Construcţia unui corp de şcoală din Lereşti - “Mai scump decât la Intercontinental!”

# Viceprimarul comunei Lereşti, Ion Dragomir: “Nu mai vrea nimeni altceva decât furăciuni şi măgării”. Trei mii de euro pe metrul pătrat – acesta se pare că este preţul cu care se construiesc pereţii la Lereşti, la şcoala din Pojorâta. Şcoală unde învaţă 48 de elevi. Şi pentru care, datorită unor neconcordanţe financiare, s-au scos nişte sume destul de mari din bugetul local, sume care iniţial aveau prevăzută o altă destinaţie. Consiliul local însă şi-a făcut treaba, tranşând lucrurile în favoarea iniţiativelor primarului PDL Gheorghe  Tonghioiu - în contradictoriu cu viceprimarul PSD Ion Dragomir. Maşina de vot însă a funcţionat şi de această dată aşa cum trebuie, ca un motor bine uns. Fără nicio aluzie...
# Domnule viceprimar, am înţeles că la Lereşti, la şcoală, s-au făcut nişte cheltuieli mari şi cam aiurea...
Viceprimar Dragomir: S-a făcut la Pojorâta, domnule, s-au făcut 50 de metri de clădire cu şapte miliarde două sute. Mai scump decât la Intercontinental, din punct de vedere al preţului de construcţie
# Construcţia nu are totuşi 200 de m.p.? Este o şcoală...
Viceprimar Dragomir: Păi 200 de m.p. are toată domnule. Au avut două clase de şcoală şi una de grădiniţă, mai mică, plus o cancelarie. Acum au mai făcut o sală, 8 pe 6, şi un veceu. Restul au fost numai renovate.
# Şi cât a costat, până la urmă? Şase miliarde sau şapte două sute ?
Viceprimar Dragomir: Şase miliarde mai trebuie să dăm noi acum, din banii noştri. Nici nu aveam voie să plătim fără să avem bani în cont. Aceştia erau într-un fond de rulment cu care Primăria trebuia să facă alte investiţii, drumuri laterale. Ne-au luat banii acum pentru asta.
# Deci firma “And Secom Intexim” lucrează scump...
Viceprimar Dragomir: Dar ce treabă are firma cu preţurile domnule? Ei lucrează cum prind, pe ce preţuri li se oferă. Alta este problema. Cum sunt daţi aceşti bani şi pe ce ? Nu a vrut nimeni să ne prezinte nimeni un studiu de fezabilitate, un studiu de impact. Pentru ce au fost băgate acolo atâtea miliarde? Pentru mai puţin de 50 de elevi ? Pentru 48 de elevi ?...
# Dar cum au putut fi cheltuiţi banii dacă nu au fost prinşi în bugetul de cheltuieli aprobat?
Viceprimar Dragomir: Banii trebuiau depuşi special în cont la Târgovişte, nu s-a  întâmplat asta. Primarul a văzut că nu poate altfel şi a pus în mişcare maşina lui de vot de la Lereşti, cu cei şapte consilieri care votează direct. Acum vrea să facă încă o şcoală aici de şase milioane de euro, pentru 1200 de elevi, în condiţiile în care noi avem şcoli bune şi în total 365 de elevi la cele trei şcoli din comună. Dacă numai de la şcoli şi de la biserici se fură în construcţii, ce să facem ? Domnule, să se scoată studii de fezabilitate la toate şcolile, să se vadă că nu se justifică. La Lereşti populaţia îmbătrâneşte, tinerii pleacă. Nu va creşte numărul de elevi. De ce să investim miliarde total aiurea, numai pentru că de acolo se poate «rupe»? Ce să vă spun, nu vrea nimeni altceva decât furăciuni şi măgării...
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea