Viitorul sună fals

Luni, 11 Iulie 2011 23:46

Adrian Vasiliu.
Cred că nu e om cu mintea întreagă în țara asta și în județul nostru care să nu se fi îngrijorat teribil atunci când a văzut la televizor sau a citit prin ziare despre rezultatele catastrofale de la examenul de bacalaureat. Pentru că faptul că mai bine de jumătate dintre absolvenții de liceu din această promoție nu au promovat BAC-ul este de natură să ne dea tuturor frisoane cu privire la viitorul pe care îl avem cu toții. Unii ar putea spune că a fost un accident, provocat de către autorități, care au insistat să instaleze camere de luat vederi în sălile de examen, pentru a asigura un examen cât mai corect cu putință. Alții ar da vina pe ministrul Funeriu, pe guvern și pe toți cei care au făcut varză învățământul românesc în ultimii 21 de ani, prin reforme care mai de care mai greu de înțeles. Și unii, și alții ar avea dreptate, numai că este posibil ca motivul principal să fie imputabil actualilor sau foștilor guvernanți. Aceștia au și ei păcatele lor, pentru care au plătit și/sau vor plăti cu funcția, cu averea sau poate chiar cu libertatea, dar catastrofa de la bacalaureatul de vară din 2011 mi se pare mai degrabă a fi cauzată de eșecul unui mod de viață la care ne-am grăbit cu toții să aderăm după 1989, fără să ne mai gândim și la consecințe. Treptat, cartea pe care aceia dintre noi care am făcut școala până prin 1996, poate chiar 2000, am învățat-o, a devenit încetul cu încetul inutilă. Un 10 luat la Bac sau la admiterea la ASE nu a mai însemnat mare lucru într-o societate grăbită să-și cioplească idoli din foști bișnițari și traficanți de rulmenți, latifundiari de mucava și pseudo-gangsteri de periferie. Ca atare, părinții au descoperit că o diplomă pentru care ai învățat 12 ani are aceeași valoare cu una pentru care ai plătit niște dolari sau euro acolo. Elevii, la rândul lor, au observat că proverbul „Ai carte, ai parte!” e valabil numai atunci când te referi la cartea de credit sau la cărţile de poker din cazinouri. Aşa a dispărut motivaţia de a învăţa. Restul a urmat firesc: profesorii şi-au pierdut şi bruma de respect de care se mai bucurau, iar reducerea succesivă a veniturilor acestora i-a umilit şi mai tare. Părinţii şi-au neglijat şi mai tare odraslele, convinşi fiind că viitorul nu are legătură cu cartea, ci cu banul obţinut prin străini, prestând munci uneori înjositoare, dar mai bine plătite decât cele pentru care te-ar fi calificat o eventuală diplomă. Iar elevii au ajuns să considere şcoala ca fiind mai degrabă un loc de joacă şi de socializare decât unul în care învaţă mai multe. Aşa s-a ajuns la cele întâmplate zilele trecute, care ne împing, inexorabil, către concluzia că viitorul sună fals. Şi nu este nimeni, deocamdată, capabil să-l facă să sune şi să se vadă bine.