S-a născut, fără cezariană, noul Consiliu Județean Argeș

# Uluitor! Șerban Valeca a vorbit, observând mișcări (subversive) de trupe pe tatami-ul partid

Miercuri, 22 iunie, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Județean Argeș, pentru mandatul 2016 - 2020. Printre participanţii la  şedinţă: prefectul Cristian Soare, subprefectul Emilian Dragnea, preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, deputatul Radu Vasilică, precum şi numneroși primari: Cornel Ionică - Piteşti, Ion Georgescu – Mioveni, Gheorghiţă Boţârcă - Topoloveni, dar și numeroși aleși locali din mediul rural.

Primii pași pe covorul roșu ai noilor aleși a fost monitorizat cu atenție sporită de senseiul Șerban Valeca, mai ales după ce acesta a simțit mișcări periculoase de personal pe tatami-ul de partid. Tot deranjul s-a produs datorită unei aripi mai lungi de partid, care nu a fost băgată în seamă, așa cum se cuvenea, după zborul electoral bestial înregistrat la alegerile locale de la începutul lunii. Aripa cu pricina a început să bată singură. Atrași de zgomot, câțiva consilieri județeni s-au declarat de acord cu nemulțumirile, discutând, la un moment dat, de necesitatea elaborării unui alt văzduh. Totul s-a sfărâmat cu o karată bine plasată a senator-seiului Valeca, ce, uluitor, a și vorbit. Sub supravegherea-i directă, nicio surpriză nu a tulburat apele roșii de partid la alegerea președintelui de CJ Argeș.
În urma votului consilierilor județeni, a fost ales, ca președinte al Consiliului Județean Argeș, doctorul Dan Manu, consilier județean din partea PSD Argeș, cu 26 voturi ”pentru” și 9 voturi ”împotrivă”.
De asemenea, au fost aleși și vicepreședinții C.J. Argeș, respectiv Ion Mânzână, din partea PSD Argeș, cu 26 de voturi, și Simona Brătulescu, din partea ALDE Argeș, cu 22 de voturi.
Consiliul Județean Argeș este format din 35 de consilieri, din care PSD – 20, PNL – 8, ALDE – 3, PMP – 2 și PAM – 2.
Lista consilierilor județeni, în ordine alfabetică:
1. Alexei Gheorghe  - PNL
2. Andrei Florin Mircea – PAM
3. Bica Dănuț - PNL
4. Brătulescu Simona Mihaela – ALDE
5. Bulf Cornel Cătălin – PMP
6. Clipici Marian – PSD
7. Cotenescu Maria – PSD
8. Damian Haralambie – PSD
9. Dima Eduard Ștefan – PMP
10. Doru Olimpia – PNL
11. Drăguțoiu Dan - PAN
12. Dumitrache Radu – PSD
13. Eftene Diana Elena – PSD
14. Enache Valentin Viorel – PSD
15. Georgescu Nicolae – PSD
16. Iacșa Aurel – ALDE
17. Ililescu Gheorghe – ALDE
18. Jinga Valerian – PNL
19. Manu Constantin Dan – PSD
20. Manole Nicolae Marius – PSD
21. Mărășoiu Dorin – PSD
22. Miuțescu Gheorghe Adrian – PNL
23. Mînzînă Ion – PSD
24. Nae Eugen – PNL
25. Negoescu Vasile – PSD
26. Nicolaescu Marius Florinel – PSD
27. Pîrvu Marius – PSD
28. Postelnicescu Marius Dorel – PNL
29. Radu Cristina Maria – PSD
30. Ștefan Adrian – PSD
31. Tecău Grigore Florin – PSD
32. Tică Manuel – PNL
33. Tudose Nicolae – PSD
34. Turturoiu Maria Liliana – PSD
35. Velcea Nicolae – PSD

”Astăzi, în urma votului colegilor mei, consilieri județeni, am fost onorat să primesc funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș. Vă mulțumesc mult tuturor celor care ați votat echipa de consilieri județeni a PSD Argeș, ne-ați dat majoritatea, astfel, începând de astăzi trecem la treabă pentru a îndeplini promisiunile făcute. Toate proiectele vor fi analizate de oameni competenți și puse în practică conform legilor în vigoare.”, a declarat Dan Manu, noul președinte al CJ Argeș.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea