Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a dat în judecată peste 290 de angajați
Luni, 23 Octombrie 2017 23:59
# Măsurile nepotrivite luate de conducerea și sindicatul de la Ape își spun cuvântul. ABAAV s-a întors împotriva salariaților după ce Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu semnificativ # Unii angajați au de returnat peste 10.000 de lei # Inginerii pleacă pe capete de la ABAAV, însă conducerea nu recunoaște această „criză”
La începutul lunii octombrie, la Tribunalul Argeș, a fost înregistrat un dosar în care Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, a dat în judecată sute de angajați pentru a recupera un așa zis prejudiciu stabilit în urma unui control al Curții de Conturi, în urmă cu câțiva ani. 293 de angajați au de dat înapoi către ANAR sume de bani cuprinse între câteva sute de lei, ajungând și până la 15.000 de lei.
Bătălie între firma lui Constantin Nicolescu și cea a fostului său subaltern de la IATSA Câmpulung, Cotenescu
Luni, 23 Octombrie 2017 23:56
# Din nou, comisia de licitație de la Apele Române a trecut cu vederea o firmă ce ”greșise” la normativul de salarii # Cei de la ”Ape” preferă, de o jumătate de an, să repare mașinile la reprezentanțe, cu prețuri exorbitante
De peste o jumătate de an, după organizarea unei licitații ce poate fi considerată penibilă, se duce o luptă surdă, la marginea legii și, mai ales, a legislației în vigoare, pentru neatribuirea unui contract. De ce? Pentru că, la capătul câștigător, s-ar afla firma lui Constantin Nicolescu. Persoană considerată, probabil, prea periculoasă chiar și pentru a repara, în firma sa, mașinile ABAAV.
Agenția Națională de Integritate cercetează, la Bradu, un ales local
Luni, 23 Octombrie 2017 23:44
# Din declarația de avere a acestuia au dispărut, subit, aproape 2,5 miliarde lei vechi
Din nou, probleme, la Bradu, printre consilierii locali. Dacă, săptămâna trecută, prezentam cazul lui Cristinel Soare, prezent pe liste pe la mai toate alegerile locale, și a cărui avere fabuloasă este pitită pe numele socrilor sau altor persoane, iată, săptămâna aceasta, cazul lui Andrei Niță (UNPR), consilier local și fost candidat pentru fotoliul de primal al comunei.
Medicul Sorin Pletea - trimis în judecată pentru neexecutarea sancţiunilor
Luni, 23 Octombrie 2017 12:42
# Dr. Pletea riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani # Nici până în prezent, Spitalul Județean Argeș nu a plătit despăgubirile de 500.000 de euro din dosarul de malpraxis # Sorin Pletea a făcut contestație la executarea Spitalului Județean Argeș
Continuă problemele pentru medicul ginecolog Sorin Pletea. În anul 2010, medicul Pletea pierdea un proces de malpraxis și trebuia să plătească părților vătămate daune morale în valoare de 500.000 de euro. În luna iunie a.c., acesta a fost trimis din nou în judecată, de data aceasta pentru neexecutarea sancţiunilor. Dosarul este pe rolul Judecătoriei Pitești.
Primarul de la Davidești se opune la plata onorariului pentru expertiza contabilă din dosarul său penal
Luni, 23 Octombrie 2017 12:40
Continuă procesul în dosarul de corupție al primarului de la Davidești, Ion Sandu. Edilul, dar și ceilalți inculpați, caută și nod în papură pentru a tergiversa soluționarea dosarului. Așa se face că aceștia au formulat, în luna septembrie, cerere de recuzare a expertului Dănuț Bâzgu, cel care a realizat expertiza tehnică în dosar, pe motiv că acesta s-ar afla în stare de incompatibilitate și că nu a fost imparțial în redactarea raportului.
Stenograme în dosarul trafic de influenţă la Universitatea Piteşti!
Luni, 16 Octombrie 2017 14:23
# O maică stareță, denunțătoare în procesul asistentei universitare Mirela Popescu și a președintelui Partidei Romilor # Maica Camelia Moldoveanu a slujit timp de 18 ani la Mănăstirea Văleni din Argeș și a fost studenta Mirelei Popescu # Asistenta universitară și Petre Mustață, preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa” au primit de la maică 10.000 lei pentru a ajuta un preot să ia bacalaureatul # Procurorii au disjuns cauza și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și instigare de uz de fals
Dosar de cercetare penală la Biroul de Investigaţii Criminale pentru directorul Achimescu, şeful DJTS Argeş
Luni, 16 Octombrie 2017 14:21
# Comisia de Control a Ministerului, raport de 38 de pagini. Majoritatea acestora, cu neregulile descoperite # Doi din cei trei membri ai Comisiei de Control au fost specialişti ai DNA
Ultimul raport al corpului de control al Ministerului Tineretului şi Sportului, raport întocmit de specialişti în urma verificărilor efectuate la Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Argeş, este devastator. Neregulile găsite sunt atât de multe, încât celor trei membri ai corpului de control le-au trebuit 38 de pagini ca să le cuprindă pe toate.
Primul om de cultură al comunei Bradu, bugetarul Ţâcă, palat de sute de mii de euro - pe numele socrilor pensionari
Luni, 16 Octombrie 2017 14:12
Directorul Căminului Cultural din Bradu, Cristinel Soare, zis Ţâcă, este, în acte, sărac lipit. Nu are casă, nu are apartament, nu are afaceri. Are un amărât de salariu. Şi două maşini - conform ultimei declaraţii de avere depuse. Că nu circulă cu niciuna, asta este altă poveste.Că circulă, toată ziulica, într-un Mercedes luxos, iar este altă poveste.
RISE Project publică lista impresionantă a proprietăților firmei Tel Drum și a sateliților acesteia
Luni, 16 Octombrie 2017 13:57
# Cele mai multe proprietăți identificate sunt în Teleorman, în Turnu Măgurele și Alexandria, dar pe hartă apar și imobile din județul Argeș.
RISE Project publică, într-o amplă documentare, proprietățile identificate ca aparținând firmei Tel Drum, firmă despre care se spune că ar fi a liderului PSD, Liviu Dragnea. Culmea, printre proprietățile identificate, atât aparținând Tel Drum cât și sateliților acesteia, apar și câteva din județul Argeș.
Este vorba de firma Interfrigo. În Turnu Măgurele apare în schemă firma Interfrigo Logistics SRL. Aceasta a cumpărat două spații cu vad comercial situate pe una din pietonalele din oraș.
Scandal la ședința de Consiliu Local! Consilierii din Bradu suspectează că șeful Căminului Cultural ocupă postul fraudulos
Luni, 09 Octombrie 2017 23:58
# Protejatul lui Frătică, omul de cultură numărul unu din Bradu! # Cristinel Soare (Țîcă), directorul Căminului Cultural din localitate, este absolvent al Liceului Tehnic pentru Protecția Mediului Pitești # Cristinel Soare: Nu avem (site sau facebook, n.r.) da` dacă e... avem pă cea de la bibliotecă că lucrăm împreună acolo, cu doamna de la bibliotecă...
Primarul de la Merișani vrea să transforme centrul de informare din comună în secție de poliție
Luni, 09 Octombrie 2017 23:29
# Centrul de informare Turistică Merișani, fără angați de peste doi ani # Pe ușa centrului există program de lucru, în schimb nici un afiș că este închis # Primarul Luigi Ionescu: Cred că o să cedez clădirea pe la poliție, că tot am probleme cu comunitatea de etnie romă
Centrul de informare turistică Merișani este un obiectiv de 184.000 de euro realizat în 2012 pentru comunitate. În realitate este, de fapt, o clădire goală, cu centrală termică și alte dotări care ar face invidios orice alt proprietar de clădire, dar nefuncțională de mai bine de doi ani de zile pe motiv că nu se angajează nimeni, salariul fiind minimul pe economie.
Frații Ilie și Cornel Penescu, trimiși în judecată pentru delapidare
Luni, 09 Octombrie 2017 21:41
Nici nu a apucat să iasă Cornel Penescu de la Penitenciarul Jilava, unde execută în regim deschis ultima parte a pedepsei de șapte ani de închisoare pentru dare de mită, că deja a fost trimis în judecată pentru altă faptă. De această dată, fostul patron al FC Argeș a fost trimis în judecată pentru delapidare alături de fratele său, Ilie Penescu, de fostul director economic al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, dar și de Lucia Weiss, director economic la firma PIC S.A. Aceștia sunt acuzați că au delapidat fondurile PIC, societate condusă de Ilie și Cornel Penescu. Parte civilă în dosar s-a constituit Agenția Națională de Administrare Fiscală – prin Direcția Generală Juridică București, dar și lichidatorul judiciar al S.C. PIC SA, Pricewaterhouse Coopers Business Recovery Servisec Ipurl.
Un nou conflict între CNCD și Publitrans
Luni, 02 Octombrie 2017 13:33
# Firma lui Constantin Scarlat (foto) cere 2,1 milioane lei Publitrans-ului pentru profit, polițe de asigurări și reabilitarea autobuzelor
La Tribunalul Argeș, în luna septembrie s-a judecat un proces între CNCD SA prin lichidator SC Bio Consult SRL, ca reclamant, și Publitrans 2000 SA, ca pârât. CNCD, firma omului de afaceri Constantin Scarlat, a cerut, în instanță, plata a peste 2,1 milioane de lei reprezentând profit aferent perioadei 1.10.2014 – 1.10.2015. Tribunalul Argeș a decis, pe 12 septembrie, declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Specializat Argeș. Următorul termen al procesului va fi pe 24 octombrie.
Alba-neagra, la fisc, cu executarea silită a fostului primar din Albeștii de Muscel, Ion Năftănăilă
Luni, 02 Octombrie 2017 13:31
Fostul primar al comunei Albeștii de Muscel, Ion Năftănăilă, trăiește, încă, periculos. După ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce și-a pierdut mandatul de primar, unitatea pe care a condus-o tocmai l-a dat în judecată pentru recuperarea unui prejudiciu constatat la un control al Curții de Conturi. Iar Finanțele i-au scos, la executare silită, Hyundai-ul de teren, însă, cu două zile înainte de data stabilită pentru licitație, tot Finanțele au amânat-o. Iată, cronologic, furcile caudine prin care a reușit să se strecoare, până acum cu bine, simpaticul fost edil șef.
Anca Alexandrescu cere efectuarea unei expertize contabile în dosarul său penal
Luni, 02 Octombrie 2017 13:24
Pe rolul Judecătoriei Pitești se află dosarul în care doctorița Anca Alexandrescu, fosta șefă a DSP Argeș, este inculpată, alături de alte trei persoane, fiind acuzată că, prin farmacia din Călinești al cărei asociat unic era, a prescris și apoi a decontat, în 2009, aproape 400 de rețete fictive. Procurorii consideră că unele dintre aceste rețete ar fi fost decontate chiar pe numele unor pacienți morți. Prin acest mecanism, bugetul CAS Argeș a fost prejudiciat cu peste 2,3 miliarde lei vechi. La termenul din 22 septembrie, avocatul Ancăi Alexandrescu a solicitat efectuarea unei expertize contabile în dosar. Instanța a hotărât discutarea acestor măsuri după audierea tuturor martorilor din acte. Pentru termenul din 27 octombrie au fost citați nu mai puțin de 20 de martori.
În fața instanței, un martor s-a luat de unul dintre „stăpânii” săi din Berevoești „Mai ții minte când i-ai bătut! Nu mai știi?”
Luni, 02 Octombrie 2017 13:14
# Victimă în dosarul sclavilor de la Berevoești: „Cei care lucram la ei, așa zișii orfani, eram legați și bătuți ca fasolea”
Şase dosare în instanţă, unul singur soluționat, aproape 40 de inculpaţi şi zeci de victime. Așa arată cazul Berevoești la mai bine de un an de zile de la descinderile din Gămăcești – satul ororilor. Imaginea tânărului legat în lanţuri, la intrarea în casa unei familii de romi din Berevoeşti, a făcut înconjurul lumii şi a emoţionat întreaga populaţie. La Tribunalul Argeș, pe 27 septembrie, s-a judecat un nou termen într-unul din aceste dosare, ce îi are ca inculpați pe Iosif Ursu zis Vică, Florica Ursu zisă Floarea, Costinel Ionuț Furdui, Marian Marinoiu, Mădălina Lenuța Păun și Daniel Grancea.
Procesul primarului din Bradu, la final
Luni, 02 Octombrie 2017 13:04
# Curtea de Apel Argeș se pronunță luni, 2 octombrie, în procesul în care Dan Stroe a fost achitat de Tribunalul Argeș
Luni, 2 octombrie, se așteaptă decizia finală în procesul în care primarul din Bradu, Dan Stroe, a fost trimis în judecată fiind acuzat de dare de mită. Acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș de dare de mită în campania electorală, Dan Stroe a primit, de la prima instanță, achitare, pentru motivul că fapta nu există. De ce? Simplu: în momentul producerii evenimentelor, acesta nu era primar, și nici denunțătorul său nu era consilier local. Nefiind persoane publice, nu se poate vorbi de infracțiunea de dare de mită. La ultima instanță, procurorii au încercat să întoarcă mersul lucrurilor din condei, motivând că, deși actualul primar nu era, într-adevăr, pus în funcție, era, totuși, președinte de partid politic. Slabe șanse pentru a răsturna situația de fapt. L.S.
Scandalul provocat prin dezvăluirile fostului colonel SRI Daniel Dragomir se extinde și în Argeș
Luni, 25 Septembrie 2017 23:45
# Constantin Nicolescu – interceptat, timp de șase luni, pe mandat de terorism, însă acuzat de abuz în serviciu # Dosarul ”Consultanța” a fost construit pe baza acestor interceptări, efectuate de ”doi și-un sfert”.
Lumeajustitiei.ro a publicat, recent, faptul că judecătoarea Francisca Vasile de la Secţia penală a Înaltei Curţi a constatat încălcarea legii şi a anulat toate interceptările din dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu şi al deputatului Mircea Drăghici obţinute în baza mandatului de siguranţă naţională nr. 003068 din 15 august 2007 în dosarul DNA Piteşti nr. 95/P/2011, cunoscut sub numele de Dosarul ”Consultanţă”.
Constructorii din Argeș respiră greu. Nu chiar toți...
Luni, 25 Septembrie 2017 23:39
# Boby Marinescu - bani de țigări, Nicolae Ivănescu - pierdere, Pavel Zamfir și Constantin Pănescu - super profituri!
Așa cum am mai scris, de ani buni, firmele importante de construcții din Argeș apar în înregistrările Fiscului cu cifre de afaceri și profituri cel puțin ciudate. Sute de miliarde de lei vechi umflă conturile drumarilor locali. Conturile se îmbolnăvesc subit de rahitism atunci când vine vorba de profit, care arată mai rău ca un om după o boală grea. În procente, profitul net se zbate, uneori, sub limita unui neverosimil 1% din cifra de afaceri, ceea ce poate să denote faptul că acești constructori sunt, de fapt, buni samariteni, oameni deciși mai mult să ajute decât să câștige. Mai mult, deși toți umblă în Jeep-uri impozante, se afișează într-un lux orbitor, nu au deloc profit pe firmă sau, mai rău, înregistrează pierderi. Păi Jeep-ul, cu ce se alimentează, fraților, cu pierderi?... Probabil că da, pentru că se poate!A.S.
Pe 16 octombrie, începe recursul interlopilor care au bătut doi polițiști din Curtea de Argeș
Luni, 25 Septembrie 2017 21:34
# Săptămâna trecută, Curtea de Apel Pitești a menținut măsura arestării preventive lui Constantin Dincuţă și a controlului judiciar faţă de Mucenic Curpaș
În 2016, doi poliţişti din Curtea de Argeş au fost bătuţi în plină stradă de către doi interlopi. Aflaţi în misiune, şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Curtea de Argeş, subcomisarul Laurenţiu Iordache (foto) şi agentul principal Cornel Oprescu, au fost bătuţi crunt în parcarea Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş. Cei doi interlopi, aflați în stare de de ebrietate, treceau pe lângă parcarea de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, acolo unde erau și două mașini de poliție în misiune. Cosmin Dincuță l-a recunoscut pe subcomisarul Iordache s-a apropiat de acesta și a început să îl lovească exclamând printre altele: „Na, Iordache, mi-ai făcut dosare penale? Ce, ești de la gardă? Îți dau eu gardă”.
Mai multe articole..
- O altă amânare în procesul “Şantaj cu Atac de Argeș”
- Inculpații din dosarul de corupție al primarului de la Davidești îl acuză pe specialistul care a realizat expertiza tehnică de incompatibilitate
- S-au cerut mai multe înregistrări de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul psihiatrilor Azamfire și Morman
- Mai multe minore citate în procesul învățătorului Ion Popescu, cercetat pentru prostituție infantilă, s-au prezentat la instanță fără părinți
Pagina 67 din 110
«ÎnceputAnterior61626364656667686970UrmătorSfârşit»