Grădiniţă nouă la Mioveni inaugurată de Ziua Copilului

# Investiţia s-a ridicat la peste 6 miliarde lei vechi. Primăria şi Consiliul Local Mioveni împreună cu Automobile Dacia le-au dăruit copiilor din oraş o grădiniţă de ziua lor. Miercuri, 1 iunie 2011, a avut loc, la Mioveni, inaugurarea Grădiniţei nr. 1 „Florile Soarelui” de pe strada Logofăt Stanciu Mihoveanu.
Grădiniţa, cu o suprafaţă utilă de peste 1000 m.p. şi care beneficiază de un spaţiu verde de peste 5000 m.p.,  este investiţia Primăriei şi a Consiliului Local Mioveni, care au alocat fonduri pentru construirea clădirii cu destinaţie de instituţie de învăţământ preşcolar, o premieră pentru Mioveni.  Dotările interioare ale spaţiilor de învăţare şi de joacă au fost oferite de Automobile Dacia, partener al acestui demers.
Cu ocazia tăierii panglicii, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, a declarat că grădiniţa nu ar fi fost dotată fără sprijinul Automobile Dacia: ”Este prima grădiniţă construită de la început în acest scop, nu este o re-amenajare. Le mulţumim partenerilor noştri de la Automobile Dacia pentru că se implică în acţiunile comunităţii locale, aceasta fiind doar un exemplu alături de nenumărate altele”.
„În calitate de părinte a cinci copii, înţeleg foarte bine importanţa unui spaţiu adecvat pentru educare, dar şi pentru recreere. Mă bucur că am contribuit la dotarea unui asemenea spaţiu pentru copiii angajaţilor Dacia şi ai locuitorilor din Mioveni” , a declarat Jérôme Olive, Director General al Automobile Dacia.
Din cei 200 de copiii care vor frecventa programul prelungit al unităţii şcolare, peste 60% sunt ai angajaţilor Dacia, iar 10 % sunt copii ce provin din familii cu dificultăţi materiale.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea