Prinţ... şi cerşetori!

Joi, 26 Mai 2011 01:33

Spiridon Voinescu.
S-a stins din viaţă, în Câmpulungul natal, generalul Ioan A. Dobrescu. Provenind dintr-o familie săracă şi numeroasă – domnia sa fiind cel mai mare dintre opt fraţi, Ioan Dobrescu a dus o cruce enormă în spate. Cruce care însă nu l-a aplecat, din contră, i-a ridicat fruntea cu demnitate. Generalul Dobrescu a fost un autodidact. A citit şi învăţat până în ultima sa zi de viaţă, la 88 de ani. Un prinţ, un luptător atât pe front cât şi pe baricadele propriei conştiinţe, pe baricadele umanităţii, ale culturii.
Cine sunt cerşetorii? Ei bine, cu siguranţă, noi. Noi ceilalţi, rămaşi din ce în ce mai săraci, ca nişte cerşetori pe timp de criză. Pentru că este criză, iar cei care ne ridicau media de judeţ şi de ţară pleacă, în străinătate sau în ceruri. Pleacă după o viaţă de luptă, învinşi însă virtual de o armată mult mai numeroasă. Cea a ignoranţilor, a celor fără istorie, fără istoric. Prinţul Dobrescu ne-a părăsit într-un moment în care ar fi trebuit clonat, într-un moment în care copiii de clasa a VIII-a abia mai reuşesc să citească. Prinţul Dobrescu a reuşit să fie prezent – plecând cu te miri ce mijloace de transport – la Sărbătoarea Unirii de la Alba Iulia, la vârsta de 88 de ani. Şi a făcut-o, din proprie iniţiativă, şi la 87, şi la 86… Jumătate din noi, cerşetorii, nu cunoaştem ziua în care este sărbătorită această Unire, nu cunoaştem semnificaţia ei, nu cunoaştem imnul naţional. Cu toţi însă îi ştim pe dinafară replicile lui Gigi Becali, cunoaştem fiecare centimetru pătrat din ţâţele Oanei Zăvoranu şi ştim cu cine se mai tăvăleşte în momentul de faţă Bianca (lui Bote ?!)…
Prinţul general Ioan Dobrescu a plecat, aşa cum i-a plăcut toată viaţa, să viziteze locuri noi. Şi cred că cel mai bun mod în care îi putem cinsti memoria este să citim o carte, să ne învăţăm copiii un cântec şi o poezie. Doar aşa nu vom mai fi consideraţi nişte cerşetori la uşa istoriei, aşa cum acum suntem…