Cheltuielile deputaţilor, ţinute la secret
Marţi, 15 Iunie 2010 16:15
Vă relatam, în ediţia de săptămâna trecută a publicaţiei noastre, despre măsurile propuse de Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, privind reducerea cu până la 50% a cheltuielilor parlamentarilor. La o aşa veste, Opoziţia a sărit ca arsă, în timp ce Puterea a acceptat iniţiativa, în semn de solidaritate faţă de poporul român.
Este adevărat că aleşii neamului s-au cam întrecut cu gluma atunci când au cerut bani de la stat pentru achitarea facturilor la cazarea în Bucureşti sau în teritoriu, pentru diurnele de transport sau convorbirile telefonice, başca pentru întreţinerea birourilor parlamentare şi pentru salariile personalului angajat în aceste structuri. Nici deputaţii argeşeni n-au fost mai economi, puţini dintre aceştia remarcându-se ca având cheltuieli limitate. Beleaua e că mass-media au publicat de zor informaţii despre risipa făcută de către deputaţi, graţie site-ului camerei care posta regulat date în acest sens. Totuşi, de săptămâna trecută, pe site-ul www.cdep.ro se petrec lucruri cel puţin ciudate – nici urmă de secţiunea „informaţii economice” – care găzduia lista cu sumele de bani cheltuite de statul român pentru indemnizaţiile şi diurnele deputaţilor. Nu ştim dacă această lipsă va fi permanentă sau dacă e o situaţie temporară, cauzată de oarece defecţiuni tehnice, dar nu ne-ar mira prea tare ca sumele cheltuite de aleşi să rămână nedeclarate. Păcat, ar fi fost interesant să aflăm dacă măsurile propuse de Anastase vor fi puse în practică… ANCA ITTU