Atenţie, amenzile sunt uriaşe! Vouchere de vacanţă… la vânzare pe OLX!

Bogdan Triff, ministrul Turismului  a anunțat că voucherele de vacanţă pentru cei 1,2 milioane de bugetari au fost achiziţionate şi urmează ca în cel mai scurt timp să ajungă la beneficiari. Vânzarea acestora către alte persoane este ilegală, iar amenzile, atât pentru cei care le comercializează, cât şi pentru hotelierii care le primesc, pot ajunge până la 27.000 de lei. Anunţul vine după ce mai multe persoane şi-au pus la vânzarea voucherele nominale pe diferite site-uri de anunţuri publicitare. Este şi unul dintre motivele pentru care ministrul Turismului a anunţat că de anul viitor, autorităţile iau în calcul înlocuirea acestor tichete de vacanţă, în valoare de 1450 de lei.
”În ceea ce priveşte faptul că ele sunt vândute pe OLX, sunt prevăzute sancţiuni extrem de drastice, 27.000 lei este amenda maximă, atât pentru cei care comercializează, cât şi pentru hotelieri. Avem controale. Iar cei care cumpără sunt păcăliţi. În momentul în care l-ai cumpărat şi ajungi la unitatea hotelieră trebuie să te prezinţi şi cu buletinul în original, ceea ce probabil nu o să se întâmple” a spus ministrul Bogdan Trif.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea