Municipalitatea a acționat constant și coordonat pentru asigurarea bunei funcționări a Piteștiului
Luni, 02 Februarie 2026 09:04
Drumurile principale ale Piteștiului sunt practicabile, iar serviciile din subordinea primăriei își fac treaba, desfășurând activități de deszăpezire, împrăștiere de material antiderapant și degajare a principalelor artere de circulație.
”La acest moment, drumurile principale sunt practicabile, iar acțiunile continuă în cartiere și pe străzile secundare.
Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și sprijin și adresăm rugămintea de a contribui la buna desfășurare a intervențiilor:
- să nu fie obstrucționat accesul utilajelor prin parcarea necorespunzătoare a autovehiculelor;
- să se asigure curățarea zăpezii și a gheții de pe trotuarele din dreptul imobilelor și spațiilor deținute;
- să se circule cu prudență, cu adaptarea vitezei la condițiile de trafic și evitarea deplasărilor neesențiale.”, transmite municipalitatea.
Continuă lucrările de renovare energetică la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”
Miercuri, 28 Ianuarie 2026 10:47
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a semnat astăzi, contractul - schimbare de temă în timpul execuției și continuare de lucrări, cu noul constructor - DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L. Durata execuţiei contractului este de 4 luni.
”Constructorul inițial trebuia să finalizeze lucrările pe 15 februarie 2025, însă, deși a declarat că va finaliza cu penalități, șantierul s-a blocat la sfârșitul lunii august a anului trecut. Din cauza nerespectării obligațiilor contractuale și a depășirii termenelor de execuție, contractul de execuție (cu OPTIM MANAGEMENT & ENGINEERS) a fost reziliat. Stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 50%.
Procedurile au fost reluate imediat, iar pentru continuarea lucrărilor (restul de 50%) a fost desemnat un nou executant: DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L.”, a transmis edilul Piteștiului,
Profesorii ies în stradă!
Miercuri, 28 Ianuarie 2026 08:57
Miercuri, 4 februarie, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” scot profesorii în stradă și cer vehement abrogarea măsurilor introduse prin Legea Bolojan, care îi afectează pe dascăli.
Se dorește revenirea la norma didactică de dinainte de lege, reducerea numărului de elevi la clasă, plata cu ora la nivelul studiilor și acordarea burselor pentru elevi și studenți la nivelul anterior.
Peste 2.000 de posturi didactice ar putea dispărea, mai ales din cauza creșterii numărului de elevi la clasă., potrivit Stiripesurse.ro.
10 zile de Simfonia Lalelelor în 2026
Marţi, 27 Ianuarie 2026 12:06
În acest an, Simfonia Lalelelor – evenimentul emblematic al Piteștiului – va fi sărbătorită timp de 10 zile.
”Simfonia Lalelelor va fi celebrată, anul acesta, timp de 10 zile, între 17 și 26 aprilie. Este dorința piteștenilor de a ne bucura, pentru o săptămână în plus, de lalele, de turiști, artiști și comercianți, la Pitești, în special în Parcul „Lunca Argeșului”.”, a transmis edilul Cristian Gentea.
Viceprimarul Craiovei, în vizită la Pitești!
Luni, 26 Ianuarie 2026 13:37
# Gentea: ”Modelul de termoficare centralizată al orașului nostru, unul dintre cele mai performante din țară”
Astăzi, viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, a venit la Pitești pentru a vedea cum este sistemul de teroficare al municipiului, care – după cum a spus edilul Cristian Gentea, e unul dintre cele mai performante din țară.
”Astăzi am primit, la Pitești, vizita în teren a viceprimarului municipiului Craiova, Dan Păloiu, venit pentru a analiza modelul de termoficare centralizată al orașului nostru — unul dintre cele mai performante din țară — precum și tipurile de investiții inovatoare realizate, de la panouri solare pentru producerea apei calde și a energiei termice pentru populație, până la transformarea punctelor termice în centrale de cartier.
Împreună cu directorul Termo Calor, George Bărîcă și cu specialiștii societății noastre din subordinea Consiliului Local, ne-am exprimat disponibilitatea de a sprijini municipalitatea craioveană cu expertiză, bune practici și tot ceea ce poate contribui la dezvoltarea unui sistem de termoficare modern și eficient, în 2026.”, a transmis edilul Piteștiului.
Controale la Pitești: construcție fără autorizație în zona centrală și spații comune blocate în Prundu
Luni, 26 Ianuarie 2026 10:33
Săptămâna trecută, în zona centrală a municipiului, polițiștii locali cu atribuții în disciplina în construcții au identificat o construcție realizată pe un teren proprietate privată, în scop comercial, fără autorizație de construire, amplasată într-o zonă de protecție a monumentelor istorice.
Conform Legii nr. 50/1991 (republicată), fapta constituie infracțiune, iar cazul a fost transmis către unitatea de parchet competentă, pentru cercetare și luarea măsurilor legale. Totodată, a fost întocmit un proces-verbal de constatare și sancționare, iar amenda aplicată a fost de 6.500 de lei.
AUR pregătește o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului!
Luni, 26 Ianuarie 2026 09:03
Cel mai recent sondaj de opinie realizat de CURS arată că AUR este pe primul lor în preferințele românilor, fapt care aduce în discuție o nouă moțiune de cenzură împotriva premierului Ilie Bolojan. Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, anunță că opoziția este pregătită să răstoarne Guvernul.
”-76% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită;
-31% dintre români au încredere în Nicușor Dan (reamintesc că votul care l-a făcut președinte a fost de 54% in mai 2025);
-24% dintre români au încredere in Ilie Bolojan.
După agitația manifestă a autorităților milițienești de a sancționa și ancheta ofensa publică la adresa lui Dan și a lui Bolojan, inclusiv huiduielile la protestele sau adunările publice, este destul de clar că scorurile de la CURS ale celor doi mari dregători ai semi-coloniei România sunt mai mari decât cele reale. Asta înseamnă că măcar o parte din suporterii lor de până acum 7-8 luni și-au pierdut încrederea in ei.
ATENȚIE! Se oprește curentul electric la Pitești!
Luni, 26 Ianuarie 2026 08:19
Distribuție Oltenia anunță întreruperea furnizării curentului electric în Pitești, de luni până vineri, în mai multe zone ale municipiului.
-Luni, 26 ianuarie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00, cartier Trivale – blocurile 1A, 1B, 1C, 1D, 3, 17, 17 Bis, 18, 18 Bis, 21, 89, alimentate din PT 1 Trivale și PT 4 Trivale.
-Marți, 27 ianuarie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00, cartier Găvana – blocurile 63, ATI, C5, C6, C7, C8, CN1, CS1, CS2, EC, G7, M3, M3A, M3+M3A, M5, M7, M7A și spațiile comerciale de la parterul acestora, alimentate din PT 16 Găvana și PT 18 Găvana;
străzile: Aleile Teilor, Dealului, Magnoliilor, Nucului, Rozelor, Calea Drăgășani, Câmpului, Fundătura Câmpului, Pinilor, Smeura, Străinari, Aleea Nucului, Alexandru Kirițescu, Crizantemelor, Gladiolelor, Ion Angelescu, Nicolae Iorga și străzile adiacente, alimentate din PTA Papucești – circ. 5.
Una din patru clase de liceu dispare în toamna lui 2026
Luni, 26 Ianuarie 2026 07:46
Anul acesta, în clasa a VIII-a, sunt cel mai puțini elevi din ultimii mulți ani și chiar din anii viitori. Asta înseamnă că în anul școlar 2026-2027 va dispărea o clasă din patru la clasa a IX-a.
„Avem mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E un fel de minim. Pe de altă parte, creșterea numărului de elevi la clasă de la 26 la 28 mai adaugă un mic impact. Vorbim de o clasă din patru la liceu (care va dispărea, n.red), a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării., conform Edupedu.ro.
Pe de altă parte, există și dezavantaje pentru elevi.
”Eu cred că la nivel de țară efectul va fi dramatic. La liceele bune va crește media de admitere. Povara pe umerii copiilor va fi mult mai mare, a declarat Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, potrivit sursei citate.
Noul ministru al Educației va fi anunțat la finalul lunii ianuarie
Vineri, 23 Ianuarie 2026 15:05
Din 22 decembrie 2025, Ministerul Educației nu mai are șef. Daniel David a demisionat din funcție, dar premierul Ilie Bolojan nu s-a grăbit să-i găsească un înlocuitor. Cu sindicatele în cap și dascălii revoltați, primul ministru nu riscă o numire la fel de proastă ca precedenta.
Întrebat de un reporter Edupedu.ro, când și cine va prelua Educația, Bolojan a explicat:
”Dați-mi voie să purtăm o discuție în conducerea partidului și vom anunța după ce se de un vot. Sunt mai multe ipoteze de lucru. Discut cu colegii noștri și vom lua o decizie”.
Așadar, săptămâna viitoare este posibil să avem noutăți în legătură cu acest subiect.
Pitești. Două semafoare cu buton, amplasate pe artere principale
Vineri, 23 Ianuarie 2026 13:31
Astăzi, au fost puse în funcțiune, în regim de galben intermitent, două semafoare cu buton, amplasate în următoarele zone:
-Bulevardul Nicolae Bălcescu, intersecție cu Aleea Seneslau;
-Bulevardul Republicii, în zona stației de autobuz Gară Sud.
Din 26 ianuarie 2026, ambele semafoare vor funcționa în regim normal. Pietonii apasă butonul de cerere și așteaptă intervalul de timp indicat de numărător până la apariția culorii verzi pentru traversare.
Montarea acestor semafoare are ca scop creșterea siguranței pietonilor, precum și îmbunătățirea condițiilor de trafic pentru participanții la trafic, în zone cu flux ridicat de persoane, atât pentru cei care tranzitează, cât și pentru locuitorii sau agenții economici din apropiere.
Peste 7.500 de documente de identitate eliberate în 2025 la Mioveni
Miercuri, 21 Ianuarie 2026 12:29
Anul trecut, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mioveni a desfășurat o activitate susținută, gestionând un volum ridicat de solicitări din partea cetățenilor orașului Mioveni, precum și a celor din localitățile arondate.
Potrivit datelor centralizate, pe parcursul anului au fost realizate următoarele activități:
-2.509 cărți electronice de identitate emise;
-4.585 cărți de identitate simple eliberate;
-409 cărți de identitate provizorii întocmite;
-4.415 schimbări de domiciliu înregistrate în Mioveni și în localitățile arondate;
-625 de vize de reședință acordate.
Reamintim faptul că eliberarea cărților electronice de identitate se realizează exclusiv pe baza programărilor online, prin intermediul platformei:
https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/
Prima carte electronică de identitate se eliberează gratuit, începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Totodată, cărțile de identitate simple se eliberează în baza programărilor telefonice, la numărul 0348/455112, în intervalul orar 10:00–14:00, în zilele de marți, miercuri, joi și vineri.
Contravaloarea cărții de identitate simple, în valoare de 40 de lei, se achită în unitățile CEC Bank sau la automatele de plată SelfPay.
Primăria Pitești – ANUNȚ pentru șoferi!
Marţi, 20 Ianuarie 2026 15:17
Primăria Municipiului Pitești anunță că astăzi, dar și în zilele următoare, echipa Salpitflor Green efectuează lucrări de toaletare a arborilor pe Bulevardul I.C. Brătianu, pe sensul de mers către strada Maior Gheorghe Șonțu.
Astfel, conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze autoturismele în zona menționată!
Bugetul de stat ar putea fi gata abia la jumătatea lui februarie
Marţi, 20 Ianuarie 2026 12:42
În 2026, bugetul de stat întârzie... După cum a anunțat vicepremierul Tanczos Barna, bugetul ar putea fi gata abia la jumătatea lunii februarie.
„Suntem la jumătatea lunii ianuarie şi, după calendarul pe care l-am creat astăzi, mai devreme de jumătatea lunii februarie n-o să avem buget propus în Parlament. Jumătatea lunii februarie este varianta realistă. Nu se poate amâna mai mult. Într-o anumită formă, sigur, trebuie să propunem Parlamentului bugetul şi trebuie aprobat pe legislaţia care va exista, cu sau fără reforma în administratie, cu sau fără anumite legi aprobate până atunci, dar trebuie mers înainte”, a declarat vicepremierul Tanczos Barna, potrivit News.ro.
Se montează sistemele specializate în tunelul Momaia , secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești
Luni, 19 Ianuarie 2026 16:39
Chiar în aceste momente, constructorul austriac PORR lucrează acum la montarea sistemelor anti-incendiu, a sistemelor de evacuare a noxelor dar și a fumului (în caz de incendiu) și a sistemelor de iluminat în tunelul Momaia, pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești.
După cum a anunțat directorul CNAIR, Cristian Pistol urmează:
- montarea ușilor antifoc la trecerile dintre cele două galerii rutiere ale tunelului (două treceri pietonale și o trecere auto),
- aplicarea vopselei anticorozive pe pereții galeriilor,
- colmatarea rosturilor de dilatație a căilor de rulare.
Stadiul fizic al lucrărilor pe șantierul secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș (9,86 km) a ajuns la aproape 85%.
În ritmul actual, circulația pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1) va fi deschisă încă de anul acesta, mai devreme față de termenul contractual (februarie 2027).
Acest proiect, în valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (#PT) 2021-2027.
Ședință de Consiliu Local la Mioveni - joi 22 ianuarie 2026
Luni, 19 Ianuarie 2026 11:57
Joi, 22 ianuarie 2026, de ora 17:00, în sala de ședințe a Primăriei Orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local Mioveni. 22 de puncte de află pe ordinea de zi.
Printre acestea se regăsesc:
-aprobarea contului de execuție al orașului Mioveni pentru trimestrul III al anului 2025;
-aprobarea indicatorilor tehnico - economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Pod peste Râul Argeșel, cartier Racovița – oraș Mioveni, între DN 73D și DC 85”, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu ultimele reglementări legale;
-aprobarea documentațiilor pentru organizarea și desfășurarea concursului de proiecte de management pentru Centrul Cultural Mioveni;
-aprobarea proiectului de hotărâre privind desemnarea membrilor în Consiliul de Administrație al Spitalul Orășenesc Mioveni, cu modificările și completările ulterioare;
-prezentarea raportului privind activitatea asistenților personali ai persoanelor încadrate în gradul grav de handicap, desfășurată în semestrtrul II al anului 2025;
-aprobarea încetării mandatului de consilier local al doamnei Drăgușin Claudia-Maria și vacantarea unui post de consilier local din cadrul Consiliului Local al orașului Mioveni.
-Ordinea de zi completă este disponibilă pe site-ul oficial al instituției, www.emioveni.ro, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința va fi transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Orașului Mioveni.
Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Șah, Faza Municipală Gimnaziu și Liceu, la Centrul Cultural Pitești
Luni, 19 Ianuarie 2026 11:52
Sâmbătă, 17 ianuarie, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții a avut loc Faza Municipală a O.N.S.S. la Șah, pentru elevii de gimnaziu și liceu. Acest eveniment a fost coordonat de instructorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu.
„Pentru această competiție, Clubul de Șah ALFIL Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, asigură trofeele pentru câștigători. Faza județeană a O.N.S.S. se va desfășura sâmbătă, 24 ianuarie, în aceeași locație”, a anunțat instructorul Andrei Rădulescu.
La Albota, liberalii au ieșit la deszăpezit cu gălețile
Luni, 19 Ianuarie 2026 10:02

# Primarul Ion Dumitru: ”Nu este permisă aruncarea de sare pe beton și șanțuri”
Liberalii din organizația locală Albota au făcut muncă în folosul comunității și nu pentru că era nevoie, ci pentru că ei sunt frumoși în poze și le stă bine cu găleți. Ca să lase impresia că primarul nu-și face treaba și că ei sunt aproape de oameni... Doar că nu le-a ieșit, iar edilul Ion Dumitru i-a atenționat cu severitate pe social-media.
”Dacă membrii PNL au luat gălețile și au împrăștiat sare pe anumite străzi, îmi fac datoria să vă informez că nu este permisă aruncarea de sare pe beton și șanțuri.
TBM-ului care va străpunge munții a ajuns în România!
Marţi, 13 Ianuarie 2026 10:49
Tunnel Boring Machine - "Uriașul" care va străpunge munții a ajuns în România! Ieri, elementele TBM-ului (Tunnel Boring Machine) care va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești au fost descărcate.
"Uriașul" va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești.
”Este un moment de referință tehnologică pentru infrastructura noastră.
Vorbim despre un utilaj colosal:
- 3.300 de tone greutate totală.
- 100 de metri lungime (cât un teren de fotbal).
97 de camioane (majoritatea agabaritice) îl vor transporta pe bucăți spre șantier.
PNL și PSD luptă să-și impună oamenii la șefia SRI și SIE! Cine sunt favoriții?
Marţi, 13 Ianuarie 2026 10:28
Anul 2026 vine cu o temă fierbinte – alegerea conducerii la Serviciul Român de Informații și la Serviciul de Informații Externe. Deși președintele Nicușor Dan a tot amânat momentul în care va stabili șefii la SRI și SIE, problema trebuie rezolvată în cel mai scurt timp. Liberalii și social-democrații au favoriți și vor să își impună oamenii în conducerea serviciilor.
Potrivit unor surse citate de presa centrală, Nicușor Dan a venit cu propunerea avocatului Gabriel Zbârcea (nu știm dacă pentru SRI sau pentru SIE), dar a fost respinsă din cauză că Zbârcea are un discurs neolegionar, deci fix ce ne mai lipsea...
În schimb, PNL scoate la înaintare două nume puternice pentru șefia SRI: Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, și Mircea Abrudean, președintele Senatului.
Mai multe articole..
- Primarul de la Albota, după rezidirea bisericii din satul Cerbu: ”Poți să faci kilometri de asfalt și de conducte de apă, dacă nu ridici o biserică, nu ai făcut nimic”
- Fiica Elenei Lasconi – prezentă la o manifestare pro Venezuela, în Piața Universității
- Începe construcţia noului stadion ,,Nicolae Dobrin”
- Din ciclul: ”Iarna nu-i ca vara...” Fostul primar de la Corbi, Virgi Baciu, nu scapă de Doreii care conduc acum comuna
Pagina 10 din 359
«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»



















