Umaniştii şi-au prezentat candidatul la primăria Curtea de Argeş

Luni, 11 Aprilie 2016 13:57

Ales în 2012 pe listele PP-DD, Gheorghe Mihăiţă Nastea a devenit independent în toamna anului 2014, profitând de ordonanţa 55. De curând, acesta a devenit membru al PPU-SL Argeş, alăturându-se Partidului Puterii Umanise. Consilierul local Gheorghe Nastea a decis să candideze pentru Primăria Curtea de Argeș din partea umaniştilor la funcţia de primar. ”În municipiul Curtea de Argeş este nevoie de o schimbare. Deşi am o relaţie bună cu majoritatea consilierilor, cu primarul şi viceprimarul, am văzut că trebuie făcut ceva, acel ceva care nu se vrea. Eu  vreau ca problema apei şi a poliţiei comunitare să fie rezolvate la Curtea de Argeş, de aceea am hotărât să candidez pentru funcţia de primar”, a declarat Gheorghe Nastea candidat la primăria Curtea de Argeş.L.S

Mircea Andrei, președintele Partidului pentru Argeș și Muscel: ”Prefectura și Primăria Pitești să clarifice situația dispozițiilor emise greșit!”

Luni, 11 Aprilie 2016 13:45

Partidul pentru Argeș și Muscel își exprimă îngrijorarea față de situația creată la nivelul Primăriei Pitești, acolo unde Prefectura contestă în contencios administrativ o serie de dispoziții semnate de viceprimarul Cornel Ionică. Președintele Partidului pentru Argeș și Muscel, Mircea Andrei, susține că o asemenea situație este aberantă și că nu este normal ca piteștenii să sufere de pe urma incompetenței și neștiinței sau, mai grav, a luptelor politice din interiorul PSD.

 

Tudor Pendiuc încearcă ceva nou, cu... copii

Luni, 11 Aprilie 2016 13:36

Primarul Tudor Pendiuc are o platformă-program unică în istoria campaniilor electorale. Deşi spune că încă nu s-a hotărât dacă va mai candida, Pendiuc a început să facă turul televiziunilor unde îşi asumă toate proiectele care s-au dezvoltat cât a fost la Beciul Domnesc, fară să-i amintească şi pe cei care au lucrat la primărie în tot acest timp. Hotărând că este cel mai potrivit pentru că doar el ştie ce-i aia administraţie, Pendiuc explică de ce nu se retrage după 20 şi ceva de ani de primărie: “Zice lumea că de ce nu mă duc, domne, acasă, să-mi cresc nepoţii? Eu vreau să-mi cresc nepoţii mei, dar şi pe ai altora!”

Cătălin Bulf - ,,Cea mai mare teamă a PSD-ului este că au contracandidaţi”

Luni, 11 Aprilie 2016 13:31

Cătălin Bulf a prezentat  săptămâna trecută în cadrul conferinţei de presă a Partidului Mişcarea Populară Argeş, încă şase candidaţi pentru funcţia de primar la alegerile din 5 iunie. Alături de Cătălin Bulf au fost prezenţi Ion Falcă (fost şef al DSVSA Argeş), care va candida la primăria Rucăr, Mihai Stănciulescu fostul ofiţer judiciarist, care va candida la municipiul Curtea de Argeş, Mihai Pleşa, care va candida la primăria Valea Danului,  Delia Săvulescu, care va candida la primăria Şuici, Dana Bădoi, candidat la primăria Brăduleţ, şi Daniela Lăzărescu, candidat la primăria Bârla.

 

Florin Frătică şi-a lansat candidatura pentru cel de-al treilea mandat de primar la Bradu, sub sigla Partidului pentru Argeş şi Muscel

Luni, 11 Aprilie 2016 13:27

# Mircea Andrei, președintele PAM: ”Nu vrem să mai stăm la mâna unor oameni care îşi fac treaba şi apoi nu mai ştiu unde este Argeşul pe hartă, oameni care apoi mai trec prin  judeţ decât tranzitând autostrada.”

Vinerea trecută, în sala mare a hotelului Ambiance, în prezenţa a sute de invitaţi, primarul Florin Frătică şi-a anunţat candidatura la Primăria Bradu. Cu aceeaşi ocazie, alesul public local a anunţat că va merge în alegeri alături de Mircea Andrei şi de Partidul pentru Argeş şi Muscel.

Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş: Rămân ferm, cred în PAM şi voi lupta ca acest partid să ajungă la oameni şi să îi reprezinte!

Vineri, 08 Aprilie 2016 11:24

Ca urmare a speculaţiilor apărute noaptea trecută în media online cu privire la apartenenţa politică a primarului Nicolae Diaconu, edilul din Curtea de Argeş a transmis în această dimineaţăo poziţie clară cu privire la participarea domniei sale în alegerile din data de 5 iunie.
Vă reamintim că Nicolae Diaconu a anunţat în luna martie că va intra în competiţia electorală pentru un nou mandat sub sigla Partidului pentru Argeş şi Muscel, în echipă cu Mircea Andrei pentru Consiliul Judeţean. Demisia domniei sale din PSD a stârnit o reacţie de vie frustrare la nivelul fostului partid, reacţie care continuă să se manifeste prin transmiterea de informaţii false şispeculaţii către media, cele mai recente vizând posibilitatea ca Nicolae Diaconu să se abată de la ceea ce şi-a propus în următoarea competiţie, întorcându-se către partidul respectiv.
 

Inconsecvenţe şi bâlbe la PSD Argeş

Luni, 04 Aprilie 2016 22:24

# Protagoniştii: deputatul Gheorghe Marin şi primarul interimar al orașului Câmpulung - Liviu Ţâroiu

La ultima conferinţă de presă care a avut loc la sediul organizaţiei judeţene PSD Argeş, au fost prezenţi membrii organizaţiei PSD Câmpulung: Estera Ambruş, membru în bordul politic al organizaţiei PSD Câmpulung, deputatul Gheorghe Marin, care reprezintă Colegiul Câmpulung, şi primarul interimar al acestui oraş, Liviu Ţâroiu.

Andrei Gerea îşi doreste să facă un alt gen de administraţie locală

Luni, 04 Aprilie 2016 22:23

Săptămâna trecută a avut loc delegaţia permanentă unde au fost validaţi peste 90 de candidaţi la primăriile din judeţ. Pentru primăria Piteşti a fost validat  deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte al ALDE și fost ministru al Energiei, Mediului de Afaceri și IMM-urilor.
Gerea a fost prezent alături de copreşedintele ALDE Argeş Aurel Iacşa şi copreşedintele ALDE Piteşti Robert Tudorache în cadrul conferinţei de presă,  unde şi-a

 

Umaniştii Argeşeni încearcă să se detaşeze de ceea ce a fost până acum

Luni, 04 Aprilie 2016 22:22

Liderii partidului Puterii Umaniste Argeş încearcă prin candidaţii pe care îi propune pentru alegerile din această vară, să se detaşeze de ceea ce a fost până acum . Vor să aibă în administraţia locală oameni care ştiu să comunice cu cetăţenii şi să respecte cetăţenii.
Săptămâna trecută în cadrul conferinţei de presă, formațiunea politică condusă de Cornel Lazăr, PPU-SL, și-a prezentat candidații la primăriile Piteşti, Câmpulung şi Bradu .  La primăria Piteşti va candida preşedintele organizației municipale, Victor Niță, colonel în rezervă care are o bogată experienţă politică. La primăria  Câmpulung va candida

Lista lui Narcis Sofianu pentru consiliul local - deschisă societății civile

Luni, 04 Aprilie 2016 22:19

Candidatul PNL la funcția de primar al Piteștiului, Narcis Sofianu, consideră că societătea civilă trebuie să se implice mai mult  în problemele administrative ale orașului. În acest sens, Sofianu propune pentru Consiliul Local, o listă unde 30% dintre locuri să aparțină doamnelor, iar societatea civilă să se regăsească în mod concret.
În acest sens, Sofianu i-a prezentat pe doi dintre cei cu care dorește să facă echipă. Este vorba despre președintele Organizației de Pensionari a PNL, Dorina Stanciu, și de omul de afaceri Gelu Tofan. Dacă Tofan vrea să încurajeze mediul de afaceri local, Dorina Stanciu propune un voluntariat mai activ atât din partea pensionarilor, cât și a

 

PNL - imagine de faliment în Pitești, exact în momentul în care ar trebui să defileze triumfal

Luni, 04 Aprilie 2016 22:13

# Așa partid, așa sediu, așa banner…

Partidul Național Liberal Argeș se pare că nu simte șansa enormă pe care o are anul acesta. DNA și ANI, cei mai puternici jucători (a)politici, au extirpat, dramatic, vârfurile PSD-ului, vîrfuri care, fără doar și poate, ar fi aruncat la coșul de gunoi electoral orice încercare politică liberală de preluare a puterii. Iată însă că drumul spre culmi este deschis… doar să conștientizeze și alții. Iani face nani,  iar partidul, deși nu e deloc mic, nu prea se vede cu nimic mare. Între timp, se conturează un  procent unic pentru

Gheorghe Drăgan, primarul comunei Lunca Corbului: „Urmează să semnez adeziunea pentru PSD”

Luni, 04 Aprilie 2016 21:56

Primarul Gheorghe Drăgan se apropie de finalul celui de-al doilea mandat în fruntea comunei Lunca Corbului. De-a lungul celor opt ani de când conduce destinele acestei comune, Gheorghe Drăgan a reuşit să rezolve multe probleme de infrastructură cu care se confruntă această comunitate. Este vorba de canalizare, asfaltare, infrastructura de învăţământ, din cultură, din sănătate şi cea edilitară. Toate aceste domenii au cunoscut progrese semnificative în aceşti opt ani de mandat, pe care primarul Gheorghe Drăgan îi consideră cei mai productivi din punct de vedere al investiţiilor care s-au realizat în toate domeniile.

 

Proiecte legislative ale Partidului Mișcarea Populară

Luni, 04 Aprilie 2016 13:23

# Legea votului obligatoriu
Nu susținem obligativitatea votului. Votul se exprima liber, fără constrângeri. Ar trebui instituita posibilitatea de a demite aleșii la propunerea unui grup de cetățeni.
Cât despre momentul ales, acum este foarte târziu pentru modificarea legii.

Lecții de economie, dar și de bun simț politic, la sediul PAM, ținute de un om care a reușit în afaceri, dar și în politică

Luni, 04 Aprilie 2016 13:19

# Mircea Andrei, preşedintele PAM: Piteștiul are un buget de 120 milioane de lei! 10% ar trebui investiți, anual, pentru a întoarce profituri și a crea locuri de muncă! # Mircea Andrei: Dacă sunt ales primar al Piteștiului, nu mai candidez la Consiliul Județean. Nu îmi pot bate joc de voturile oamenilor

Prezent la conferinţa săptămânală de presă a Partidului pentru Argeş şi Muscel, preşedintele Mircea Andrei,  candidat pentru funcția de primar al Piteștiului,  a vorbit despre obiectivele pe care le are pentru îmbunătăţirea administraţiei locale. Avocat, dar și om de afaceri de succes, Mircea Andrei nu s-a sfiit să țină, pe loc, o lecție de economie.

 

La PSD Argeş „apele tulburi” au început să se limpezească

Luni, 28 Martie 2016 15:28

# Şerban Valeca: „Pendiuc nu va fi şi nu poate fi candidatul organizaţiei PSD Argeş.”  # Şerban Valeca: „Organizaţia noastră de partid nu este o organizaţie militară.”

Dacă acum câteva săptămâni candidatura lui Pendiuc la Primăria Piteşti din partea PSD Argeş era sub semnul întrebării, la ultima conferinţă de presă a organizaţiei judeţene, preşedintele acesteia, Şerban Valeca, a spulberat această supoziţie. După discursul său uniform şi, pe alocuri, banal, Şerban Valeca a rostit răspicat, cu aerul cazon al un ei preşedinte de district militar: „Pendiuc nu va fi şi nu poate fi candidatul organizaţiei PSD Argeş. La ultima discuţie pe care am avut-o cu Pendiuc, mi-a spus

Cristi Mitrofan s-a întors la PNL și va candida din partea partidului pentru Primăria Curtea de Argeș

Luni, 28 Martie 2016 15:27

# Iani Popa bate, în continuare, câmpii, sperând ca PNL să câștige Primăria Pitești
După plecarea spre PSD și o scurtă escală la ALDE, Cristian Mitrofan s-a întors în PNL, direct în postura de candidat pentru fotoliul de primar: ”Nu poţi refuza Partidul Naţional Liberal, mai ales eu, care aveam o datorie morală faţă de partid; am crezut că e şansa mea să plătesc această datorie aducând dreapta la Curtea de Argeş.“, a declarat Cristian Mitrofan.

 

Iulian Frăţică este candidatul Partidului Mişcarea Populară la primăria Vedea

Luni, 28 Martie 2016 15:26

Cătălin Bulf, preşedintele Partidului Mişcarea Populară Argeş, a prezentat în cadrul conferinţei de presă de săptămâna trecută candidatul pentru primăria Vedea Este vorba de consilierul judeţean Iulian Frăţică, care are o vastă experienţă în politică, acesta având mai multe mandate de consilier judeţean, postură în care s-a luptat pentru a atrage cât mai multe investiţii în localitatea în care va candida.

Doi foşti liberali candidează pentru primăriile Uda şi Topoloveni din partea ALDE

Luni, 28 Martie 2016 15:25

Partidele politice din Argeş au început să-şi prezinte candidaţii la primăriile din judeţ pentru alegerile din 5 iunie. Şi ALDE Argeş continuă să  prezinte candidaţii pentru funcţiile de primari. Doi foşti liberali au ales să treacă la ALDE şi să candideze la primăriile Uda şi Topoloveni. La primăria Uda candidează Mihai Pandelică, chiar fostul preşedinte PNL Uda.
”Am hotărât să vin în echipa ALDE deoarece în PNL nu mă mai consider reprezentant, consider că PNL-ul astăzi a ajuns să-şi piardă identitatea liberală. PNL-ul reprezintă

 

Să fim jigodii, dar nu pe bani! Țărănistul Gheorghe Dinescu vrea presă aservită partidului

Luni, 28 Martie 2016 15:22

Partidul Țărănesc a fost un partid politic format după primul război mondial sub conducerea lui Ion Mihalache, care, în anul 1926 a fuzionat cu Partidul Național Român pentru a forma Partidul Național-Țărănesc. Continuatorul vechiului partid este actualul PNȚCD. De-a lungul timpului, partidul a fost legat de nume mari ale politicii și culturii române ca: Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Diaconescu, argeșeanul Ion Mihalache, iar acum, Gheorghe Dinescu. Tot argeșean și el și președintele PNTCD Argeș. Și cu asta s-a spus cam tot despre ce au în comun partidul și iluștrii înaintași, cu simpaticul Gheorghe Dinescu. În schimb, el are multe de spus, atât în Consiliul Local

Umaniştii critică neparticiparea românilor la vot

Luni, 28 Martie 2016 15:21

Liderii argeşeni ai Partidului Puterii Umaniste consideră că o clasă politică responsabilă, capabilă să schimbe în bine cursul României, poate fi legitimată de votul tuturor românilor, deci şi de al celor care până acum  nu prea au votat. ,,Unde greşim? Nu cumva greşim că nu ne implicăm în proporţie foarte mare la vot, nu cumva cei care stau pe margine şi nu au parti-pris-uri cu o forţă politică, dar ca şi o acţiune civică nu merg să amendeze. Poate părerea lor ar cântări mult şi ar conta?”, a declarat Dănuţ Bulf  vicepreşedintele PPU-SL Argeş. Partidul Puterii Umaniste are organizaţiile conturate în proporţie de 80% în nordul judeţului şi peste 40% în sudul judeţului. Filiala judeţeană a Partidului Umanist condusă de Cornel Lazăr continuă eforturile de organizare în teritoriu în speranţa obţinerii unui scor bun la alegerile din 5 iunie. L.S.

 

Pagina 105 din 174

«ÎnceputAnterior101102103104105106107108109110UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea