Un cititor acuză…Şcoala construită «cu cântec» la Pojorâta-Lereşti alimentează acuzaţii grave

Deşi acuzaţiile despre care vorbim erau adresate în special primarului comunei, PDL-istului Gheorghe Tonghioiu, iată că şi viceprimarul Dragomir este acuzat. De data aceasta de un cititor, care spune că vicele nu se ocupă de comună. Acuzaţiile merg şi către zone penale, nu le luăm însă în calcul fără a fi dovedite. Toate acestea în urma unei anchete apărute în săptămânalul nostru sub titlul «Construcţia unui corp de şcoală din Lereşti - Mai scump decât la Intercontinental!”. Iată ce spune cititorul – comentariu postat pe argesmedia.ro:
D-le Onu ai fost un frustrat de când te ştiu. Să înţeleg că ai mai aflat câteva informaţii de la preţioasa contabilă. Dacă tot eşti atât de tare şi umbli pe la ziare cu ce a facut primarul, de ce nu dai un articol cu ce ai făcut tu de când eşti pe acest post (câştigat prin fraudă). În viziunea mea şi a multora eşti zero pentru comună. Nu ştiu de ce te legi de şcoala nouă în care vor învăţa copiii din Pojorâta. Să înţeleg că în viziunea dumneata ei nu meritau aşa ceva!!?? Sau pentru tine comunitatea din Pojorâta este bună doar la furatul lemnelor pentru gaterul pe care îl gestionezi ? Pentru a nu te strădui, sunt un susţinător al primarului, deoarece văd că face lucrurile să se mişte în comună (asfaltare, şcoli, canalizare, gaze, staţii autobuz, etc). Aşadar, îmi pare rău că primarul nu este cum ţi-ai fi dorit, mai exact să te ajute la furăciuni şi măgării, la care sunt convins că te pricepi foarte bine.
(L.C.)

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea