Ungurii şi Calul Traian

Marţi, 21 Iunie 2011 00:50

Spiridon Voinescu
De când cu deschiderea balului unguresc la Parlamentul European, trei sferturi dintre români s-au declarat depăşiţi de tenacitatea vecinilor. Deşi mult mai puţini ca noi, au un temperament de furnici roşii invadatoare iar eu, în disperare de cauză, am ajuns să îl caut cu telecomanda pe sanitarul Vadim Tudor. Nu îmi vine să cred ce se întâmplă, nu îmi vine să cred că românii încă îl plâng pe ciobănaşul moldovan din Mioriţa, pe când ungurii au reinventat legenda calului troian. În cazul nostru Calul Traian.
Calul Troian a fost născocit de asediatorii cetăţii cu acelaşi nume, ei nereuşind altfel să intre în aceasta. Ungurii însă, bunii noştri vecini unguri, au dus mai departe gândirea asediatoare din legendă. Ei au inventat mişcarea inversă. Aşa se face că o minoritate de 10% din populaţia României a ajuns să dea ultimatumuri guvernului şi ţării întregi. Pentru că suntem proşti, pentru că preacurvim împreună cu ei. Ungurii s-au trezit cu Calul Traian (spun Traian ca să nu se confunde cu originalul) introdus, în buiestru, în cetatea pe care o stăpânesc fără acte. Prima greşeală. Nu poţi declara că ai câştigat ceva care ţi-a aparţinut de drept întotdeauna. Traian a avut impresia că a zdrobit, de la bun început duşmanul, şi acesta nu va mai mişca deloc, paralizat de o asemenea acţiune dibace. Numai că, după un timp, lui Traian i-au cam slăbit puterile. Şi aici intervine geniul băieţilor. Aceştia s-au suit ei în cal şi l-au împins înapoi, în afara cetăţii. Apoi au sărit direct în capul asediatorilor români şi le-au dat termen 30 de zile să plece şi să o lase, pentru totdeauna lor, şi pe frumoasa Elena, că doar e unguroaică de-a lor. Ce face acum Traian? Ce face guvernul acestuia? Toţi îşi rod unghiile şi cugetă dacă se mai poate face ceva, toţi sunt suferinzi de boli oarecum venerice. Ca în bancul cu Bulă care s-a dus la prostituată să se îmbolnăvească numai de plăcerea de a-i da şi profesoarei. La noi însă profesoara ne-a împins la curve după care, cu spatele, ne-a lăsat în mijlocul drumului. Avem 30 de zile să ne gândim, în chinuri groaznice, cum putem scăpa de boală. Unii apelează la vraci. Eu, în astfel de momente, îl caut pe Vadim. Acesta, până ieri considerat nebun, spune să ardem locul şi să dăm cu spirt. Poate că da, poate că e singura soluţie. Traian? Căutându-l pe Vadim, am dat pe un post care spunea că Traian nu mai este jucător la echipa reprezentativă, că a luat mai mult de două galbene, că faulturile l-au obosit şi, datorită vârstei, nici nu îl  mai interesează cine ştie… La naiba cu toate legendele, uite-l pe Vadim…