Ziua comunei X

Spiridon Voinescu.
În ultimele două luni, jumătate dintre comunele argeşene şi-au sărbătorit ziua. Lume multă, căldură mare monşer. Toţi primarii îmbrăcaţi cu hainele bune, mândri, făţoşi la televizor, la interviuri, că doar la o aşa mare realizare…”Am pregătit multă ţuică, multă bere şi mult vin pentru invitaţii noştri. Şi sarmale şi mici…” – se umflă în pene toţi, cei mai mulţi într-o română stâlcită. Oamenii se bucură, mănâncă un mic sau chiar doi şi se îmbată gratis. Apoi pleacă, mulţumiţi de un aşa primar, prin noroiul de pe uliţele pe care nu are cine şi cum să le asfalteze. Din lipsă de bani…
Unul dintre numeroşii semianalfabeţi proptiţi în fruntea unei urbe, simţind parcă un val de deşteptăciune suplimentar faţă de marea de creier deja în funcţie, se mândreşte în plus: „Nu am cheltuit decât foarte puţin pe băutură şi mâncare din bugetul local, restul a fost din sponsorizări”. Întrebat însă dacă a cerut vreodată o sponsorizare pentru ca în sobele din şcoli să poată arde un lemn şi după luna februarie, pentru că încă este foarte frig, dă din umeri şi dispare din peisaj. Ce rămâne? Păi rămâne numitorul comun de la zilele comune(i): BĂUTURA! Un motor electoral se pare cu mult mai puternic decât asfaltul, gazele, canalizarea şi, în general, civilizaţia. Chiar la ultima campanie au câştigat postul de primar câţiva care au promis băutură la discreţie pentru cei care îi votează. Nu mai merge cu asfaltări, locuri de muncă şi alte chestii, oamenii nu mai înghit minciuni atât de mari. Înghit însă cu multă plăcere micul electoral şi, mai ales, alcoolul gratis. Iar primarii îl oferă cu dărnicie. Alături de spectacole cu artişti plătiţi gras cu bani din bugetele găurite ale localităţilor. La dracu cu drumurile, cu căldura în şcoli, cu apa curentă. Dă-i dracu de ţărani, că şi aşa sunt nişte beţivi, nişte înapoiaţi. Doar se vede la fiecare patru ani după preferinţa de vot. Treceţi pe la cazan fraţilor, după ce veniţi de la şcoală de la cabina electorală, şi vă plătesc preferinţa în litre de ţuică…
Primarul deştept de mai devreme se laudă că ziua comunei lui – alături de propria persoană - a intrat în istorie, fiind deja la a treia ediţie. Omul nu ştie de câţi ani este atestată documentar comuna respectivă, oricum nu contează. Cât despre intrarea în istorie, Doamne…

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea