Sesiunea Ştiinţifică ,,Universul Ştiinţei Acasă La Români" - la a doua ediţie în Mioveni

Săptămâna trecută, oraşul Mioveni a fost gazda unui eveniment cu totul special, fiind vorba de sesiunea ştinţifică de primăvară a Comisiei Productica – Dacia Renault - ,,Universul Ştiinţei Acasă La Români".
Acestă sesiune a fost organizată cu sprijinul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi Primăriei Mioveni,  în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti, IMST, MSP, SC RAAN Piteşti şi Universitatea din Piteşti, acest eveniment fiind la a doua ediţie în oraşul Mioveni. Sesiunea s-a desfăşurat între 5 şi 7 mai, perioadă în care s-au susţinut numeroase lucrări ştiinţifice. La această sesiune au participat studenţi de la universităţi din toată ţara, membri importanţi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, dar şi profesori universitari din Franţa.
De precizat este faptul că din consiliul ştinţific a făcut parte şi senatorul PSD de Argeş Şerban Constantin Valeca, acesta fiind Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Nucleare Piteşti.
La deschiderea acestui eveniment au participat şi deputatul PSD Ion Burnei împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Simona Bucura Oprescu.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea