Liderii politici din Argeş - despre revocarea procurorului şef al DNA

# Valeca, Miuţescu şi Simona Brătulescu – au comentat decizia lui Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis a respectat Constituţia şi a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi din postura de procuror şef al DNA. Decizia preşedintelui este comentată de liderii politici argeşeni. Şerban Valeca – preşedintele PSD Argeş, Adrian Miuţescu – preşedintele PNL Argeş şi Simona Brătulescu – preşedintele ALDE Argeş au comentat decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Șerban Valeca:  „Este o decizie corectă”

„Preşedintele a luat o decizie corectă în vederea respectării deciziei Curţii Constituţionale, chiar dacă această decizie a venit târziu, după o lună, o lună şi ceva, ea trebuia luată pentru respectarea acestor decizii pentru că noi nu putem să spunem că până acum un an deciziile Curţii Constituţionale trebuiau respectate, iar acum să ne apucăm să interpretăm chiar dacă nu suntem de specialitate că ultimele decizii poate nu ar trebui respectate. Justiţia trebuie făcută conform legii, legile sunt date de Parlament, în concordanţă cu Constituţia care este votată de popor şi cred eu că acele ONG-uri cu legături în afara graniţelor ar trebui să se gândească la oamenii din ţara care muncesc şi trăiesc aici” – a declarat Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş.

Adrian Miuţescu: „Preşedintele a respectat Constituţia”

„Preşedintele a respectat Constituţia, şi toţi cei care spuneau că nu o face, s-au înşelat şi nu au făcut altceva decât să îl atace permanent în perioada aceasta. Evident că o asemenea decizie trebuie luată după o analiză pentru a vedea ce se întâmplă după demiterea doamnei Kovesi. E nevoie de o perioadă de interimat, de propuneri, pentru ca lupta anticorupţie să continue, iar unii să nu îşi facă de cap. Era aşadar normală o analiză a preşedintelui. Noi susţinem poziţie preşedintelui” – a spus Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş.
Simona Brătulescu:

„Unii înţeleg mai greu importanţa respectării Constituţiei”

„Domnul preşedinte Iohannis a declarat că va lua o decizie după ce va citi şi va înţelege ceea ce citeşte. Probabil că de aceea a durat atât de mult, să se pronunţe. Unii înţeleg mai greu importanţa respectării Constituţiei României. Semnarea revocării tocmai acum cred că din punct de vedere politic a fost extrem de nefericit gestionată din cel puţin două motive – Societatea Civilă neangrenată politic a interpretat dreptul – un gest de laşitate dacă vreţi, gestul său, considerând că a preferat să îşi conserve mandatul de preşedinte, iar apoi, şovăiala de a respecta Constituţia îl va costa procente bune de încredere şi în ochii celor care înţeleg că legea fundamentală a ţării nu poate fi negociată” – a spus Simona Brătulescu, preşedintele ALDE Argeş.

Reamintim, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, ca urmare a deciziei CCR.
Procurorul general Augustin Lazăr a delegat-o, luni, pe Anca Jurma pentru a ocupa funcţia de procuror-şef interimar al DNA , potrivit unui anunţ al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie (PÎCCJ). Ministerul Justiţiei a anunţat că organizează în perioada 9 iulie -30 iulie 2018 selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. A.I.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea