”Când nu ai rezultat îți dai demisia și pleci cu coada între picioare, dar capra râioasă ține coada pe sus”

#INTERVIU INCENDIAR CU SANDU NICHITA, PREȘEDINTELE DEMISIONAR AL PNL CURTEA DE ARGEȘ #  Sandu Nichita, fostul președinte PNL Curtea de Argeș: ”Eu cred că prin interviul acesta o să mă rup sau o să mă rupă unii”

Sandu Nichita, unul dintre cei mai vechi politicieni din județ, membru fondator al PD Argeș și fostul președinte al PNL Curtea de Argeș a răspuns întrebărilor noastre cu privire la rezultatul alegerilor, dar și la motivul pentru care și-a dat demisia din structurile PNL, imediat după alegeri. Dezamăgit de rezultatul obținut de PNL la nivel local

și județean, dar și marginalizat, Sandu Nichita a luat hotărârea să demisioneze din toate structurile locale și județene din cadrul PNL Argeș. Este omul care spune lucrurilor pe nume, iar acest lucru se poate observa în  interviu, chiar dacă la finalul acestuia a spus că s-ar putea să aibă de suferit pentru franchețea sa, din această discuție liberă și necenzurată.

”Văd că unele persoane nu-și asumă eșecul”

# Domnule Nichita, spuneți-mi, vă rog, cum s-au desfășurat alegerile în Curtea de Argeș?
- Alegerile s-au desfășurat fără incidente. De mulți ani nu s-au mai desfășurat alegeri așa de pașnice. Datorită noii legi a alegerilor locale și a sancțiunilor pentru devieri de la lege care sunt destul de consistente. Persoanele care aveau tendințe, din astea, de a frauda, s-au abținut.
# În ceea ce privește rezultatul alegerilor din Curtea de Argeș, vă așteptați la acesta?
- Dacă ar fi să vorbesc partinic, nu m-aș fi așteptat, dar dacă este să vorbesc ca un independent, mă așteptam la așa ceva. Nu mă așteptam la diferența mare între partidul câștigător și al doilea partid din competiția din Curtea de Argeș, dar aici s-au văzut unele bâlbâieli din precampania electorală. Când eu îi spuneam unui anumit partid politic să acționeze în perioada aceea, în precampania electorală, pentru că precampania electorală nu are lege, unii s-au uitat cu o anumită superioritate la mine spunând că nu am dreptate. Au fost influențe altele decât cele normale, au fost calomnii la adresa mea, au fost injurii, chiar.  Deci, s-a pierdut precampania electorală. Și  s-a mai pierdut din vedere, de data asta, faptul că electoratul nu mai este acela din anii 90 sau 94. Electoratul știe foarte clar ce vrea. Aici nu s-a acționat, să spunem așa, pe grupuri țintă. Unele partide au acționat pe grupuri și au avut succes, iar altele nu au acționat pe grupuri țintă, au luat așa, de-a valma:,,Pe noi ne cunoaște lumea, debordăm de satisfacție, debordăm de personalitate, debordăm de..., dăm pe afară de ce influență avem noi în electorat. Și s-a dovedit în a nu fi așa. Campania electorală nu se face în ultimele trei zile. Campania electorală se face pe termen de patru ani sau poate chiar mai mult. Te așează cineva în fruntea unui partid politic pentru că așa vrea el, de la nivel de județ, cu trei săptămâni înainte de începerea campaniei electorale și spune că acesta este candidatul nostru și noi cu el vom câștiga. S-a dovedit că a mers pe linie proastă sau pe mână seacă. Văd că unele persoane nu-și asumă eșecul. Vorbim de toate partidele politice perdante, nu numai de unii sau de alții. Ei sunt bine merci printre primii consilieri locali sau județeni. Știu foarte precis că-și încasează indemnizația care la nivelul municipiului Curtea de Argeș este de 780 lei, iar la Consiliul Județean Argeș este de aproape 15 milioane lei vechi. S-au aranjat frumos. Se mai gândesc la traficul de influență pe ici pe colo încât acest trafic de influență se desfășoară pe muchie de cod penal.

”Alții sunt mulțumiți spunând că au candidat să tragă lista, parcă ar trage carul cu boi”

# La nivel județean, cum vi s-au părut rezultatul alegerilor? Pentru că am văzut că aproape toată lumea  este mulțumită...
- Acela care câștigă în politică trebuie să ia totul pentru că a știut să-și ducă o campanie electorală, a știut să-și aleagă oamenii. Ceilalți, care sunt la nivelul județului Argeș sub jumătatea partidului câștigător, sunt mulțumiți numai cei de la vârf, care au apucat, acesta este cuvântul potrivit, apucat. Au apucat consilieri, mai apucă un șef de comisie, mai apucă un vicepreședinte, au apucat. Și sigur că sunt mulțumiți și ăștia care au apucat. Apucătorii ăștia se manifestă drept a fi mulțumiți. Ceilalți care au muncit, masa, să zicem așa, a activiștilor de partid, că nu trebuie să ne ferim de cuvântul activiști că până la urmă tot același lucru este, aceia nu sunt mulțumiți.
Alții sunt mulțumiți spunând că au candidat să tragă lista, parcă ar trage carul cu boi. Dacă ar fi Grigorescu cu picturile lui cu Carul cu Boi, ar fi sublim. Aceștia, unii dintre ei, care zic că trag carul  în față nu știu la ce se gândesc, nici la cai, nici la boi, nu știu la ce se gândesc. Nici la măgar, că acela este un animal sfânt. Așa trag și ei lista și se așează în capul bucatelor la mai multe consilii. Eu aș interzice chestia acesta, pe viitor. Se așează în fruntea listei și la Curtea de Argeș sau la Câmpulung, dar se așează în fruntea listei și la Consiliul Județean. Unde o apuca să cadă ca pisica în picioare. Pe urmă zice că renunță și că a tras lista. Ce listă o fi tras la Curtea de Argeș. Acest lucru nu atinge caragialismul, ci bunul simț.

”Ar mai fi vrut să candideze și alți PNL-iști buni la Pitești, dar acolo s-a impus un sondaj de opinie pe care eu nu l-am văzut, deși am făcut parte din organele de conducere”

# Din punct de vedere al numărului de mandate obținute în Argeș, conducerea PNL Argeș se declară mulțumită pentru faptul că au patru primari în plus, dar din punct de vedere procentual, unde scorul a fost dezastruos, conducerea partidului aruncă vina numai pe Narcis Sofianu pentru că nu a obținut un procent bun la Pitești. Dumneavoastră cum vedeți acest lucru?
- Aici trebuie să-și asume fiecare partea lui. Pe Narcis Sofianu l-a desemnat partidul ca și candidat la Pitești. Deci, partidul trebuie să-și asume partea lui, Narcis Sofianu să-și asume și el parte lui. Eu îl știu pe Narcis Sofianu, un băiat deștept, cu mult curaj, dar nu  fost promovat corespunzător nici de comisia de campanie electorală, nici de partid. Eu așa cred. La Pitești toți s-au bulucit către Consiliul Județean. Pentru Primăria Pitești au mai fost câteva disensiuni cu Tudor și cu alții în cadrul partidului. Ar mai fi vrut să candideze și alți PNL-iști buni la Pitești, dar acolo s-a impus un sondaj de opinie pe care eu nu l-am văzut, deși am făcut parte din organele de conducere. La celelalte orașe s-a eludat, acesta este cuvântul, sondajul de opinie. A venit cineva cu candidatul pentru că așa  vrut el.
Și la Pitești, ca și în altă parte, s-a pierdut precampania electorlă. Promovarea candidaților s-a făcut stângaci, de neprofesioniști. Eu le-am zis să-și ia directori de campanie electorală profesioniști, cu studii în domeniu. Ei au zis că știu, că au experiență, dar între empirism și știința de carte este o diferență mare. Că una completează pe alta, este altceva. În rest, nu-mi ați permit să fac  considerații de cum s-au câștigat sau de cum s-au pierdut la PNL Argeș alegerile pentru că eu sunt membru PNL.  Mi-am dat demisia din toate structurile. Cred că suntem singurii, eu cu Narcis Sofianu, care ne-am asumat eșecul.

”Am văzut că este o mândrie națională nedisimulată pentru că avem 23 de primari”

# Care a fost principalul motiv pentru care v-ați dat demisia?
- Am fost dezamăgit de rezultat. Poate nu am contribuit în prea mare măsură nici eu la campnia electorală, dar câinele pleacă din curte de zburătură, nu de bucătură. Când te simți împins întotdeauna către margine, am zis: domnilor, luați și faceți dumneavoastră ce credeți și cum credeți.
Am văzut că este o infatuare așa nejustificată, o mândrie națională nedisimulată pentru că avem 23 de primari. Da, avem cu trei primari mai mult, dar după aplicarea ordonnței 55.
Adică, noi am rămas cu 20 de primari după aplicarea acelei ordonanțe. Ei au fost mult mai mulți până la acea ordonanță. Prea vrem noi neapărat să vedem partea plină a paharului, care este goală. Ba mai mult, am mai auzit că la Poienarii de Muscel, domnul primar ar fi și incompatibil. Mă întreb, comisia de evaluare a candidaților, pentru că am avut și o astfel de comisie, cum o fi făcut evalurea?
Eu mi-am dat demisia și din mâhnire și amărăciune. Nu mi-am dat demisia pentru a demonstra cât sunt eu de zbuciumat. Mi-am dat demisia din amărăciune pentru a-i lăsa pe ei. Puteam să fac o demonstrație de forță și să-mi dau demisia dinaintea alegerilor. Am zis că arunc o umbră rea  asupra partidului prin plecarea mea. Că sunt mai vechi, că sunt mai nou, că sunt mai bun, că sunt mai prost, nu fac comparații de genul acesta. Nu am vrut să aduc prejudicii partidului și deaceea am demisionat după alegeri.
Dar nu îmi permit mai mult să comentez pentru că acum sunt un simplu membru al partidului și s-ar putea să zică cineva că am denigrat.
Totodată, în această euforie și prea multă mulțumire, s-ar putea să fie doar o voce singulară și mă abțin să fac mai multe aprecieri. Ce am discutat până acum este vlabil pentru toate partidele perdante.
# Să înțeleg că aveați de gând să demisionați dinaintea alegerilor?
- Da, pentru că eu vedeam o improvizație în toate. Se improviza. Nu auzeam decât: lasă domne că știm noi, lasă domne că ăsta este cel mai bun, numai improvizații. Dacă partidul nu-și corecteză chestile acestea foarte repede, alegerile din toamnă or să fie imprevizibile. Până în toamnă, și este valabil pentru toate partidele, dacă nu se vor structura și nu se vor apropia de electorat este posibil să ne trezim cu o surpriză de proporții.
# V-ați asumat acest rezultat, dumneavoastră și Narcis Sofianu. Cine mai trebuia să-și asume rezultatul?
- Trebuia să-și asume absolut toată conducerea, absolut toți. Suntem, ca rezultat, sub media pe țară. Nu luăm Bucureștiul, unde acolo a fost seism de grad mare. Ne situăm sub media pe țară. Ar fi bine ca acest duș rece să-i trezească pentru alegerile din toamnă.

”Este o conducere interimară care a dăunat foarte mult alegerilor”

# PNL Argeș nu este la primul eșec, dar cu toate acestea conducerea a rămas aceeași.
- Domne, este o conducere interimară. Eu când mi-am dat demisia m-am adresat președintelui organizației județene interimar. Este o conducere interimară care a dăunat foarte mult alegerilor. Și  statul Român, istoric vorbind, când era o bicefalie între cler și conducători s-a observat că nu merge bine.
Conducerea trebuie să fie unică. Comanda trebuie să fie la ăla care stă în capul trebii. Răspunderea, de asemenea, tot la el trebuie să fie. Când nu ai rezultat îți dai demisia și pleci cu coada între picioare, dar capra râioasă ține coada pe sus. Adică, nu se poate până nu ai o oarecare mândrie și mai nou, suficiență.
Deci, conducerea interimară a dăunat foarte mult partidului.

”Ne-am săturat de această conducere fermoar... Fermoarul românesc este de două feluri: ori faci pe el, ori faci pe tine, pentru că nu se deschide, nu funcționează”

# Vedeți acest lucru principala cauză a eșecului PNL?
- Da, este principala cauză. Să facă, domne, odată alegeri, că este PNL, că este PDL, că este ALDE. Să facă odată alegeri ca să știm și noi pe cine tragem la răspundere. Ne-am săturat de această conducere fermoar. Păi dacă este fermoar românesc?! Fermoarul românesc este de două feluri: ori faci pe el, ori faci pe tine pentru că nu se deschide, nu funcționează. Strategia aceasta a dăunat foarte mult.

”Eu cred că prin interviul acesta o să mă rup sau o să mă rupă unii”

# Credeți că trebuie organizate alegeri în interiorul PNL până în toamnă?
- Bineînțeles, dacă ei vor să lungească boala, să-și asume acest lucru. Ce să mai stăm cu bicefalie, ce să mai stăm cu fermoare sau cu bazoane. Rupem pisica și gata. Nu se poate așa ceva. Trebuie să avem un președinte ales ca și membri simpli, cum sunt eu acum, să aibă pe cine trage la  răspundere. Bă, nenică, coboară de pe cal că nu este calul tău. Gata, lasă pe altul care știe să se bată în luptă. Riscăm să coborâm în ridicol și este grav pentru unele partide care sunt demult în viața publică.
Complacerea într-o dulce viață mediocră o putem face toată viața și ăia care au făcut așa au dus-o bine. Au balansat dintr-o parte într-alta. Au venit vremuri grele, s-au aplecat precum salcia într-o parte și nu s-au rupt niciodată.
Eu cred că prin interviul acesta o să mă rup sau o să mă rupă unii.
Interviu realizat de Lucian Gherguș

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea