Primarul Ion Georgescu: „Ne mai trebuie 18 milioane de euro ca să putem termina Spitalul din Mioveni”

Luni, 02 Iulie 2018 13:41

La noul spital din Mioveni se muncește continuu. Clădirea fiind ridicată, se lucrează pe interioare, la pereți, la cablaje, la instalații. Munca este supravegheată, îndeaproape, de edili, care sunt conștienți de importanța edificiului, de faptul că orice întârziere poate provoca neplăceri sau costuri ascunse. Primarul Ion Georgescu este, zilnic, informat de stadiul acestor lucrări,  în fiecare joi fiind, pe șantier, cu o echipă complexă. Mai este și problema banilor, ținând cont că totalul costurilor se va apropia de 60 milioane de euro. Despre toate aceste probleme, dar și despre planurile aparținând viitorului apropiat, domnul primar a binevoit să ne acorde următorul interviu.

Spitalul Judeţean Argeş are, în sfârşit, un aparat RMN

Luni, 02 Iulie 2018 13:39

La Spitalul Județean de Urgență Pitești, pe 29 iunie, a avut loc punerea în funcțiune a Serviciului de Imagistică prin Rezonanță Magnetică (RMN). Evenimentul a avut loc în prezența prof. univ. dr. Florian Bodog, senator și fost ministru al Sănătății, a senatorilor Cristina Stocheci și Șerban Valeca, a președintelui Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a consilierilor județeni, precum și a conducerii și cadrelor medicale ale Spitalului Județean de Urgență Pitești.

 

Programul de colectare a deșeurilor reciclabile la Salubritate 2000 SA

Luni, 02 Iulie 2018 13:33

S.C. Salubritate 2000  S.A.  aduce în atenția abonaților casnici din Municipiul Pitești, graficul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru luna iulie.
În a-II-a săptămână a lunii iulie se va realiza colectare după următorul program:
• Luni, 9.07.2018, străzile:  Caporal Dogaru, Constantin Stere, Dârzului, Dimitrie Boteanu, Emil Racoviță, Nicolae Brânzeu, Nicolae Iorga, Ștefan Ciobanu, Vasile Militaru, Victor Bilciurescu.

„Sunt mândru că am un consilier ca dumnealui”

Luni, 02 Iulie 2018 13:18

# Spune Dan Manu despre Constantin Nedelescu, consilierul său personal
Ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș din luna iunie nu a fost deloc una liniștită pentru președintele Dan Manu. Opoziția formată din consilierul județean Cătălin Bulf, președintele PMP Argeș, și de consilierul Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, a solicitat încă de la începutul ședinței retragerea de pe ordinea de zi a două proiecte de hotărâri. Este vorba de cel privind stabilirea organigramei la Evidența Persoanelor și altul ce făcea referire la  aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Argeș.

 

Schimbări importante la pensii

Luni, 02 Iulie 2018 13:17

# Argeșeni, atenție! Luna iulie aduce o serie de noi prevederi

Vești bune pentru pensionarii argeșeni. Casa Județeană de Pensii Argeș anunță o serie de modificări. Se majorează punctul de pensie, indemnizația de însoțitor și indemnizația socială. Apoi,  se modifică datele în care sunt plătite pensiile.

Grădiniță și primărie noi la Lunca Corbului

Luni, 02 Iulie 2018 12:39

La Lunca Corbului se ridică, la mică distanță, două obiective de importanță majoră pentru comună. Este vorba de o grădiniță, dar și de noul sediu al primăriei, ambele aproape gata. Grădinița are finalizat acoperișul, acum se lucrează la partea de hidroizolație.
Primarul comunei, Gheorghe Drăgan: „Este vorba de o lucrare efectuată pe OUG 28, un contract de lucrări semnat cu Ministerul Dezvoltării, valoarea acestuia fiind de 773.000 lei fără TVA.

 

Investiție de aproape un milion de euro la Stolnici

Luni, 02 Iulie 2018 12:37

Sevastian Pupăză Roșu (foto), primar cu vechime și cu realizări notabile, este și unul din campionii atragerii de fonduri europene pentru comuna sa. Recent, acesta a semnat contractul de lucrări pentru o investiție de aproape un milion de euro, bani nerambursabili.
Sevastian  Pupăză Roșu: „Într-adevăr, sunt foarte mulțumit de faptul că am mai reușit să câștigăm o redută. Este vorba de un proiect pe fonduri europene, bani nerambursabili,  Măsura 7.2.  Se referă la ”Reabilitare-modernizare DC 139”.

Primarii și consilierii locali se plâng că rezultatele angajaților sunt sub salariile primite

Luni, 02 Iulie 2018 12:36

# Au crescut salariile, nu și eficiența în administrație
Două administrații s-au plâns de faptul că salariile crescute nu au adus și eficiență în administrație. La Primăria Pitești, respectiv la Primăria Bârla au fost semnalate aceste lucruri. Totul a pornit după ce în subordinea Primăriei Pitești au fost majorate salariile la anumite servicii. Creșterile propuse și votate au fost de câte 15% pentru anumite categorii de personal.

 

Bebe Ivan a dat invitații la ziua comunei, în schimbul colectării produselor reciclabile

Luni, 02 Iulie 2018 12:32

Bebe Ivan, primarul de la Băbana dovedește încă o dată că este un primar activ. Edilul a mers pe la porțile oamenilor participând la acțiunea de strângere a produselor reciclabile, iar în schimbul acestora, le-a oferit oamenilor, invitații la petrecerea câmpenească organizată cu prilejul zilei comunei.
Locuitorii din Băbana s-au trezit la porțile lor cu domnul primar... Bebe Ivan. Acesta s-a echipat corespunzător și a făcut echipă cu angajații ADI Servsal, cei care adună materialele reciclabile.

S-a înființat Direcția de Asistență Socială Topoloveni

Luni, 02 Iulie 2018 12:26

Săptămâna trecută, pe 28 iunie, la sala de ședințe a Primăriei Topoloveni, consilierii locali s-au întâlnit în ședința ordinară a Consiliului Local pe luna iunie.
Cu acest prilej s-au dezbătut, spre aprobare, mai multe proiecte de hotărâri. Astfel, au fost aprobate următoarele:
• Însușirea propunerii de concesionare a unui teren în suprafață de 16.30 mp situat la parterul blocului P22, formulată de persoană fizică interesată;

 

Racordarea la reţelele de apă şi de canalizare executate cu fonduri europene a imobilelor din oraşul Topoloveni şi comunele Albota, Moşoaia şi Merişani

Luni, 25 Iunie 2018 12:58

Societatea Apă Canal 2000 S.A. Piteşti anunţă finalizarea lucrărilor executate în oraşul Topoloveni (străzile Inuri şi Crinteşti) şi în comunele Albota, Moşoaia şi Merişani prin Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Argeş“ şi invită cetăţenii din aceste localităţi să facă demersurile pentru conectarea imobilelor la reţelele noi de apă şi de canalizare.

Liceele Tudor Arghezi și Cantacuzino vor putea beneficia de sală de sport

Luni, 25 Iunie 2018 12:55

# Se aprobă tarifelor practicate de ADP Pitești pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public al municipiului

O nouă ședință de Consiliu Local Pitești va avea 26 iunie. Se anunțăo ședință obositoare în cadrul Primăriei Pitești cu 58 de puncte pe ordinea de zi, multe privind lucrări viitoare la liceele din Pitești. Se construiesc blocuri, se analizează indicatori de performanță, se vând terenuri, se preiau terenuri.
Iată cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi:

 

Lucrări de peste 5 milioane de lei la Primăria Pitești

Luni, 25 Iunie 2018 12:47

Săptămâna trecută a avut loc predarea amplasamentului obiectivului de investiții „Transformare cămin C3 în clădire locuințe sociale” către S.C. DELTA TERMO CONSTRUCT S.R.L., în vederea executării lucrărilor de reabilitare și modernizare a căminului menționat, situat în str. Nicolae Dobrin, nr. 20 - fostul Liceu CFR. Valoarea estimată a lucrărilor, conform Contractului, este de 5.500.002,36 lei inclusiv TVA, iar termenul de finalizare este de 12 luni. Investiția este cofinanțată și din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul construcțiilor de locuințe sociale și de necesitate, derulat conform Legii Locuinței nr. 114/1996. În cadrul  acestui obiectiv de investiții vor fi realizate 48 garsoniere și 8 apartamente cu 2 camere.

Eci Company reabilitează termic Școala Tudor Vladimirescu

Luni, 25 Iunie 2018 12:45

# Lucrarea valorează peste 1 milion de lei și include și înlocuirea centralei termice

Municipiul  Pitești, joi, 21.06.2018, ora 10:00, a  predat  amplasamentul privind începerea lucrărilor la obiectivul de investiții: “Reabilitare termică - Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu””. Investiția “Reabilitare termică - Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu”” este aprobată ca obiectiv de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală finanțat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.28/2013 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală, fiind încheiat contractul de finanțare nr. 55164/23.11.2017.

 

Cine refuză să muncească riscă să rămână fără indemnizația de la stat

Luni, 25 Iunie 2018 12:42

# Primarul de la Bughea de Jos, Dorel Tănăsescu (foto): „Începând cu data de 1 iunie am sistat la 18 persoane ajutorul social pentru că oamenii nu vin la muncă”

S-a votat legea prin care asistații social, apți din punct de vedere fizic și intelectual, care refuză un loc de muncă, vor pierde ajutorul social. Asistații social care refuză chiar şi o singură dată un loc de muncă sau un curs de calificare pierd ajutorul de stat după cum prevede o lege adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaților. Este vorba despre Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Ecran de proiecție fabricat, la comandă, în Japonia pentru Grădina de Vară din centrul Piteștiului

Luni, 25 Iunie 2018 12:37

# Cel târziu în august vor fi deschise din nou porțile de la Grădina de Vară

Lucrările la Grădină de Vară din centrul Piteştiului, situată în spatele Bibliotecii Judeţene Argeş, sunt aproape de finalizare Deși inițial lucrarea trebuia să fie realizată încă din 2017, ceea ce era scris pe foaie nu a corespuns cu ceea ce era pe teren. Iar amânările au apărut periodic. Pentru lucrările de reabilitare la Grădina de Vară a fost alocată de către Consiliul Județean Argeș suma de 493.693 lei, cu TVA inclus.

 

Angajații Primăriei Mioveni, la serviciu îmbrăcați în ie

Luni, 25 Iunie 2018 12:25

În fiecare an, la 24 iunie este sărbătorită Ziua Universală a Iei, bluza tradiţională românească fiind un simbol internaţional al culturii române şi o piesă emblematică a costumului popular naţional românesc. Pentru administraţia locală, această zi s-a sărbătorit ceva mai devreme, vineri, 22 iunie pentru că duminica nu se lucrează. Astfel, salariații Primăriei Mioveni au venit la serviciu îmbrăcaţi în ie, pentru a arăta frumuseţea portului românesc, un simbol care dăinuie din timpuri străvechi. Cea mai autentică ie a fost premiată.

Măsuri pentru intrarea în legalitate a utilizatorilor clandestini ai serviciilor prestate de S.C. APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti

Luni, 25 Iunie 2018 12:13

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti, operator regional al serviciilor de apă şi de canalizare în judeţul Argeş, continuă campania de identificare a pierderilor de apă din sistemul public, dar şi de verificare a clienţilor săi în ceea ce priveşte legalitatea utilizării serviciilor prestate, în baza contractelor de furnizare încheiate cu Operatorul.

Echipele mixte de control identifică poziţia reţelelor, a branşamentelor şi racordurilor, efectuează verificări în teren în scopul identificării situaţiilor în care au loc încălcări ale prevederilor

 

Se lucrează intens pentru construcția noului pod peste Teleorman, la Moșoaia

Luni, 18 Iunie 2018 22:52

În luna aprilie a acestui an a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unui pod nou peste Teleorman, în Moșoaia, lucrarea fiind prevăzută  a se finaliza în această toamnă. Moşoaia a primit acceptul la finanţare pentru acest  proiect, şi anume cel care prevede demolarea vechiului pod peste râul Teleorman, din zona Parc 2 Bis, şi construirea unuia nou care să asigure traficul rutier în bune condiţii către două din satele comunei - Bătrâni şi Lăzăreşti.  Astfel, prin PNDL comuna Moşoaia a primit o finanţare în valoare de 2.380.901,27 lei pentru realizarea proiectului „Demolare și construire pod rutier Parc 2 bis, peste râul Teleorman, în comuna Moșoaia, județul Argeș”. Se lucrează intens, constructorul a asigurat, provizoriu, un pod de trecere care să deservească traficul din zonă în perioada de construcție a noului obiectiv.

Piteștiul se schimbă la față! Primarul Ionică, tur de forță la investițiile din municipiu

Luni, 18 Iunie 2018 22:48

Primarul Cornel Ionică a organizat, săptămâna trecută, o deplasare, alături de reprezentanții mass-media, la o parte dintre șantierele deschise în Pitești. De asemenea, au fost vizitate și unele obiective unde au avut loc investiții importante în ultima perioadă sau unde urmează a avea loc astfel de lucrări. Edilul Ionică împreună cu viceprimarul Sorin Apostoliceanu și cu alți reprezentanți din aparatul de specialitate al Primăriei au făcut un tur de forță la obiectivele din municipiu.

 

Pagina 117 din 218

«ÎnceputAnterior111112113114115116117118119120UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea