Ce spun primarii din Argeș despre ieșirea PSD de la guvernare!?
Miercuri, 29 Aprilie 2026 10:27
PSD a lovit decisiv! Partidul condus de Sorin Grindeanu a ieșit de la guvernare, după ce 97,7% dintre social democrați au girat acest pas. Este un procent zdrobitor, care vorbește despre faptul că PSD vrea în opoziție, după luni de zile de amenințări în această direcție. La centru, mutarea vine la pachet cu demisia miniștrilor, iar în teritoriu – cu demiterea viitoare a prefecților și a șefilor de deconcentrate, acolo unde aceștia sunt social-democrați. O instabilitate politică uriașă care s-ar putea traduce chiar prin pierderea unor finanțări europene importante. Urmează o perioadă fierbinte cu decizii care ar putea adânci criza politică și financiară în care se află România. Ce spun primarii din Argeș despre plecarea PSD din Guvern? Edilii social-democrați cu care am stat de vorbă au declarat că decizia partidului din care fac parte este una corectă și previzibilă. De cealaltă parte, primarii liberali au adoptat alte voci: fie nu au dorit să comenteze evenimentele politice, fie au criticat decizia PSD, fie s-au declarat dezamăgiți de jocurile de la centru.
Cum se vede criza politică pe social-media? Premierul Ilie Bolojan crește pe Facebook, Sorin Grindeanu, înjurat la scenă deschisă
Miercuri, 29 Aprilie 2026 10:27
Plecarea PSD din Guvern trasează noi direcții în ceea ce privește preferințele românilor în materie de personalități politice. Premierul Ilie Bolojan se bucură de o susținere importantă pe Facebook, în timp ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, are reacții de la boți și critici nenumărate de la urmăritori.
Săptămâna trecută, premierul a prezentat pe social media informații despre deficitul bugetar și a primit peste 52.000 de reacții în doar o jumătate de zi. În plus, Bolojan a adunat aproape 25.000 de urmăritori noi în șapte zile. De cealaltă parte, postările lui Grindeanu au fost promovate de boți și apreciate foarte puțin de urmăritori reali, după cum a notat G4.Media.ro.
Moșteanu: ”S-a închis robinetul cu sinecuri și privilegii. Asta deranjează cel mai tare”
Miercuri, 29 Aprilie 2026 10:27
Mulți l-au înjurat pe Moșteanu. Uneori pe bună dreptate. Alteori, deputatul USR de Argeș a spus și adevărul. Zilele trecute, a postat pe pagina de socializare un mesaj în care a vorbit despre PSD-iștii care au fost 30 de ani abonați la banul public. Aici greșește că-i bagă pe toți în aceeași oală. Cunoaștem primari PSD care și-au înflorit orașele și comunele și directori de deconcentrate care au performat la cel mai înalt nivel.
Din păcate, îl știm și pe Marcel Ciolacu... Azi ne zâmbește din fruntea CJ Buzău, după ce, o bună bucată de vreme, a condus Guvernul României. S-a împrumutat în draci, iar acum PSD-ul îl înjură pe Bolojan. Ultimii președinți ai PSD, anume Dragnea și Ciolacu, au băgat partidul în faliment moral. Să-l vedem pe Grindeanu cum joacă, nu cumva că continue drumul acesta al pătimirilor.
Grindeanu: ”PSD nu va guverna cu AUR!”
Marţi, 28 Aprilie 2026 07:13
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, joacă periculos pentru România. După ce partidul de stânga a ieșit de la guvernare, mai face un pas care (spun mulți...) i-ar putea fi fatal – o moțiune de cenzură comună cu AUR prin care se încearcă mazilirea premierului Ilie Bolojan și căderea Guvernului. Suveraniștii aplaudă, pro-europenii nu prea...
Și cu toate acestea, Grindeanu își nuanțează discursul și spune că PSD nu va guverna cu AUR.
„Nu există o variantă de angajament PSD-AUR pentru o guvernare post-moțiune. Ori rămânem la guvernare într-o coaliție pro-europeană, ori mergem în Opoziție.
Moțiunea este singura acțiune comună, care este necesară pentru a maximiza șansele acestui demers parlamentar. Nu avem și nu vom avea majorități PSD-AUR post moțiune”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit Știripesurse.ro.
Și cum AUR nu vrea Guvern pro-european, dacă trece moțiunea, suveraniștii vin la putere. Iar PSD-ul se duce în cap definitiv!
George Simion nu mai vrea subvenții pentru partide, după ce AUR a primit 2.839.211 lei de la stat!
Luni, 27 Aprilie 2026 10:27
Lecție de demagogie! Pentru că țara fierbe după plecarea PSD de la guvernare, șeful AUR a intrat în scenă și ne spune că are intenții serioase. Ca de obicei... De data asta, George Simion nu mai vrea ca statul român să plătească suvenții partidelor politice. Inițiativa e una lăudabilă, dar e mincinoasă, ca multe din discursurile suveraniștilor. Nu uităm că la începutul lui 2026, exact AUR primea a doua cea mai mare subvenție de la stat, după PSD.
Fără subvenții pentru partide, 300 de parlamentari și alegerea primarilor în două tururi - sunt dorințe de AUR pentru Simion, care spune că va sprijini partidele care sunt de acord cu aceste idei. Cu ce le va sprijini? Cu trasul sforilor pentru căderea Guvernului Bolojan, firește...
PSD și AUR - moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Luni, 27 Aprilie 2026 10:04
Se ascut săbiile războiului!
Partidul Social Democrat, condus de Sorin Grindeanu, și Alianța pentru Unirea Românilor, condusă de George Simion, au redactat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan.
Anunțul a fost făcut de Marian Neacșu și Petrișor Peiu în această dimineață.
Miniștrii demisionari ai PSD își vor prezenta raportul de activitate
Luni, 27 Aprilie 2026 08:05
Astăzi, demisiile miniştrilor PSD vor fi publicate în Monitorul Oficial şi tot azi miniștrii PSD își vor prezenta raportul de activitate și vor preda mandatele interimarilor.
Vineri, preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat demisiile celor cinci miniştri şi a vicepremierului Marin Neacşu,
Astăzi, la ora 10:30 va avea loc bilanţul lui Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la ora 12:00 îşi prezintă bilanţul Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, la ora 13:00, Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, face bilanţul mandatului la sediul PSD, iar la ora 15:00, Ciprian Şerban, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. La ora 19:00, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, îşi prezintă bilanţul la sediul Ministerului Energiei., conform Digi24.ro.
PSD a votat în unanimitate retragerea miniștrilor din Guvernul Bolojan
Miercuri, 22 Aprilie 2026 14:37
Astăzi, PSD a votat în unanimitate retragerea miniștrilor din Guvern. Aceștia ar urma să-și depună demisiile mâine dimineață, înaintea ședinței de la Palatul Victoria. Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, va demisiona și el din funcție.
„Așteptăm terminarea consultărilor pentru depunerea demisiilor. Cel mai probabil mâine, înainte de ședință. Nu vor participa la ședință nici miniștrii, nici secretarii de stat PSD”, au precizat surse din partid, pentru Știripesurse.ro.
Premierul Ilie Bolojan - despre cum a încăput energia pe mâna băieților deștepți, și despre cum se vor schimba regulile jocului
Miercuri, 22 Aprilie 2026 10:38
Înjurat la scenă deschisă, chiar de către mulți dintre colegii liberali, premierul Ilie Bolojan a avut curajul să spună, cu subiect și predicat, că românii plătesc o energie scumpă pentru că niște băieți deștepți se ocupă de acest domeniu și fac afaceri grase, speculând o legislație prost făcută. Specula e la loc de cinste, iar consumatorii scot bani mulți din buzunare pentru a-și achita facturile.
O piață instabilă, vulnerabilizată de operatorii care speculează spațiul din rețea, dar și lipsa investițiilor statului au dus la ceea ce se întâmplă astăzi. Vestea bună este că se vor lua măsuri concrete pentru ca românii să plătească facturile de energie la un preț corect. Premierul Ilie Bolojan a explicat pe pagina de socializare despre pașii care vor urma pentru o redresare a pieței de energie:
POT a plătit pe consultanță politică 800.000 de euro, mai mult decât PSD și PNL
Miercuri, 22 Aprilie 2026 10:38
Partidul Oamenilor Tineri – cel care face mare gălăgie prin Parlament și care a pus în funcții deputați și senatori fără școală și cu dosare penale – surprinde din nou! În 2025, formațiunea a plătit aproape 800.000 de euro pe consultanță politică, mai mult decât PSD și PNL – partide cu greutate și cu finanțe puternice.
Cum se face că un partid care abia a trecut pragul electoral, bașca a rămas fără grup la Senat și e gata să rămână fără grup și la Camera Deputaților - se află în situația de avea atâția bani? A dat statul milioane cu două mâini, nu vă faceți griji...
Ședință extraordinară la CL Pitești! Se alege un nou VICEPRIMAR!
Miercuri, 22 Aprilie 2026 08:17
Luni, 27 aprilie, va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Pitești, cu 18 puncte pe ordinea de zi.
Surpriza este că municipiul va avea un nou viceprimar.
Rămâne de văzut cine va face echipă cu primarul Cristian Gentea și cu viceprimarul PSD, Lucrețiu Tudor.
Ordinea de zi a ședinței de luni este următoarea:
1.Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului Municipiului Pitești pe anul 2026.
2.Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Pitești pe anul 2026.
3.Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești pe anul 2026.
4.Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului Administrației Domeniului Public Pitești pe anul 2026.
5.Proiect de hotărâre inițiat de primar privind aprobarea bugetului Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești pe anul 2026.
Cine a comandat pozele trucate cu Nicușor - Ponta - Coldea, pe care Elena Lasconi le-a publicat înainte de prezidențialele din 2025?
Marţi, 21 Aprilie 2026 10:38
Primărița Elena Lasconi de la Câmpulung a făcut o mișcare extrem de neinspirată atunci când a postat pe contul său de Facebook pozele în care apăreau Nicușor Dan, Victor Ponta și fostul adjunct al SRI, Florian Coldea. Lasconi își dorea să sape groapa rivalilor politici, dar nu s-a gândit că ea este doar un instrument în mâna unor șmecheri care au dorit să facă valuri înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025.
Povestea a ajuns pe masa DIICOT, care a pregătit un dosar nou-nouț. Așa am aflat că, se pare, patronii firmelor de producție media care au lucrat pentru Nicușor Dan sunt autorii pozelor trucate!?
Inspirat de alegerile din Ungaria, Adrian Miuțescu prinde curaj!
Marţi, 21 Aprilie 2026 10:38
Ungurii, băieți deștepți, au făcut o mișcare de mare impact atunci când și-au ales noul prim-ministru. Viktor Orban e istorie, iar liderii noștri politici se bucură la greu. În Argeș, fostul deputat, Adrian Miuțescu, se comportă de parcă a obținut o victorie personală. A scris pe social-media un mesaj din care răzbate că succesul ungurilor s-ar putea rescrie cu Forța Dreptei în rol principal. Mai speră oare Miuțescu să revină pe cai mari în politica argeșeană, după ce a plecat din PNL?
Cu siguranță da... Politica poate fi plină de surprize, iar Miuțescu știe bine acest lucru. Și tocmai pentru că mai are încă dădejde de mai bine, nu se lasă de social-media.
Organizațiile PSD din Albeștii de Muscel, Bughea de Sus și Bughea de Jos și-au ales noile echipe de conducere!
Marţi, 21 Aprilie 2026 10:38
Recent, au avut loc Adunările Generale de Alegeri în Organizațiile PSD din Albeștii de Muscel, Bughea de Sus și Bughea de Jos.
La Bughea de Jos, primarul Bogdan Oancea a fost reales în funcția de președinte al organizației locale, reconfirmând sprijinul de care se bucură în rândul colegilor și al comunității. La Bughea de Sus, președinte a fost ales consilierul local Valeriu Pepenel, iar la Albeștii de Muscel consilierul local Corinel Țigău. Sunt oameni dintre oamenii locului care cunosc bine problemele comunităților și care vor munci pentru dezvoltarea comunelor lor.
Bolojan taie subvențiile partidelor!
Marţi, 21 Aprilie 2026 10:38
Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, pe site-ul instituției, sumele de bani care vor fi acordate partidelor în această lună. În total este vorba de 15.469.735 de lei. Menționăm faptul că, în acest an, partidele vor primi cea mai mică subvenție din 2019 încoace. Nu vă bucurați, în joc sunt foarte mulți bani. Și dacă ne gândim la ce clasă politică avem...
Partidele politice vor încasa bani în funcție de procentul de voturi obținute la alegerile parlamentare din 2024, proporțional. De asemenea, formațiunile politice neparlamentare pot obține bani de la bugetul de stat pentru voturile de la alegerile locale, dacă au peste 50 de consilieri generali sau județeni.
PSD își retrage din funcții miniștrii, secretarii de stat și prefecții
Marţi, 21 Aprilie 2026 08:05
PSD a ieșit de la guvernare, iar pasul următor este ca partidul să-și retragă din funcții miniștrii, secretarii de stat și prefecții.
Măsurile vor avea efecte atât la nivel central, cât și la nivel județean.
Rămâne de văzut cui va decide premierul Ilie Bolojan să împartă ministerele care vor rămâne fără miniștri, după plecarea PSD. La ora asta USR-ul aplaudă!
Peste 97% dintre PSD-iști au decis ieșirea de la guvernare
Marţi, 21 Aprilie 2026 07:46
5000 de social-democrați au fost chestionați pe tema ieșirii de la guvernare. 97,7% dintre respondenți au fost de acord ca premierul Ilie Bolojan să demisioneze, dar cum primul ministru a anunțat că nu nu renunța la șefia Guvernului, PSD părăsește coaliția.
„Când 97,7% dintre colegi îți spun că ăsta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă nu mai e loc de altceva. Am înțeles acest lucru. Vă asigru că în zilele următoare vom acționa. PSD este cel mai important partid în România și vom ține cont de toate lucrurile care s-au spus astăzi, de mandatul pe care mi l-ați dat astăzi”, a spus liderul PSD, Sorin Grindeanu, după votul din partid, potrivit presei centrale
Nicușor Dan: ”Vom intra în turbulențe politice”
Luni, 20 Aprilie 2026 11:57
Tensiuni la nivel înalt! Cu un PSD gata să iasă de la guvernare, Executivul se află într-o situație delicată. Președintele României, Nicușor Dan, spune totuși că țara își va păstra traiectoria financiară, grație fondurilor din PNRR.
"Vom intra în turbulențe politice, însă există consens pe PNRR. Avem consens pe toate legile pe PNRR, astfel încât România s[ încaseze banii.
Există consens că România are buget și că România își va păstra traiectoria financiară", a spus Nicușor Dan., potrivit Știripesurse.ro.
Bolojan: ”Am această responsabilitate să asigur funcţionarea guvernului, pentru că avem nişte provocări foarte importante”
Luni, 20 Aprilie 2026 07:47
Sunt zile complicate în politica mare! Premierul Ilie Bolojan spune că nu va demisiona din funcție, chiar că social-democrații nu îl mai vor în fruntea Executivului. Urmează o decizie a social-democraților, dacă mai rămân sau nu, parte a coaliției de guvernare.
„După cum aţi văzut în toate aceste zile, nu există nişte critici legate de anumite lucruri care nu au fost respectate din planul de guvernare, legate de ce nu s-a făcut sau nişte soluţii care sunt propuse, care să îndrepte lucrurile. Dacă aş vedea că există o soluţie, că ceva nu s-a făcut bine, care ar îndrepta lucrurile - dacă premierul Bolojan ar fi ţinut banii ţării strânşi într-o anumită zonă şi nu i-ar fi eliberat, dacă s-ar fi putut face nişte reforme altele decât s-au făcut până acum, dacă ar fi fost nişte soluţii pe care PSD le-ar fi propus până acum, dar nu le-a propus niciodată, atunci credeţi-mă că n-ar fi fost niciun fel de problemă ca să mă retrag din această funcţie. Asta cât se poate de clar. Dar nu există soluţii, n-au fost prezentate alte soluţii şi am această responsabilitate să asigur funcţionarea guvernului, pentru că avem nişte provocări foarte importante perioada următoare. Deci, în funcţie de ceea ce va decide PSD, într-o manieră sau alta, nu voi demisiona din funcţia de premier”, a declarat Ilie Bolojan aseară, la B1 TV.
Momentul adevărului... PSD decide azi dacă iese de la guvernare
Luni, 20 Aprilie 2026 07:28
Cresc tensiunile la București! Astăzi, la ora 17.00, social-democrații, se întâlnesc la Parlament pentru a discuta dacă rămân sau nu la guvernare. ”Momentul adevărului” este decizia pe care o vor lua politicienii de stânga care se gândesc să-i retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan și să-și scoată miniștrii din Guvern.
Potrivit presei centrale, aproximativ 5.000 de membri PSD sunt aşteptaţi să voteze în cadrul consultării interne.
Primul ministru a anunțat că nu va demisiona în ciuda presiunile care se fac din partea PSD.
Mai multe articole..
- Începe procesul în care Călin Georgescu este acuzat de tentativă de lovitură de stat
- Se pregătește mazilirea lui Bolojan? PSD îl vrea premier pe Cătălin Predoiu și mai multe ministere pentru USR
- Lasconi la DIICOT în scandalul pozelor din campania electorală
- Deputatul AUR Argeș, Cristina Butura, zice că bugetul de stat a fost adoptat prea repede...
Pagina 2 din 183
«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»



















