Senatorul, Constantin Tămagă, supărat pe conducerea Arpechim

Miercuri, 09 Martie 2011 22:47

În ultima perioadă proiectul relansării Combinatului Petrochimic din Piteşti a fost mult mediatizat în presa locală şi naţională, dar şi la nivelul oamenilor politici. Senatorii din Argeş au concretizat o întâlnire cu toţi colegii din Senat, unde s-au semnat mai multe documente ce au fost adresate primului - ministru şi

Cristian Boureanu în scandal cu reformiştii din PDL

Miercuri, 09 Martie 2011 22:39

Cristian Boureanu implicat în alt scandal politic, dar acum cu colegii de partid. După ce a început cu Cristian Preda despre care a spus că recunoaşte că acesta citeşte cărţi, dar le uită sau nu le înţelege, a trecut la Sever Voinescu, despre care “Hotnews” spune că l-ar fi făcut “tâmpit şi nesimţit”.
"Am spus că România este plină de politicieni tâmpiţi şi nesimţiţi care, pe de o parte, vorbesc populist

 

Politicienii uită – noi le amintim

Miercuri, 09 Martie 2011 22:34

Politicienii argeşeni uită declaraţiile făcute cu ceva timp în urmă, din acest motiv, colectivul redacţional a hotârât ca din acest număr să începem un serial cu declaraţiile politicienilor făcute în urmă cu câţiva ani În acestă ediţie începem cu deputatul Andrei Gerea, care era un combatant serios al PSD-ului. Probabilcă acum sunt buni cei denigraţi mai jos, doar sunt parteneri politici, nu?

Conservatorii argeşeni critică dur noul cod al muncii

Miercuri, 09 Martie 2011 22:28

Dănuţ Bulf, vicepreşedintele Partidului Conservator, filiala Argeş critică foarte dur noul cod al muncii ce urmează să fie pus în vigoare. Bulf susţine că prin acest nou cod al muncii, angajatul îşi pierde toate drepturile, puţine fiind şi în momentul de faţă, acesta devenind pur şi simplu un sclav. Cu toate că noul cod

 

Simona Bucura Oprescu vrăjită de farmecul politic al senatorului Mircea Andrei?

Miercuri, 02 Martie 2011 02:35

Senatorul Mircea Andrei nu pierde nicio ocazie de a se întâlni cu oameni politici, indiferent de culoare. Deja cu o experienţă în spate, pornită tot de la o lansare de carte, la care domnul senator a plecat noaptea la o întâlnire cu Nicolae Ivănescu, acum la o altă lansare de carte, o situaţie puţin diferită, ţinând cont de faptul

Filiala PNL Corbi – luată la PDL de Ştefan Lăzăroiu

Miercuri, 02 Martie 2011 02:33

Zilele trecute, preşedintele PNL Corbi, Virgil Baciu, a trecut la PDL, cei mai mulţi membri din organizaţia sa urmându-l spre celălalt partid de dreapta. Pentru că localitatea se află în colegiul de care răspunde politic Ştefan Lăzăroiu, acesta a avut primele discuţii pe tema tranziţiei lui Baciu de la PNL la PDL.

 

Liberalii şi conservatorii argeşeni au semnat protocolul de colaborare dintre cele două partide din cadrul Uniunii Social Liberale

Miercuri, 02 Martie 2011 02:29

Alături de Ion Popa – PNL şi Cornel Lazăr – PC, preşedinţii celor două formaţiuni politice, au mai participat senatorul Mircea Diaconu, deputatul Andrei Gerea, Daniel Marius Crişan, Vasile Chiroiu de la PNL, iar de la PC au fost prezenţi Dănuţ Bulf, Adrian Bughiu, Adriana Croitoru . Au fost prezenţi şi primarii din Ştefăneşti, domnul Dorin Bărbuceanu şi primarul oraşului Câmpulung, domnul Călin Andrei.  Liderii celor două partide sunt convinşi de faptul că viitorul politic al României înseamnă USL şi că următoarele alegeri vor fi câştigate fără probleme. În continuare vor avea întâlniri periodice între reprezentanţii celor două partide componente, în vederea pregătirii pentru alegerile din 2012. L.G

Gingăraş ştie că va mai lua conducerea la câteva deconcentrate din Argeş, dar nu ştie câţi membrii are partidul pe care îl conduce

Miercuri, 02 Martie 2011 02:27

La conferinţa de presă organizată săptămâna trecută la PDL s-a anunţat semnarea protocolului de colaborare politică la nivelul judeţului Argeş între PDL şi UNPR.
Din punctul de vedere al domnului Gingăraş, care consideră că este mai cunoscut decât senatorul Mircea Andrei în judeţ, era firesc să se semneze acest protocol. După câteva laude la adresa senatorului, anunţă

 

Se anunţă meciul anului: senatorul Mircea Andrei contra senatorului Titus Corlăţean

Miercuri, 02 Martie 2011 02:21

Titus Corlăţean, senator PSD de Braşov, este noul lider al organizaţiei PSD Argeş. Joia trecută o întâlnire fulger cu toţi greii PSD Argeş la Muzeul Judeţean. Scopul întâlnirii a fost acela de a-l prezenta pe Titus Corlăţean, ca fiind responsabil de organizaţia PSD Argeş. Sunt sigur că este un moment trist pentru mulţi membrii ai organizaţiei, organizaţie care avea un cuvânt greu de spus chiar şi la Bucureşti, fiind una din cele mai mari din ţară.

PC Argeş susţine proiectul ,,Pactul Pentru Energie"

Miercuri, 02 Martie 2011 02:19

Liderul conservator, Cornel Lazăr, a declarat că până la sfârşitul lunii Martie toate filialele teritoriale ale partidului conservator Argeş, vor fi puse la punct în ceea ce priveşte desemnarea candidaţiilor şi brenduirea fiecărei filiale. Cornel Lazăr a mai adăugat că prioritatea numărul 1 a Partidului Conservator şi a partenerilor

 

Ducele de Albota îşi negociază trecerea la PDL

Miercuri, 02 Martie 2011 02:17

Ion Dumitru, primarul comunei Albota a fost pata de culoare la colegiul prefectural. Ducele de Albota a venit la colegiul prefectural pentru a mai negocia cu colegii din PDL intrarea sa în partid, cel puţin aşa a declarat în momentul în care prefectul, Gheorghe Davidescu a întrebat dacă ar trebui să certe un primar

Cabinetul parlamentarului Mircea Drăghici, transformat în casierie pentru o firmă de cablu

Miercuri, 02 Martie 2011 02:07

Săptămâna trecută în umblările noastre prin judeţ am dat peste un anunţ cât se poate de interesant. Pe toate panourile electorale şi toate celelalte locuri vizibile din comuna Albeştii de Argeş, erau afişate anunţuri, cum că numai la sediul biroului parlamentar al deputatului Mircea Drăghici se poate face plata

 

„Codul muncii trebuie să vizeze competiţie şi stimulare pentru performanţă”

Miercuri, 02 Martie 2011 01:59

Preşedintele PNL Argeş, Ion Popa a comentat posibilitatea asumării răspunderii Guvernului pentru un nou Cod al Muncii arătând ca legislaţia muncii trebuie să vizeze competiţie, stimulare şi crearea de noi locuri de muncă în mediul privat. Liderul liberal a continuat însă arătând ca aceasta nu trebuie să fie de natura a crea conflicte între diverse segemente ale societăţii româneşti:

Cum iese şi intră turismul românesc în criză de la o oră la alta...

Miercuri, 02 Martie 2011 01:56

Stimaţi colegi,
În ultimii doi ani, românii au avut parte de cinci guverne portocalii, unul mai haotic şi mai aducător de degringoladă şi falimente decât celălalt!
Dar, oricât de penibile şi dezastruoase ar fi fost faptele acestora, domnul Boc nu se dă încă plecat de la

 

Primarul Pendiuc, 90% într-un sondaj comandat de sărbători

Joi, 24 Februarie 2011 02:22

Institutul de Politici Publice a prezentat, zilele trecute, un sondaj realizat în decembrie în Piteşti, în ceea ce priveşte percepţia cetăţenilor asupra serviciilor municipalităţii şi asupra activităţii primarului, consilierilor şi angajaţilor primăriei. Rezultatele, chiar dacă prea puţin neaşteptate, au părut să-l lase până şi pe edilul şef al oraşului fără replică. Şi asta pentru că, în ciuda perioadei de criză şi a problemelor cu care se

În gura... presei (pamflet)

Joi, 24 Februarie 2011 02:08

Prefectul Davidescu s-a schimbat vineri!

Doamnelor şi domnilor, aceasta este ultima informaţie a momentului. Din moment ce este mai mult decât la modă să fie anunţată schimbarea prefectului Davidescu, vă anunţăm şi noi, pe această cale, că omul s-a schimbat vineri. Pentru că joi venise cu un costum gri şi cravată cu dungi, iar vineri a venit îmbrăcat cu un costum negru, cămaşă albă şi cravată uni. De asemenea, surse aproape oficiale ne-au anunţat că şi în cursul zilei de luni, deşi şedinţa de guvern a trecut de miercuri, prefectul va veni…schimbat. Şi tot aşa… vom reveni cu amănunte!

 

Organizaţia condusă de Ştefan Lăzăroiu, din ce în ce mai puternică

Joi, 24 Februarie 2011 01:58

# Ştefan Lăzăroiu: “Ne-am propus ca în 2012 să câştigăm primăria, cât mai mulţi consileri locali şi colegiul şi sunt convins că vom câştiga”. # 115 asistenţi sociali au fost salvaţi de la concedieea colectivă datorită consilierilor. La sfârşitul săptămânii trecute, organizaţia PDL Curtea-de-Argeş a ţinut o conferinţă de presă la care au luat parte preşedintele Ştefan Lăzăroiu şi

Radu Perianu - azi vreau fântână, mâine nu mai vreau

Joi, 24 Februarie 2011 01:55

În Consiliul Local Piteşti s-a aprobat, în unanimitate, construirea unei fântâni în cartierul Craiovei, scumpă ce-i drept pentru criza prin care trecem, dar aleşii noştri au votat proiectul, deci mergem înainte. Toate bune şi frumoase, ne şi vedeam cu o fântână de 1,5 milioane lei, numai că Radu Perianu, consilier PNL, a doua zi, după ce ridicase mâna şi a votat cu tot sufletul pentru această fântână, s-a cam răzgândit. A ieşit

 

“Traian Băsescu şi PD recunosc eşecul guvernării Boc!”

Joi, 24 Februarie 2011 01:54

# Afirmă preşedintele PNL Argeş, Ion Popa. Preşedintele PNL Argeş, Ion Popa a comentat posibilitatea schimbării premierului Emil Boc arătând că decizia de înlocuire a primului ministru reprezintă  recunoaşterea publică a eşecului guvernării PD conduse de Emil Boc. Liderul liberal a arătat că desemnarea unui premier aşa-zis independent, susţinut de democraţi, demonstrează că PD nu are oameni capabili să asigure  şi să îşi asume guvernarea:

Vulturul se aliază cu ochiul

Joi, 24 Februarie 2011 01:52

# UNPR şi PNŢCD au semnat un protocol de colaborare în Argeş. Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României şi Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Georgiu Gingăraş şi Iulian Prunaru, au semnat un protocol de colaborare în perspectiva alegerilor locale din 2012. Actul consfinţeşte faptul că ambele partide vor lucra împreună în perioada electorală, urmând să îşi acorde

 

Pagina 133 din 141

«ÎnceputAnterior131132133134135136137138139140UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea