Cota de vânătoare la urși ar putea fi dublată!

Luni, 22 Decembrie 2025 10:20

Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Mediului, a depus o inițiativă legislativă la Senat, care prevede dublarea cotei de vânătoare la urs. În urma unui recensământ, s-a stabilit că în România ar fi peste 12.000 de urși, o populație mult prea numeroasă, care pune în pericol viața oamenilor. Proiectul de lege ar putea fi adoptat în luna februarie 2026. Urmărim cu interes acest subiect, tocmai pentru că județul Argeș a suferit mult de pe urma atacurilor provocate de urși.

Ce spun edilii argeșeni despre alegerea primarilor în două tururi de scrutin?

Miercuri, 17 Decembrie 2025 10:27

# ”În două tururi se fac tot felul de mișmașuri, alianțe pe sub masă”

Duminică, 7 decembrie, un piteștean a câștigat alegerile pentru funcția de primar al Capitalei. Liberalul Ciprian Ciucu a obținut 36,16% din voturi, dar gurile rele au comentat că edilul ales nu are legitimitate, deoarece numai vreo 32,70% dintre bucureștenii cu drept de vot au ieșit la urne. Și, din nou, s-a adus în discuție subiectul – primari în două tururi. De altfel, tema aceasta este reluată regulat, dar nimeni nu se hotărăște în acest sens.

Am stat de vorbă cu mai mulți primari argeșeni și i-am întrebat ce părere au despre o lege care ar putea readuce în discuție alegerea primarilor din două tururi de scrutin, dar și de ce nu mai iese populația la vot?

 

Semne bune anul are... la Popești!

Marţi, 16 Decembrie 2025 10:27

Anul se încheie, în comuna Popești, cu o investiție menită să aducă un plus de confort cetățenilor, prin îmbunătățirea infrastructurii de circulație din localitate. Este vorba despre modernizarea DC 133A - Tronson I, în satul Purcăreni.

”Asfaltul este gata, constructorul mai are de lucru doar la amenajarea rigolelor și apoi va finaliza proiectul. Lucrările au mers foarte bine, având în vedere că au fost demarate în luna noiembrie și nici timpul nu a fost prea prielnic. Sper ca anul viitor să continuăm modernizarea drumurilor locale, să reușim să asfaltăm o nouă cale de acces în folosul cetățenilor”, declară primarul Cornel Trîncă pentru viatasatului.ro. Proiectul a prevăzut și amenajarea podețelor de acces în gospodării și lucrări la un pod.


Gentea: ”Vom avea o infrastructură de gestionare a apelor pluviale care va reduce considerabil riscul de inundaţii în zona Tancodrom”

Marţi, 16 Decembrie 2025 08:14

Ieri, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a predat amplasamentul pentru obiectivul de investiții „Regularizare vale – zona Tancodrom”, pe tronsonul cuprins între strada Tudor Arghezi și Aleea Stadionului. Este un proiect foarte important pentru zona vizată.

”Vom avea o infrastructură de gestionare a apelor pluviale care va reduce considerabil riscul de inundaţii în zonă:

- albia torenților din zonă va fi modernizată pe o lungime totală de peste 800 m, prin canale închise din elemente prefabricate;

- cursul de apă Valea Turcească până la podețul de pe Aleea Stadionului va fi regularizat;

- construim podeţ nou pe Aleea Stadionului;

- realizăm cămine de vizitare și guri de preluare a apelor meteorice.”, a anunțat edilul.

 

Bilanț lăudabil, la sfârșit de an, la Bradu!

Luni, 15 Decembrie 2025 10:27

La sfârșit de an 2025, conducerea instituției s-a reunit pentru a prezenta proiectele de infrastructură și dezvoltare derulate în comuna Bradu în anul 2025. Scopul - informarea cetățenilor despre stadiul investițiilor, beneficiile acestora, precum și despre modul în care aceste proiecte contribuie la modernizarea comunei, la creșterea calității vieții și la dezvoltarea durabilă a comunității.

# Extinderea rețelei de canalizare pluvială

Pentru a preveni acumulările de apă, inundațiile și disconfortul cetățenilor, au fost realizate extinderi pe:

Primăria Comunei Budeasa - ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR

Luni, 15 Decembrie 2025 10:27

Având în vedere interesul scăzut manifestat până în prezent, revenim cu rugămintea adresată tuturor cetățenilor de a se prezenta în număr cât mai mare la Centrul de Permanență din satul Calotești, pentru verificarea situațiilor cadastrale existente. Reamintim că perioada de afișare și de depunere a cererilor de rectificare este 02.12.2025 – 30.01.2026.

După data de 30.01.2026 nu se vor mai putea efectua modificări, chiar dacă situațiile din teren nu corespund cu realitatea din documentele cadastrale. De aceea, ESTE ESENȚIAL SĂ VERIFICAȚI datele și, dacă este cazul, să depuneți cereri de rectificare în termen. Vă rugăm să aveți asupra dumneavoastră actele de proprietate și actele de stare civilă, pentru a putea confrunta informațiile afișate cu realitatea.

 

Cristian Gentea: ”Problema cel mai des semnalată a fost numărul limitat de locuri de parcare”

Luni, 15 Decembrie 2025 10:27

S-a încheiat seria întâlnirilor conducerii Primăriei Pitești cu asociațiile de proprietari. Concluziile primarului Piteștiului, Cristian Gentea:

”Am încheiat seria întâlnirilor cu cetățenii în cartiere pentru anul 2025. Problema cel mai des semnalată anul acesta a fost numărul limitat de locuri de parcare pentru autoturismele personale.

Este o dificultate reală în toate centrele urbane, nu doar în România, ci în întreaga Europă. Totuși, Piteștiul rămâne, imediat după Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Craiova și două sectoare din București, orașul cu cele mai multe locuri de parcare – peste 40.000, conform datelor Vegacomp Consulting publicate în 2024 pentru anul 2023.

Apă Canal 2000 SA are un nou sediu!

Luni, 15 Decembrie 2025 10:27

Săptămâna trecută a fost prezentat noul sediu al Apă Canal, din strada Negru Vodă nr. 30 (în zona Memorialului Pitești)

Cristian Gentea: ”Am semnat, în mod simbolic, actul constatator al societăţii privind noul punct de lucru. Societatea și-a mutat pe strada Negru Vodă nr. 30 cea mai mare parte a activităţii: birourile și serviciile care deserveau populaţia din sedii dispersate sunt, de acum, amplasate în aceeași clădire. Call-centerul și Relațiile Publice au rămas, deocamdată, în clădirea de lângă Proiectări Argeș. Este una dintre cele mai bune investiţii realizate de Apă Canal – activitatea și relaţia cu cetățenii sunt eficientizate la maximum, iar transparenţa crește considerabil.

 

Stații de autobuz la preț de garsoniere? Face Lasconi la Câmpulung Muscel!

Luni, 15 Decembrie 2025 10:27

Pe ce mai cheltuie primărița Elena Lasconi banii europeni? Ei bine, dintr-un anunț publicat pe SEAP, aflăm că la Câmpulung vor fi înființate stații pentru transportul public de persoane la prețuri uriașe. Se numesc stații de așteptare smart și vor fi mai deștepte decât mulți din conducerea instituției, ca să nu dăm nume...

Prețul unei singure stații de așteptare este de aproximativ 28.500 de euro, cât o garsonieră în municipiu. În total vor fi 22 de stații de așteptare smart și 23 de totemuri de informare. Banii vin prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar suma totală a investiției este de 3.065.764,88 de lei. Un fleac...

Primari din Argeș, la primul mandat. Edilul Valerică Spirea de la Poiana Lacului: ”O școală abandonată a fost reabilitată. Proiectele continuă!”

Miercuri, 10 Decembrie 2025 11:07

În perioada următoare vom sta de vorbă cu primarii argeșeni care se află la primul mandat. O victorie în administrație nu înseamnă doar câștigarea unui mandat de primar, ci mai ales proiecte de succes pentru comunitate. Și Argeșul se poate mândri cu primari buni, chiar și atunci când vine vorba de edili care nu au experiență administrativă, dar au viziune și sunt puși pe treabă.

La Poiana Lacului, prim-gospodarul Valerică Spirea se poate lăuda cu lucrări importante începute sau chiar finalizate. Edilul ne-a declarat că nu a fost un an ușor, ci că s-a confruntat cu provocări multiple. Ca să nu mai vorbim despre austeritatea care a afectat și Primăria Poiana Lacului, la fel cum a afectat și alte UAT-uri din județ și din țară. Dar cu toate acestea, se văd deja realizările, cu un primar PSD în fruntea localității.

 

Pitești. Recepția lucrărilor în cadrul proiectului „Extindere sistem de management integrat al traficului – Lot 4”

Marţi, 09 Decembrie 2025 11:07

Municipiul Pitești a finalizat recepția lucrărilor aferente proiectului „Extindere sistem de management integrat al traficului – Lot 4”, investiție destinată creșterii siguranței rutiere și optimizării circulației în zone cu trafic intens.

Contractul de proiectare și execuție a avut o valoare totală de 1.093.934 lei (fără TVA), iar valoarea finală a lucrărilor executate este de 1.081.185,70 lei (fără TVA). Lucrările au fost realizate de ALTIMATE S.A.

Amplasamentul a fost predat în data de 25.08.2025, iar lucrările s-au încheiat la 17.11.2025, durata de execuție fiind de trei luni de la emiterea ordinului de începere.

Intervențiile realizate includ:

Ion Mînzînă: ”Câte județe din România au investit, în patru ani, peste 80 de milioane de euro în sănătate?!”

Marţi, 09 Decembrie 2025 11:07

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a vorbit, la un post local de televiziune, despre o campanie a PNL-ului care a avut scopul de a arăta părțile negative din spitalele argeșene. Ne amintim și noi ”vânătoarea” de medici, dar dincolo de rivalități politice, realitatea este că CJ-ul a investit peste 80 de milioane de euro în sănătate, mare parte din bani provenind din fonduri europene.

În ultimii ani, s-au făcut eforturi considerabile pentru ca argeșenii să aibă parte de condiții foarte bune de tratament în unitățile medicale din județ și să nu mai ia calea spitalelor din București. Și s-a reușit schimbarea la față a spitalelor din Argeș, chiar dacă pe margine mai există nemulțumiri.

 

Primăria Mioveni, la ceas de bilanț

Luni, 08 Decembrie 2025 11:07

Conducerea Primăriei orașului Mioveni a prezentat, vineri, 5 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul activității instituției pentru anul în curs, alături de proiectele aflate în derulare sau pregătite pentru perioada următoare. Evenimentul a reunit reprezentanții structurilor subordonate administrației locale, care au oferit o imagine de ansamblu asupra principalelor rezultate obținute în 2025.

La întâlnire au participat primarul Aurel Costache și viceprimarul Ciprian Țurlea, alături de secretarul general al instituției, Ionuț Badea, city managerul Valentina Drăgușinoiu, Nicolae Tudose - directorul general al Servicii Generale Mioveni, managerul Spitalului Orășenesc Mioveni, Codruț Schneider, directorul Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu, directorul Servicii Generale Mioveni, Sorin Dinu, președintele Clubului Sportiv Star Mioveni, Vali Fianu, precum și administratorul Transport Activ Mioveni, Florin Tudor.

Ședință extraordinară la CL Mioveni!

Luni, 08 Decembrie 2025 11:02

 

Mâine, 9 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, Consiliul Local Mioveni se va întruni în ședință extraordinară, având un singur punct pe ordinea de zi, privind aprobarea finanțării și a cheltuielilor aferente proiectului «Dezvoltarea mobilității urbane multimodale prin investiții destinate transportului public de călători în orașul Mioveni».

Ședința CL se va desfășura prin intermediul unei platforme online de videoconferință.

 

Strada Aurel Vlaicu din Pitești a fost modernizată și recepționată!

Marţi, 02 Decembrie 2025 12:37

 

O nouă stradă de pământ din Pitești a fost modernizată. Este vorba de strada Aurel Vlaicu, a cărei lungime este de 117 metri.

Potrivit Primăriei Pitești, valoarea contractului a fost de 426.707,23 lei (fără TVA), iar lucrările au fost realizate de SC MOB GLOBAL IMPACT SRL – Lider asociere.

Lucrările de modernizare a străzilor vor continua la Pitești.

Consiliul Județean Argeș, raport la 1 an de activitate!

Joi, 27 Noiembrie 2025 09:02

 

Ieri, conducerea Consiliului Județean Argeș a prezentat raportul de activitate la un an de mandat. Realizările se văd, iar echipa care a muncit în folosul argeșenilor va continua să lucreze cu profesionalism, dar mai ales cu suflet.

Președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă:

„Încheiem primul an al celui de-al doilea mandat, un an în care am continuat munca începută împreună şi în care am demonstrat, încă o dată, că atunci când suntem uniți în jurul acelorași valori, putem transforma Argeşul comunitate cu comunitate, proiect cu proiect, om cu om.

Astăzi vreau să vorbesc mai puţin despre cifre şi mai mult despre oameni, echipă şi comunitate.

În centrul tuturor deciziilor noastre au stat oamenii. Copiii care au nevoie de spitale moderne şi sigure. Părinții și bunicii care merită servicii medicale demne de Euroра. Comunităţile care aveau nevoie de drumuri sigure, de legături între sate, de poduri, podeţe şi infrastructură care să le facă viața mai uşoară. Iar astăzi, Argeşul are proiecte mari în desfăşurare, proiecte care vor schimba pentru mult timp de acum înainte felul în care trăim, muncim şi ne dezvoltăm.

Fiecare proiect, fiecare drum modernizat, fiecare spital reabilitat au fost realizate datorită oamenilor de la Consiliul Județean Argeş şi din instituțiile subordonate, partenerilor de la ADR Sud-Muntenia şi sprijinului financiar guvernamental.

Tot ceea ce realizăm este o muncă în echipă, iar rezultatele sunt ale fiecărui argeşean.

 

Pitești. Lucrări de reparații ale carosabilului pe strada Zamfirești

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 12:26

 

O nouă lucrare a fost finalizată la Pitești! În luna noiembrie, municipalitatea a încheiat lucrările de întreținere a carosabilului pe strada Zamfirești, pe tronsonul cuprins între strada Gârlei nr. 7 și strada Zamfirești nr. 5.

Primăria Pitești anunță că intervențiile au vizat frezarea și asfaltarea carosabilului, pe o suprafață de aproximativ 3.900 mp, pentru obținerea unui trafic mai sigur și mai fluent în zonă. Proiectele vor continua și în perioada următoare.

Mâine, o nouă ședință la CJ Argeș!

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 11:03

 

Mâine, 27 noiembrie, la ora 11.00, are loc o nouă ședință ordinară la Consiliul Județean Argeș, cu următoarea ordine de zi:

1. Procesul – verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Argeş din data de 30.10.2025.

2. Procesul – verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Argeş din data de 17.11.2025.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcţii ale Spitalului de Recuperare Brădet.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului de Recuperare Brădet.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Statului de funcţii al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea.

6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului Judeţean Argeş nr. 42/19.12.2024 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Argeș în Consiliile de Administrație ale spitalelor din rețeaua proprie a Consiliului Județean Argeș, precum și aprobarea atribuțiilor Consiliilor de Administrație.

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Consiliul Județean Argeș și Fundația Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură.

8. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Centrului Respiro pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CRes) Ștefănești.

9. Proiect de hotărâre privind reorganizarea Complexului de Tip Familial Valea Mare, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

10. Proiect de hotărâre privind închiderea Complexului de Locuințe Protejate (CLP) Tigveni, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș

 

Microbuzele școlare – un lux! Cine este primarul din Argeș care duce copiii din localitate la școală cu mașina primăriei?

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 10:16

Săptămâna trecută, scriam despre cazul primarului Iosif Ion, de la Mioarele, care le dă, oamenilor din comună, apă cu porția – o dată la 10 zile, numai 3-4 ore pe zi. Dar isteria continuă! De data aceasta, avem din nou un exemplu care surprinde în 2025. La Miroși, primarul PSD, Marin Niță, duce personal copiii din localitate la școală cu mașina primăriei. Edilul ne-a mărturisit că administrația județeană l-a ocolit atunci când a distribuit microbuze școlare.

Primarul Marin Niță a ajuns în situația în care a dus elevii la școală pentru că nu avea altă posibilitate. Microbuz școlar nu a avut niciodată, iar în anii trecuți, copiii ajungeau la unitatea de învățământ cu operatorul care asigura transportul public în comună.

Primarul Gheorghe Boțârcă rupe tăcerea: ”În 36 de ani, n-am văzut picior de cercetător de la Institutul de Cercetare din Ștefănești sau Mărăcineni”

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 10:16

Primarul Gheorghe Boțârcă, de la Topoloveni, a deschis un subiect sensibil și oarecum puțin cunoscut – funcționarea institutelor de cercetare din Argeș, care nu sunt ceea ce se dorește a fi. Și, cu toate acestea, sunt adevărate sugative de bani publici. Pe de altă parte, parlamentarii nu sunt interesați de problemele din sistem, APIA doarme, iar cercetătorii nu-și fac treaba.

”Sunt probleme serioase în ceea ce privește înființarea stațiunilor de cercetare, pentru că există anexe care stabilesc zonele de cercetare. Vă spun, cu mâna pe inimă, în 36 de ani de activitate în administrație n-am văzut picior de cercetător de la Institutul de Cercetare din Ștefănești sau Mărăcineni.

 

Pagina 7 din 232

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea