Fântâna din centrul Costeştiului a fost inaugurată cu mult fast

# Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Calinic. De ziua oraşului Costeşti au fost sfinţite fântâna arteziană şi izvorul din parcul oraşului. Parcul abia terminat a fost neîncăpător pentru mulţimea care s-a adunat pentru acestă sărbătoare. Slujba de sfinţire a fântânii şi a izvorului a fost ţinută de Înalt Presfinţitul Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care a sosit la Costeşti însoţit de senatorul Mircea Andrei şi aghiotantul său, părintele Caliopie. Arhiepiscopul a făcut şi o glumă la adresa primarului Ion Baicea, spunând că acesta a încălcat legea firii cu acestă fântână, punând clopotul cu gura în sus.
Senatorul Mircea Andrei a mulţumit primarului pentru munca depusă în oraş şi a spus că va fi alături de locuitorii oraşului pentru a se realiza cât mai multe proiecte, pentru ca acesta să ajungă la standarde europene. Mircea Andrei a mai precizat că reabilitarea drumurilor- proiectul de aproape 10 milione de euro - va schimba faţa oraşului.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea