Romii din Costești implicați în afacerea ”Șanțul” contra-atacă la baionetă

Luni, 09 Martie 2015 22:27

# Aceștia au venit la redacția ziarului ”înarmați” cu contracte și facturi semnate, în original, de oficialii primăriilor Recea și Băbana, cu care se judecă
Săptămânalul nostru a relatat, în serial, ”isprăvile” ajunse în instanță ce au ca autori firmele romilor din Costești, pe de o parte, și câteva primării, unde firmele cu pricina au efectuat lucrări, pe de altă parte. Afacerea ”Șanțul” este deja celebră și, iată, naște controverse și pasiuni. La sediul ziarului au venit, pentru un drept la replică, trei patroni de firme, toți, Doamne (și toate trei) implicați și implicate (firmele) în conflictele despre care am tot scris.

Fostul sediu al Parchetului din Curtea de Argeş, închiriat la preţ de garsonieră

Luni, 09 Martie 2015 22:18

# Tun imobiliar dat de organizaţia PSD Curtea de Argeş # ”PSD Curtea de Argeș, precum cucul, a găsit locul gol și a zis să-și facă cuib în fostul sediu al Parchetului”, ne-a explicat Sandu Nichita, copreședintele PNL Curtea de Argeș.

În vreme ce Serviciul Social a fost mutat pe la periferia oraşului, pe lângă un bloc de nefamilişti, sociali- democraţii din Curtea de Argeş şi-au închiriat un spaţiu cât pentru toată organizaţia judeţeană. Mai exact, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi-a mutat sediul, clădirea care a găzduit mai bine de 20 de ani această instituţie a reintrat în patrimoniul public al Municipiului Curtea de Argeş. 

 

Uite că se mai întâmplă! Viceprimarul comunei Godeni a câștigat, definitiv și irevocabil, procesul cu ANI

Luni, 02 Martie 2015 23:24

Viceprimarul comunei Godeni, Laurențiu Cristian Soare, este fiul consilierului județean Leonard Soare. Acum numai cîteva zile, tânărul viceprimar a obținut victoria finală în litigiul cu Agenția Națională de Integritate. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel Pitești, hotărâre ce anula, în anul 2013, Raportul de evaluare prin care instituția amintită constata incompatibilitatea alesului local.

Dorele, fă-te că lucrezi! OMV poluează. Autorităţile amendează. OMV poluează

Luni, 02 Martie 2015 23:13

# Amenzi neconvingătoare pentru OMV Petrom, care preferă să dea banii pe amenzi, nu pe remedierea problemelor din reţea # Prefectul Mihai Oprescu: “Până nu va fi îndepărtată cauza, poluări se vor tot produce”
Două avarii la conductele OMV Petrom, produse la trei zile distanţă una de altă, au afectat, săptămâna trecută, 17 Kilometri din cursul răului Cotmeana. Operatorul a fost amendat şi cam atât, deocamdată,  motiv pentru care poate sta liniştit până la următoarea poluare, să-i spunem tot accidentală,

 

Se aude zornăit de cătușe? Firmele romilor din Costești, reclamate la DIICOT

Luni, 02 Martie 2015 22:34

Peripețiile prin care trec firmele romilor din Costești, în încercarea lor de a pune mâna pe banii primăriilor din sudul județului, sunt deja binecunoscute. Săptămânalul Atitudine în Argeș a relatat, pe larg, cu privire la circuitul de manual prin care creanțele pe care aceștia pretind că le au, după ce sunt șterse definitiv prin decizii ale instanțelor, sunt cesionate altor firme, prietene, chiar rude. Și, imediat, circuitul se reia, cu aceeași intensitate. Și, probabil, cu aceiași sfătuitori, parte a unui grup destul de bine organizat.

Co-inculpații din dosarul lui Frătică și Pănescu, evaziune de zeci de milioane de euro

Luni, 23 Februarie 2015 00:00

# În aceeași cauză și cauze conexe sunt cercetați fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, și fostul șef de cabinet al acestuia, Codruț Marta.

Săptămânalul Atitudine în Argeș a relatat, de-a lungul timpului, pe larg, cu privire la apariția, în urmă cu câțiva ani, în Argeș, a unei rețele specializate cu caracter infracțional. Încă din 2011, firmele din circuitul evazionist a cărui grupare încearcă acum procurorii să o destructureze, ”marcau” găuri semnificative la bugetele locale, prin neplata impozitelor și taxelor. Este suficient să amintim că, la jumătatea lui 2011, numai două dintre firmele cu

 

Romii din Costești primesc o nouă lovitură

Luni, 23 Februarie 2015 00:00

# Afacerea ”Șanțul”... se duce de râpă # Judecătoria Pitești a suspendat executarea silită a Primăriei Recea

Romii din Costești, angrenați în deja celebra afacere ”șanțul”, afacere plecată de la Consiliul Județean Argeș, așa cum am scris și anterior, au dat dovadă de un tupeu demn de Cartea Recordurilor. Recent, Primăria Băbana s-a ”trezit” cu conturile blocate printr-o acțiune ce a beneficiat și de sprijinul nemijlocit al unui executor judecătoresc, pe numele său Vârgă Ioan. Începutul de an a venit cu surprize și la Recea, printr-o acțiune copiată aproape la indigo după ”afacerea Băbana”; de data aceasta, executorul judecătoresc ce a ”sărit” în sprijinul oamenilor de afaceri se numește Constantin Moromete.

Magnatul Nicolae Ivănescu, încolțit în instanță de creditorii firmei sale

Luni, 23 Februarie 2015 00:00

#  Bergerat Monnyeur dar și Marian Paraschiv sar la gâtul lui Ivănescu: “Nicolae Ivănescu se pretinde a fi creditor păgubit, dar în acelaşi timp are şi calitatea de asociat şi reprezentant al Silva Grup, cu acces la ştampila societăţii”
La sfârşitul anului trecut, Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat asupra recursului declarat de Bergerat Monnyeur împotriva deciziei 380 din martie 2014, casând sentinţa şi trimiţând dosarul spre rejudecare.  Reluarea, începând cu 2015, a războiului pentru patrimoniul Silva Grup se face cu noi acuzaţii formulate de cel mai mare creditor al firmei lui Ivănescu dar şi cu  note semnate de însuşi  controversatul om de afaceri.

 

Curtea de Apel Piteşti a trimis dosarul Vinalcool – Finanţe înapoi la Tribunalul Specializat Argeş

Luni, 23 Februarie 2015 00:00

# Războiul pe creanţa de două milioane de lei pretinsă de AJFP Argeş se reia în luna martie
Contestaţia prin care Marian Drăguşin, reprezentantul legal al  insolventei S.C. Vinalcool susţine că cele 2.059.799 lei - reprezentând creanţa cu care Finanţele s-au înscris  în tabelul  definitiv  al creditorilor debitoarei- a ajuns pe masa magistraţilor Curţii de Apel Piteşti  la începutul acestei luni. Secţia de contencios administrativ a  instanţei amintite a restituit  Tribunalului Specializat Argeş dosarul  privind recursul declarat de Vinalcool.

Fostul și actualul primar al Costeștiului, luați de guler de un fost angajat al primăriei

Luni, 23 Februarie 2015 00:00

# Un fost angajat al Primăriei Costeşti susţine că a fost dat afară abuziv, după ce a întocmit un raport care a scos la lumină nereguli comise în instituţie
Aurelian Voicu cere, de câţiva ani, repunerea în funcţia din care a fost disponibilizat ca urmare a unui calificativ de  evaluare  “satisfăcător”, acordat de fostul primar Dan Vasile, pentru anul 2006. Bărbatul spune că a fost pus chiar de edil în imposibilitatea de a nu-şi putea  exercita atribuţiile din fişa postului, ca o răzbunare pentru un raport întocmit de angajat, care evidenţia  abateri grave de la normele legale în materie. O notă de constatare

 

INCREDIBIL! Firmele romilor din Costești execută silit primăriile pentru afacerea ”Șanțul”

Luni, 16 Februarie 2015 00:00

# Și Primăria Recea s-a trezit cu executorul la ușă, deși a câștigat în instanță # Primarul comunei Recea, Pană Marin: Decât să intru în pușcărie că le dau bani, mai bine intru că nu le dau...

Așa cum am scris și în numerele trecute ale publicației, romii din Costești angrenați în afacerea ”șanțul”, afacere plecată de la Consiliul Județean Argeș, dau dovadă de un tupeu demn de Cartea Recordurilor. Recent, Primăria Băbana s-a ”trezit” cu conturile blocate printr-o acțiune demnă mai degrabă de un

Fondul funciar, curat scandal! Primarul de la Miceşti, Dumitru Voicu, târât prin instanţă de Consum COOP Mărăcineni pentru patru terenuri și patru clădiri

Luni, 16 Februarie 2015 00:00

# Cascadorii râsului. Primarul Dumitru Voicu: ”Magazinul Purcăreni, după revoluţie, aflându-se într-un stadiu avansat de degradare, nu a mai fost folosit ca magazin, de aceea s-a hotărât  schimbarea  destinaţiei  în sediu de Grădiniţă”
Societatea comercială acuză Comuna Miceşti, pe primarul Ion Voicu  şi pe secretarul Comunei, Mihai Dulamă, că refuză să elibereze certificatele  de atestare fiscală  şi a adeverinţelor de rol pentru  mai multe  clădiri şi terenuri despre care Consum COOP  Mărăcineni spune că i-ar aparţine, cerând

 

Constantin Nicolescu, cel mai puternic om al Argeșului, la închisoare!

Luni, 09 Februarie 2015 23:09

# Pedeapsă considerată de mulți  exagerat de aspră! # Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș are de achitat, alături de ceilalți coinculpați, aproape un milion de euro!

Constantin Nicolescu, cel mai puternic om al județului de după 1989, a fost închis în urma condamnării. Temut de mulți dar și iubit de mulți, amprenta lăsată de cel care a fost ”șeful județului” timp de aproape 20 de ani este una greu de șters.

De mai bine de doi ani, Grigore Dobre, managerul Zeus, aşteaptă de la Conarg, firma lui Valentin Vişoiu, contravaloarea unor lucrări

Luni, 09 Februarie 2015 22:58

# Unul în pușcărie, al doilea în arest la domiciliu, dar se judecă pe bani!

Noile rapoarte de expertiză depuse în ultimele luni la dosar ar trebui să facă lumină în scandalul multianual dezvoltat între Zeus şi Conarg. Este vorba despre expertize tehnice şi expertize contabile dar şi  de probe cu înscrisuri care pot evidenţia eventualele lucrări suplimentare realizate de Zeus, lucrări ce vor fi detaliate, astfel încât să fie posibilă stabilirea contravalorii lor în raport de materialele și manopera suplimentară efectuată de firma lui Grigore Dobre.

 

Florin Frătică s-a mai ales cu o belea penală!

Luni, 09 Februarie 2015 22:31

# Plângeri penale împotriva Primăriei Bradu, Consiliul Local Bradu și a primarului, în scandalul terenului Aeroclubului Henri Coandă  # A fost sau nu legală scoaterea terenului din  domeniul public al statului?

Procesul prin care Primăria Comunei Bradu  s-a îndreptat împotriva Aeroclubului Henri Coandă, pentru cele 14,57  de hectare de teren ce constituie

Cu D.N.A.-ul călcându-i apăsat pe urme și fără mari șanse de finanțare , afacerea Ara Software pare că se apropie, în Argeș, de sfârșit

Luni, 02 Februarie 2015 23:31

# În conturile firmei reușesc să intre, anual, chiar și 70 miliarde de lei vechi, cu toţii bani publici...

Modificările survenite recent în modul de alocare al banilor către Consiliile Județene și către primării, se pare că vor reuși să facă ceea ce nici DNA-ul nu a reușit: să aducă afacerea Ara Software din nori, acolo unde o plasase ajutorul nemijlocit al lui Constantin Nicolescu, cu picioarele pe pământ. Mai exact pe pământul comerțului liber, acolo unde banii se dau în funcție de cota de performanță și  de prețul oferit. 

 

”Dă-i, mă, dracu’, în p..a mea! Nu se uită nici unul la noi, numai la interesele lor de familie”

Luni, 02 Februarie 2015 23:26

# Mecanicul auto din PSD Argeș sare, cu expresii de golan, la gâtul colegilor intelectuali din partid, dar și al jurnaliștilor # Ion Dumitru, primarul comunei Albota, s-a supărat pe prefect şi pe alţi colegi  # Ion Dumitru către reporterul Atitudine în Argeș: ,,Pleacă, mă, în p..a mea cu ală al tău de aici! Dacă erai la Albota îţi dădeam o palmă”
Reforma PSD-ului reprezintă o cale lungă şi parcă imposibil de realizat având în vedere membrii săi, care mai de care mai aroganţi şi îmbătaţi de

Firmele lui Pănescu și Dobre, Metabet și Zeus, percheziționate de specialiștii Direcției Antifraudă

Luni, 02 Februarie 2015 23:22

#  Primarul din Bradu, Florin Frătică, ridicat din nou de oamenii legii și dus la audieri
Duminică dimineaţă au avut loc percheziţii de amploare în Bucureşti şi 11 judeţe. 300 de poliţişti economici au efectueat 146 de percheziţii la firme bănuite de evaziune fiscală şi splare de bani.
Prejudiciul este estimat la 30 de milioane de euro, în perioada 2011-2014. 200 de societăţi comerciale (IT, construcţii) sunt implicate într-o reţea de

 

INCREDIBIL! Romii din Costești încearcă, în continuare, subterfugii uluitoare pentru a pune mâna pe miliardele pretinse pentru șanțuri

Luni, 02 Februarie 2015 22:37

# Aceștia cesionează creanțele, după ce pierd în instanță, altor firme. Noile firme trec la executări silite…
Tupeu demn de Cartea Recordurilor atribuit uneia din firmele romilor din Costești. Este vorba de una din cele câteva firme care încearcă, de peste trei ani, să obțină sume fabuloase de la Consiliul Județean Argeș și de la câteva primării pentru lucrări de întreținere de drumuri. Chiar acum câteva zile, Primăria Băbana s-a ”trezit” cu conturile blocate prin acțiunea cu pricina, acțiune ce a beneficiat și de sprijinul nemijlocit al unui executor judecătoresc, pe numele său Vârgă Ioan.

Culmea tupeului în administrație! Consilierii locali mai au nevoie de Pendiuc... pe post de ţap ispăşitor

Luni, 26 Ianuarie 2015 00:00

# Nimeni nu pare să-şi mai asume păguboasa asociere SC Publitrans - CNCD – Girexim # Dacă va fi găsit vinovat,  Tudor Pendiuc s-ar putea îndrepta ulterior către  unii consilieri locali pentru “împărţirea” prejudiciului imputat de DNA.

Frică sau ipocrizie, printre aleşii locali?! Consilierii municipali care în 2007 şi-au dat

 

Pagina 87 din 110

«ÎnceputAnterior81828384858687888990UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea