Pitești și Mioveni, singurele orașe din Argeș cu priză pentru automobile electrice

România, și la capitolul de facilități acordate automobilelor electrice, este departe de realitatea europeană. Din punct de vedere al legislației fiscale, da, se simte interesul acordat autovehiculelor hibrid și electrice, acestea beneficiind de reduceri substanțiale, chiar de scutiri totale de la plata acestora. Doar că… un automobil electric nu duce mai mult de 100-200 km., iar punctele de încărcare, adică prizele publice îi fac, din păcate, pe proprietarii unor astfel de vehicule, să alerge spre… pompele de benzină.

România este, încă, cu mult în urma statelor occidentale la acest capitol. Însă recuperăm, mai ales că există, deja, dealeri care comercializează automobile electrice și hibrid. În ultimii ani, aproape că se poate tranzita țara folosind numai propulsia electrică, ceea ce înseamnă că, deși rare, stațiile electrice de încărcare au luat-o înaintea autostrăzilor.

Pitești (Mioveni), Vâlcea, Sibiu – autostrada prizelor pentru automobilele electrice

Încă nu putem merge, de la Constanța până la Timișoara, pe autostradă. Nici cu mașina electrică nu prea putem, cel puțin nu pe modul integral electric. De exemplu, de la Constanța și până la București nu există nicio stație de încărcare. Din Capitală, raiul prizelor electrice, situația, spre vest, se îmbunătățește. Piteștiul, ca și Mioveniul (deși ultimul oraș nu este pe trasa ideală spre vest) oferă stații de încărcare. Apoi, Rm. Vâlcea, Sibiul, Deva, Timișoara – pot constitui oaze de încărcare a bateriilor, atât pentru mașini, cât și pentru ocupanți.

Când va fi vândută prima mașină electrică la Mioveni?

Ținând cont de faptul că Uzinele Dacia au intrat într-un grup cu pedigree în domeniul menționat – Renault și Nissan, cele două banduri având deja, pe piață, vehicule electrice și hibrid, este de așteptat ca și la Mioveni, în curând, să înceapă producția de serie a  Loganului electric. În așteptarea acestora, primarul din Mioveni, privind spre viitor, a amplasat, în zona sediului administrativ, prize de încărcare.  În oraşul Mioveni există, pentru cine nu știe, două staţii de încărcare pentru maşini electrice. Acestea au fost amplasate în parcarea din spatele Primăriei şi în parcarea supraetajată de la Piaţa Dacia.
Parametrii electrici de funcţionare sunt următorii: 22KW- priză Tip 2 şi 3,6 KW – priză Schuko.
Totul este, deocamdată, gratuit, așa că nehotărâții pot lua în calcul un plin de curent, pe degeaba, la Mioveni. Și la Pitești la fel…
Călătorii de cursă lungă au la dispoziție o hartă interactivă care le va dezvălui toate punctele de încărcare din Europa și din lume. Pentru aceasta, este suficientă accesarea site-ului www.plugshare.com.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea