Simfonia fiscalității interpretată pe ritmuri de manele

Dragoş Pătroi
Anul 2017 a fost unul destul de agitat în domeniul fiscalității, prin promovarea în spațiul public a unei serii de propuneri în acest sens; de cele mai multe ori, s-a încercat, s-a aruncat pastila, dar reacțiile contra au fost atât de virulente încât, ulterior, s-a renunțat.
În mod logic aş spune, deoarece efectele pozitive la nivelul bugetului de stat erau doar potenţiale, teoretice şi oricum disproporţionate în raport de disconfortul creat în rândul contribuabililor, în special a celor de bună credinţă. Iată însă că, spre finalul anului, „inspiraţia” a lovit necruţător şi măsurile fiscale promovate în spaţiul public drept „revoluţia fiscală” au prins contur, prin publicarea OUG nr.79 în Monitorul oficial nr. 885 din data de 10 noiembrie 2017.
Am aşteptat cu toţii data de 01 ianuarie 2018 să vedem cum va suna în practică această adevărată simfonie a fiscalităţii, care ni se promitea că va aduce o nouă optică şi viziune fiscală. Și, într-adevăr, nu am dus lipsă de noutate - dimpotrivă, asta am avut din belşug! - ci de coerenţă în aplicarea integrată a noilor reglementări fiscale. Iar notele simfoniei au început să producă falseturi… şi a fost nevoie de înlocuirea lor. Au apărut peticeli ale legislaţiei fiscale…tot mai multe, tot mai dese şi tot mai stânjenitoare şi mai supărătoare. A apărut OUG nr.3/2018 prin care au fost corectate inadvertenţele privind modul de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii în cazul contractelor de muncă în regim part time şi în cazul veniturilor realizate de personale scutite de la plata impozitului pe venit, apoi OUG nr.8/2018 prin care au fost aduse modificări esenţiale privind procedura de calcul şi de plată a indemnizaţiei pentru concediile medicale (aplicabilă până la data de 30 iunie 2018). Fără a mai vorbi şi de povestea fără de sfârşit parcă a celebrei declaraţii Formular 600 care, se pare, se va încheia prin apariţia noii declaraţii unice. Actualele reglementări fiscale par, în aceste condiţii, o înşiruire dispersată a unor texte de lege, lipsite de o logică elementară şi de o minimă cursivitate şi consecvenţă în aplicarea lor unitară. Totuşi, cam prea multe dezacorduri în ceea ce se vrea o adevărată simfonie a fiscalităţii, dar care tinde să semene, tot mai mult, cu o manea.
Acestea sunt doar câteva dintre problemele actuale ale legislaţiei fiscale, care „au scos capul” până în prezent, reclamate fiind de realităţile şi practica de zi cu zi ale mediului de afaceri. Treptat, vom constata că şi alte reglementări fiscale aduse de OUG nr.79/2017 sunt extrem de discutabile, mai ales că ne raportăm la însăşi conţinutul lor normativ. Practic, aşa-zisa revoluţie fiscală, pe lângă faptul ca a introdus reglementări insuficient structurate sub raportul operaţionalizării lor practice, vine şi cu unele reglementări contradictorii, deoarece multiplică un efect descurajant exact pe palierul care ar trebui să însemne motorul unei creşteri economice sustenabile şi echilibrate - investiţiile directe.

Am în vedere aici, în primul rând, noul regim de deductibilitate fiscală al cheltuielilor cu dobânzile şi costurile asociate îndatorării, aplicabile în cazul contribuabililor afiliaţi. Sunt perfect de acord cu introducerea regulilor privind împiedicarea erodării bazelor impozabile ale profitului, în vederea impozitării acestuia în jurisdicţia fiscală în care se generează. Dar de aici şi până la a opta pentru cea mai restrictivă formă de deductibilitate fiscală, din întreaga marjă de opţiuni pe care o conferă Directiva 1164/2016, cred că e o cale destul de lungă. Și asta fără a mai intra în detalii foarte tehnice, legate de aplicarea generalizată a acestor reglementări în cazul contribuabililor afiliaţi (inclusiv în raport de creditele contractate de la bănci faţă de care nu există relaţii de afiliere) sau de faptul că, în cazul împrumuturilor contractate de la afiliaţi, nu se mai realizează o diferenţiere a regimului de deductibilitate fiscală între împrumuturile pe termen scurt şi cele pe termen mediu/lung.
De asemenea, şi aplicarea obligatorie şi fără măcar drept de opţiune (în raport de anumite criterii obiective, care pot fi discutate şi dezbătute public, pentru a găsi un raport de echilibru) a impozitului pe cifra de afaceri cred că este o măsură fiscală extrem de descurajantă pentru cei care doresc să realizeze investiţii directe, în special în unităţi direct productive. Cum se vor recupera cheltuielile legate de amortizarea clădirilor/echipamentelor sau de remunerarea salariaţilor, inclusiv pierderea anuală înregistrată în perioada de implementare a investiţiei?!?

”Nu cred că putem risca să închidem practic ţara pentru investitori, mai ales în condiţiile în care forţa de muncă devine deja tot mai mult o problemă, iar infrastructura rutieră este demult o mare problemă.”

Îmi place să cred că şi în cele două situaţii menţionate anterior se vor găsi soluţii pentru corectarea acestor disfuncţionalităţi fiscale - asta ca să nu le numesc direct aberaţii - induse de OUG nr.79/2017… iar informaţiile vehiculate în acest sens în spaţiul public ne îndreptăţesc să sperăm că forma finală a legii prin care se va aproba această ordonanţă de urgenţă va veni cu soluţiile corecte. Nu cred că putem risca să închidem practic ţara pentru investitori, mai ales în condiţiile în care forţa de muncă devine deja tot mai mult o problemă, iar infrastructura rutieră este demult o mare problemă.
Un val de modificări fiscale au intrat în vigoare, începând cu data de 01 ianuarie 2018, într-un timp foarte scurt, generând dificultăţi în înţelegerea şi în aplicarea lor. Am căutat să identific care este pilonul central, practic baza pe care se structurează toate aceste modificări ale legislaţiei fiscale. În opinia mea, unele sunt corecte şi principiale din punct de vedere fiscal (inclusiv mutarea contribuţiilor sociale obligatorii exclusiv în sarcina angajatului), unele sunt injuste şi defavorizează investiţiile directe (mă refer nu la impozitul în sine, ci la forma actuală sub care a fost implementat impozitul pe cifra de afaceri) unele sunt în favoarea firmelor (introducerea regulii privind deductibilitatea TVA), altele au rolul de a îngreuna excesiv activitatea firmelor (măsura de split de TVA, deşi – nota bene – forma finală regăsită în Legea nr. 275 / 2017 este mult mai echilibrată decât cea iniţială), altele sunt de stânga şi în favoarea angajatului (evident, cel mai clar exemplu, fiind creşterea salariului minim brut în plată la 1.900 lei). Și, totuşi, aceste măsuri fiscale cred că au un numitor comun: trădează dorinţa de a obţine cât mai facil, cât mai sigur şi cât mai repede bani la buget, fără un studiu prealabil de impact, cu orice preţ sau risc asupra economiei, fără a mai conta pe cine avantajezi sau dezavantajezi şi fără a avea o abordare strategică, integrată şi unitară.

Îmi place să cred că vom avea puterea şi înţelepciunea să interpretăm corect (măcar în ceasul al 12-lea) partitura fiscalităţii, pentru a o transforma într-un avantaj competitiv de ţară în faţa potenţialilor investitori. Trebuie să ne jucăm această carte, cam singura pe care o mai avem, şi, chiar dacă nu putem oferi o simfonie, măcar să o facem pe ritmuri de manele - ca doar suntem în Balcani, nu? - cu tot felul de cârpeli şi peticeli ale legislaţiei fiscale, pe care urmează să le facem pe parcursul anului 2018. Important este să facem ca repertoriul să sune frumos înainte ca sala să rămână goală; pentru că, atunci când investitorii reprezentativi (fie ei nerezidenţi sau autohtoni) se vor retrage „din scenă”, poate că nu vor mai fi aici nici „ca să scoată banii din ţară” şi nici „ca să facă evaziune fiscală”… dar atunci nici noi nu vom mai avea nici măcar pe cine arunca vina pentru neputinţa şi eşecul nostru (revista Capital)!

Dragoş Pătroi este doctor în stiinţe economice şi managing partner al companiei de consultanţă fiscală DRP Tax Wizards

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea