De ziua oraşului lor, locuitorii din Topoloveni au fost răsfăţaţi cu numeroase surprize

Cei 590 de ani de la prima atestare documentară a localităţii au fost motivul unei zile frumoase, încărcată de evenimente. Duminică, de ziua oraşului lor, locuitorii urbei au avut parte de numeroase evenimente şi spectacole, toate plăcute. Programul a început de la ora 10.00 cu Târgul meşterilor populari. Numeroşi  artişti, atât din regiune cât şi din întreaga ţară şi-au expus creaţiile. Copiii s-au bucurat de standurile cu dulciuri, băuturi răcoritoare şi îngheţată, numai bune pentru o dimineaţă atât de frumoasă.
În Sala Mare a Casei de Cultură, primarul Gheorghiţă Boţârcă a premiat tinerele talente, oferindu-le cupe şi diplome. O diplomă specială a fost înmânată corului oraşului, care sărbătoreşte anul acesta 100 de ani de activitate, jumătate din ei sub bagheta regretatului pr. Ion Ionescu. În sală au fost prezente numeroase personalităţi, printre care senatorii Şerban Valeca şi Constantin Tămagă, deputaţii Bogdan Niculescu-Duvăz şi Ion Burnei, preşedintele PC Argeş, Ion Lazăr, primarul oraşului Ştefăneşti, Ion Bărbuceanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, consilierul judeţean  dr. Dan Manu, consilierul judeţean Liliana Turturoiu, creatoarea brand-ului „magiun de Topoloveni” – Bibiana Stanciulov şi mulţi alţii. Primarul Gheorghiţă Boţârcă a decernat Diplome de excelenţă şi a trecut apoi la acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Topoloveni.
La ieşirea din incinta Casei de Cultură, atenţia tuturor vizitatorilor a fost atrasă de un uriaş animal pregătit în mod tradiţional la proţap de specialişti în domeniu.
A urmat un spectacol de muzică folk şi etno. Copiii s-au putut bucura de prezenţa circului „Toredo Circus“. După amiaza, cei strânşi în piaţa Casei de Cultură s-au putut bucura de un spectacol aviatic, au putut urmări dansuri moderne, dans sportiv şi muzică uşoară. Spectacolul susţinut de Ansamblul „Ciuleandra“ şi invitaţii săi a fost unul cu totul deosebit, seara fiind încheiată de un spectacol incendiar marca Daggu feat Kleo. O zi reuşită, sărbătorită civilizat, cu o discreţie ce ar putea da de gândit altor edili, deşi cei 590 de ani înseamnă destul de mult. Felicitări organizatorilor. Mironela Zuluf

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea