Management deficitar la Curtea de Argeş. Abia a fost făcută recepţia şi iar se repară giratoriul!

Primarul din Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, iar pierde bani. Acesta a recepţionat de curând sensul giratoriu din zona Făgăraş, a plătit enorm unei societăţi pesediste, iar acum cheltuie din nou timp şi bani trimiţând oamenii din subordinea primăriei să facă ceea ce trebuia să facă constructorul. Zilele trecute, erau blocaţi aici câţiva angajaţi, dar şi utilajele Serviciului Public de Gospodărire Comunală (SPGC).

Primarul ţine în braţe firma constructoare, pe bani publici

Abia dacă are trei luni de când a fost predat „la cheie”, că sensul giratoriul de la Făgăraş are nevoie din nou de reparaţii. Precizăm că amenajarea acestuia a fost făcută de SC Nordco şi a costat circa două miliarde de lei vechi, în condiţiile în care cele mai multe din Piteşti costă la jumătate. Chiar şi aşa, principiul „scump, dar bun” nu se aplică aici,  pentru că angajaţii primăriei repară acum pe cont propriu ceea ce trebuia să intre în banii plătiţi firmei Nordco. Ieri, angajaţii S.P.G.C. lucrau la reamenajarea sensului giratoriu, schimbând tot pământul din interior. Asta pentru că firma constructoare a pus în interior numai nisip de pe malul râului, unde nicio floare nu poate să crească. „Am decis să schimbăm nisipul din interiorul semnului, pentru că nu se putea planta nimic aici. Acum am adus pământ, iar în curând vom planta flori pentru a înfrumuseţa zona”, ne-a informat Ioan Ghiţă, director S.P.G.C. De asemenea, în cel mai scurt timp, angajaţii din subordinea primăriei vor reface şi marcajele din apropierea sensului giratoriu. „Mai trebuiau montate şi câteva indicatoare pe aceşti stâlpi, dar constructorul nu le-a mai adus. Dacă le vor trimite noi o să le montăm”, a mai spus Ioan Ghiţă.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea