotel Ramada va fi un beneficiu pentru judeţul Argeş, prin faptul că se vor crea noi locuri de muncă, se vor angaja peste 100 de persoane. Pot să spun că am pus suflet pentru acest hotel care va rămâne acolo, pe poziţie, mult timp. Hotel Ramada o să dispună şi de un centru de conferinţe mare şi modern ce îi lipsea judeţului Argeş, ceea ce cred că va fi un lucru benefic. În ceea ce priveşte deschiderea hotelului, va avea loc - în primă fază - o mini-deschidere la începutul verii, urmând ca deschiderea oficială să se facă undeva prin toamnă, dar eu cred că în luna august deja va funcţiona la parametri normali.
# Primul-ministru tot anunţă că va fi primăvara relansării economice, spunând că am ieşit din recesiune. Se simte acest lucru şi în mediul privat?
- Eu nu pot să spun acum dacă ieşim sau nu ieşim din recesiune. După cum am precizat la prima întrebare, referindu-mă la grupul de firme Comesad, pot să spun că premizele sunt pozitive. Categoric că mi-aş dori să ieşim din recesiune, sigur că nu se va ieşi ca dintr-un tunel, intri pe un capăt şi ieşi pe celălalt capăt şi va fi dintr-o dată lumină. Probabil că domnul prim-ministru s-a referit, statistic vorbind, la faptul că trimestrul IV din anul 2010 şi primul trimestru din 2011 vor fi pe creştere economică, probabil minime, ceea ce  creează însă premizele că încet, încet, economia va acumula.  Sunt premize de revigorare economică. Acest lucru depinde şi de noi şi de conjucturile internaţionale. Sunt mult mai mulţi factori care duc la îndeplinirea acestui obiectiv de a ieşi din recesiune, care nu a fost simţită numai în România, afectând în general întreg globul. Eu din fire sunt optimist şi cred că dacă reuşim să ne responsabilizăm mult mai mult probabil că rezultatele  vor fi mult mai bune în anul 2011, dar asta depinde şi de mediul de afaceri, de zona politică şi în general de societate.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea