Municipiul Piteşti a sărbătorit 623 ani de la prima atestare documentară

Sfârşitul de săptămână a fost unul plin pentru piteşteni, municipiul Piteşti sărbătorind 623 ani de la prima atestare documentară. S-au organizat o serie de manifestări în cinstea zilelor Piteştiului.
Vineri 20 mai a avut loc lansarea cărţii „40 de ani de prietenie dintre Piteşti – România şi Kragujevac Serbia” lucrare elaborată de primarul Tudor Pendiuc şi de scriitorul sârb Sveta Madjearevici, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia şi al Asociaţiei de Prietenie Serbia – România. Primăria a oferit diplome de fidelitate cuplurilor care au împlinit 60 de ani de căsnicie neîntreruptă şi a organizat festivitatea de premiere a unităţilor de învătământ participante la Simfonia Lalelelor ediţia 2011, festivitatea de premiere a concursului “Cea mai bine gospodărită asociaţie de proprietari”din municipiul Piteşti.
În Piaţa Milea a avut loc Festivalul Multiethnic, iar de la ora 18 s-a desfăşurat în Piaţa Primăriei un amplu spectacol susţinut de Academia Copiilor Bucureşti, Valentin Grigorescu şi Grupul Zavaidoc, Tiberiu Hărăguş. Seara a avut loc un concert susţinut de HI-Q şi Boschito şi s-a încheiat  cu un recital al Fântânii Muzicale şi cu foc de artificii.
Sâmbătă de la ora 11 piteştenii au avut posibilitatea să admire frumoasele bijuterii pe roţi. Maşinile de epocă au fost prezentate publicului în piaţa din faţa primăriei. La ora ora 12,30 a avut loc o slujba religioasă în cinstea patronilor spirituali ai Piteştiului, Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena. Pentru programul de după-amiază atenția a căzut din nou asupra Pieţei Primăriei, unde s-a  desfăşurat o demonstraţie de arte marţiale. Seara s-a încheiat cu un Spectacol dedicat „Zilelor Municipiului Piteşti” şi „Aniversării a 4 ani Euromall”.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea