Câteva firme din Pitești au rupt în două licitațiile multianuale de întreținere organizate de Compania de Drumuri Naționale
Luni, 09 Aprilie 2012 21:59
# Grupul de firme menționat a câștigat aproximativ o treime din licitațiile organizate la nivel de țară. Licitațiile multianuale cunoscute sub numele de ”Lucrări și servicii de întreținere curentă iarnă-vară a drumurilor naționale”, licitații organizate pentru perioada 2012-2014 au oferit o premieră națională. Premiera constă în faptul că aproximativ o treime dintre acestea au fost câștigate de un grup de firme din Pitești, grup de firme care i-a ”rupt”, dacă ne este permisă exprimarea, pe greii licitațiilor de
Cea mai mare licitație din județ, privind reabilitarea a aproape 300 km. de drumuri, câștigată de colosul Argecom
Luni, 09 Aprilie 2012 21:56
# Valoarea de adjudecare este de peste 330.000.000 lei noi. # Constructorii vor începe lucrările din surse proprii, urmând să își recupereze banii de la stat până în 2020. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finalizat licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare pentru 273,72 km drum judeţean şi de interes local din judeţul Argeş pentru perioada 2011-2013. Este vorba despre obiective de investiţii incluse în Programul Naţional de
S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. s-a mutat în casă nouă
Luni, 09 Aprilie 2012 21:49
Începând cu data de 1 aprilie 2012, personalul S.Ed.C îşi desfăşoară activitatea într-un alt sediu ce se află pe strada Livezilor nr.1, mai exact în fostul sediu al Electrica. Această mutare vine în sprijinul cetăţenilor, deoarece noul spaţiu oferă condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii şi pentru primirea acestora, fiind prevăzut cu casierii şi birouri special amenajate. Noul spaţiu este foarte bine structurat şi amenajat, la parter desfăşurânde-se activitatea de relaţii cu publicul, iar la etaj se desfăşoară activitatea
14,3 milioane de euro – bani europeni pentru apă şi canalizare
Luni, 09 Aprilie 2012 21:27
# Oraşul Ştefăneşti beneficiar al investiţiilor pe fonduri europene. Timp de mai bine de trei ani şi jumătate mai multe localităţi ale judeţului Argeş au demarat un proiect de accesare a fondurilor europene privind aducţiunea reţelei de distribuţie şi de canalizare, iar începând din septembrie 2011, investiţia efectivă a fost şi pusă în practică. A fost o perioadă grea, perioadă în care foarte multe localităţi au încercat să învingă în acest proiect şi să beneficieze de cele 100 de milioane de euro disponibile pentru
”Sunt omul care face ceea ce promite, şi locuitorii orașului au certitudinea că banul public nu va fi cheltuit niciodată pe lucruri invizibile”
Luni, 02 Aprilie 2012 23:24
# Declară Dorin Bărbuceanu, primarul oraşului Ștefăneşti. O persoană amabilă, deschisă la sugestii și – lucru destul de rar întâlnit – deschisă, poate chiar mai mult, la reclamații. Totul este atent analizat, împreună cu o echipă bine formată. Gândirea pragmatică a profesorului de matematică este ușor de observat în teren, în deciziile luate. Pentru că Dorin Bărbuceanu, deși de 12 ani primar, nu a renunțat niciodată să fie profesor și, mai ales, să fie dascăl. Tot timpul este dispus să asculte, să analizeze,
A.N.I. atacă, din nou, spațiul rural argeșean
Luni, 02 Aprilie 2012 22:56
# Consilierul local al comunei Brăduleț, ZEVEDEI Ion, cercetat pentru conflict de interese. Iată că o mică localitate din nordul județului, cu o populație de abia vreo 2000 de oameni, adică atâția câți intră în două trei blocuri mai mari de la oraș, se ridică la standardul celebrității. Și asta pentru că deja celebra A.N.I. a identificat un ditamai conflictul de interese aici, tocmai pe valea celebrului Vâlsan, vale în care se spune că trăiește și mai celebrul și totodată unicul asprete. Ei, deja aspretele a intrat într-un con de umbră...
Nicolae Diaconu confundă Rapotul de activitate cu Platforma Program a viitoarei campanii electorale
Luni, 02 Aprilie 2012 22:44
# Nini Diaconu a făcut Raportul de activitate al mandatului; din acest raport reiese că realizările domniei sale nu prea sunt, dar are efectuate 2012 audienţe şi 350 cununii # Nini Diaconu vrea să înceapă majoritatea lucrărilor în plină campanie electorală, lunile aprilie-mai. Nicolae Diaconu a început campania electorală. Săptămâna
În comuna Mălureni primarul este interesat de soarta cetăţenilor doar în campania electorală
Luni, 02 Aprilie 2012 22:30
Mălureni este o comună frumoasă, dar doar văzută de la drumul judeţean. Dacă încerci să intri pe uliţele laterale ai impresia că intri în altă lume: podeţe de lemn care de care mai rupte, uliţe pline de noroi, asfaltul lipseşte cu desăvârşire, chiar şi fântânile sunt foarte rare. “Apa este la mare adâncime şi din această cauză nu prea sunt puţuri”, ne lămureşte Marin Călugăru, ghidul
Noi fonduri nerambursabile Regio pentru dezvoltarea oraşului Mioveni
Marţi, 20 Martie 2012 01:25
Marţi, 13 martie 2012, în Sala de Consiliu a Primăriei Oraşului Mioveni s-au semnat două contracte de finanţare aferente proiectelor :
• „Modernizarea podului peste râul Argeşel prin crearea a 2 benzi suplimentare de acces în oraşul Mioveni”
• „Creşterea accesibilităţii cetăţenilor la servicii de utilităţi, prin extinderea sistemului de iluminat public în oraşul Mioveni”.
Aceste două proiecte fac parte din P.I.D.U - Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al oraşului Mioveni, alături de celelalte două proiecte ale căror
Ministrul Administrației și Internelor în Argeș: "Nu mai merge cum mergea"
Marţi, 20 Martie 2012 01:22
Gabriel Berca, ministrul Administrației și Internelor, a vizitat Argeșul. El a participat la un colegiu prefectural extraordinar, după care a discutat cu șefii instituțiilor din subordinea directă a MAI. La final, Berca s-a întâlnit și cu ziariștii. El a explicat că vizita sa în Argeș face parte din turneul prin care vrea să vadă realitatea din administrația locală.
Discuțiile cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate au vizat în primul rând combaterea evaziunii fiscale și creșterea gradului de absorbție a fondurilor
Consiliul Judeţean Argeş are de rambursat împrumuturi de 47 milioane RON şi 7 milioane euro pentru drumuri judeţene
Marţi, 20 Martie 2012 00:45
# Anul acesta încep plăţile pentru împrumutul de 7 milioane de euro, iar drumul judeţean în care s-a dus o mare parte din bani este deja găurit. Din anul 2005 până în 2009 Consiliul Judeţan Argeş a contractat împrumuturi pentru modernizare şi reabilitare drumuri judeţene. Toate aceste împrumuturi au perioadă de graţie de 4 ani, iar rambursarea la cel mai mare împrumut începe anul acesta, în luna iulie.
- În anul 2005 au început împrumuturile pentru lucrări de investiţii pe drumurile judeţene. În septembrie 2005 CJ contractează un credit de la BCR
La Costeşti s-a inaugurat sistemul video de supravegere
Marţi, 20 Martie 2012 00:41
Săptămâna trecută locuitorii din Costeşti au primit două veşti bune. Sistemul video de supraveghere este funcţional, inaugurarea acestuia fiind făcută vinerea trecută de primarul Ion Baicea, alături de Mircea Andrei şi Sorin Pandele, iar drumul Coseşti – Roşiori va fi reabilitat. În drumul spre primărie, cei trei au oprit şi la echipele de muncitori
Valea Mare Pravăţ, comuna în care politica nu are culoare decât în campania electorală
Marţi, 13 Martie 2012 01:26
Consilier PSD de la Valea Mare Pravăţ: „Nu contează că eu sunt de la PSD şi primarul de la PDL. Am făcut treabă bună împreună, şi acest lucru poate să îl confirme şi primarul”. Stuparu Ninel, deşi este angajat la Holcim şi consilier local, a propus scăderea impozitului pentru Holcim
Valea Mare Pravăţ este condusă de un primar PDL, Ion Boncoi. Cu mai puţin de 100 de zile înainte de alegeri am aflat din
În 2012 se continuă modernizarea oraşului Ştefăneşti
Marţi, 13 Martie 2012 00:56
# Propunerile edilului Dorin Bărbuceanu pentru anul în curs. Anul trecut a fost un an plin de realizări pentru Dorin Bărbuceanu şi oraşul la cârma căruia se află de ani buni. Însă 2012 se anunţă a fi unul cel puţin la fel de bun, din acest punct de vedere, un an în care investiţiile vor vorbi de la sine. Pe lângă cele deja demarate, edilul mai are planificate o serie de lucrări care, pe parcursul anului vor contribui la modernizarea oraşului pe care îl conduce cu atâta responsabilitate.
Noul rector al Universității Pitești, instalat oficial
Marţi, 13 Martie 2012 00:28
Ionel Didea, ales rector al Universității din Pitești în urmă cu aproape trei săptămâni, și-a început oficial mandatul în fruntea celei mai mari instituții de învățământ superior din zonă. El a fost instalat în funcție, în cadru festiv, de către Robert Berezovschi, director în Ministerul Educației, și el argeșean de fel. În continuarea ceremoniei, găzduite de către președintele senatului universității, părintele Nicolae Brânzea, a luat cuvântul proaspătul rector.
Serviciul pentru Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Argeș a început să restituie dosarele Primăriei Mărăcineni
Marţi, 06 Martie 2012 01:44
# Astfel, cei peste 60 miliarde lei vechi vor putea fi investiți în infrastructura localității. Despre problemele de la Mărăcineni presa a relatat pe larg în trecut. Inclusiv publicația noastră a dezvăluit motivele și mijloacele prin care au fost blocaţi, în cont, 60 de miliarde de lei vechi. Pentru că Serviciul pentru Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Argeș şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti nu au restituit documentele ridicate de la Primărie cu peste un an de zile în urmă. În luna iunie a anului trecut,
Raportul de activitate al primarului Florea Ene pe anii 2004-2012
Marţi, 06 Martie 2012 01:35
Florea Ene a preluat destinele comunei Moşoaia în urmă cu opt ani, în 2004. A ales să candideze pentru funcţia de primar al comunei pentru că vroia să facă ceva pentru oamenii din Moşoaia. Oamenii îl cunoaşteau de-o viaţă. Era consăteanul lor, vecinul lor, omul la care găseai mereu un sfat şi o vorbă bună. Îşi doreau cu toţii să trăiască mai bine, însă de 15 ani părea că evoluţia comunei Moşoaia încremenise cam în acelaşi stadiu pe care îl înregistra după Revoluţie. În tot acest timp moşoienii priveau cum
Edi Dima, noul şef de la Drumuri Naţionale lucrează sâmbăta
Marţi, 06 Martie 2012 01:20
Sâmbăta trecută, la 8 dimineaţa, în viteză mare trece pe lângă noi noul şef de la Drumuri Naţionale, Edi Dima. Cum părea tare grăbit, am vrut să vedem cu ce se ocupă directorul nostru într-o sâmbătă însorită. Ne-am luat o mare plasă cu urmărirea dumnealui, întrucât nu ne-a dat un subiect de scandal, sau măcar unul monden. Ne aşteptam să meargă la o cafea sau cine ştie ce întâlnire de taină să aibă la prima oră. Edi Dima venea la Direcţia de Drumuri Naţionale, după ce făcuse o tură pe DN 73. A
Mimi Niţă “şomer “ de lux
Luni, 05 Martie 2012 02:00
# Mimi Niţă încasează lunar aproape 1500 lei de la CJ Argeş pentru funcţia de consilier cu jumătate de normă. “Am 25 de ani de serviciu. Am venit dintr-o funcţie tot de execuţie şi am plecat în viaţă de la vârsta de 18 ani şi nu mi-a mai dat nimeni cu biberonul şi mulţumesc părinţilor mei că m-au educat şi m-au adus într-o funcţie care plec cu mâinile curate, plec cu mâinile curate şi voi reveni cu mâinile curate”. Acesta este o mică parte din speech-ul lui Mimi Niţă în momentul în care a fost demis din funcţia de viceprimar al oraşului Costeşti.
Comisarul șef Marius Florescu, actualul comandant al Poliției Topoloveni, va fi numit șef al Serviciului de Ordine Publică
Luni, 05 Martie 2012 02:00
# În locul său va fi numit un ofițer superior din structurile M.I. Pitești. O nouă mutație pe piesa de șah a Poliției Argeș se coace în mare secret, mutație care îl are ca piesă principală pe comisarul șef Marius Adrian Florescu, actualul comandant al Poliției Topoloveni. Acestuia, în mare secret, i s-a pregătit fotoliul de șef al Serviciului de Ordine Publică, ocupat în prezent de comisarul Cristian Mihalcea. Acestuia din urmă se pare că nu îi priesc perioadele lungi pe același post. De ce? Pentru că, inițial, a
Mai multe articole..
- Licitația pentru construirea Primăriei Șuici – câștigată într-un mod cu totul spectaculos
- Maidanezii, locurile de parcare şi bazinul acoperit sunt subiecte tabu pentru Tudor Pendiuc
- Un finanțist argeșean lucrează cu 342 de contribuabili
- Adrian Bughiu a fost instalat director adjunct la Direcția de Tineret și Sport
Pagina 203 din 219
«ÎnceputAnterior201202203204205206207208209210UrmătorSfârşit»