„Marșul pentru viață” – o nouă ediție, la Pitești
Luni, 31 Martie 2025 09:12
Sâmbătă, 29 martie, la Pitești s-a desfășurat „Marșul pentru viață”, un eveniment care a reunit preoți și credincioși din întreg Argeșul. Cu mesajul ”Fiecare om contează”, participanții au tras un semnal de alarmă în care invită societatea să reflecteze la importanța nașterii copiilor.
”Părinții împreună cu pruncii, tineri și vârstnici, au pornit din fața Teatrului Al. Davila pe traseul Biblioteca Municipală ,, Dinicu Golescu” - Biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din piața Vasile Milea, unde a fost săvârșită o slujbă de Tedeum. Corul ,,Glasul Arhanghelului” de la parohia argeșeană Micești au însoțit participanții la acest eveniment aducând în sufletele tuturor bucuria și inocența copilăriei.
Din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a vorbit astăzi părintele Andrei Diaconescu, responsabil de Sectorul Social – Filantropic și de Misiune al Eparhiei, care a prezentat importanța nașterii de prunci pentru salvarea viitorului acestei țări care suferă din punct de vedere demografic.”, a transmis Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Noi decizii pentru traficul din Pitești!
Luni, 31 Martie 2025 09:03
Important pentru conducătorii auto, dar și pentru pietoni! Săptămâna trecută, Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a analizat, a avizat sau a respins o serie de propuneri pentru traficul din Pitești, după cum urmează:
1. Prin adresa nr. 8794/20.02.2025, UAT Municipiul Pitești solicită avizul comisiei de circulație pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru schimbare destinație și reglementare urbanistică în vederea realizării obiectivului de investiții ,,Construire locuințe pentru tineri”, amplasat în municipiul Pitești, str. Smârdan FN, cerință prevăzută în certificatul de urbanism nr. 862/23.09.2024. Pe lotul studiat se propune amenajarea și organizarea circulației, inclusiv a locurilor de parcare necesare. Accesul auto și pietonal se va face din strada Smârdan printr-o alee de acces cu lățimea de 5,5 m, către cele 23 de locuri de parcare, potrivit planșelor U02, U03 și U03.1, anexate.
-AVIZAT
Un nou medic specialist în echipa Spitalului Orășenesc Mioveni
Joi, 27 Martie 2025 11:19
Spitalul Orășenesc Mioveni are un nou medic specialist. Este vorba despre doctorița Georgiana Bolocan, medic specialist obstetrică-ginecologie, în cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie. Aceasta a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ca șefă de serie. Rezidențiatul l-a efectuat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență „Elias”.
Parcursul său profesional a inclus și formări în instituții medicale de prestigiu, precum Spitalul Universitar de Urgență București, unde s-a perfecționat în următoarele domenii:
Strada Dumbravei din Pitești a fost redeschisă
Joi, 27 Martie 2025 09:49
Vești bune! Ieri a fost redeschisă circulația pe strada Dumbravei, după două luni de lucrări. Municipalitatea piteșteană mulțumește conducătorilor auto pentru înțelegere și răbdare.
Lucrările de infrastructură vor continua și în alte cartiere, dar și la intrările în Pitești, după cum a anunțat primarul Cristian Gentea la un post local de televiziune.
Un nou Club Rotary se înființează în Pitești!
Miercuri, 26 Martie 2025 13:26
Într-o perioadă în care comunitatea noastră are nevoie mai mult ca niciodată de inițiative pozitive și colaborare, Clubul Rotary Pitești anunță înființarea în Pitești a unui nou club- Rotary Club Pitești Unity. Evenimentul de lansare va avea loc în curând, la Hotel Ramada.
În calitate de club fondator, Clubul Rotary Pitești asigură comunitatea argeșeană de faptul că acțiunile comune ale celor două cluburi vor avea un impact și mai mare în comunitate, prin activități concrete care aduc soluții reale la provocările pe care le întâmpinăm cu toții. Continuăm să promovăm valorile în care credem: prietenie, integritate, diversitate, leadership și servicii în folosul comunității.
Clubul Rotary Pitești este unul dintre cele mai vechi cluburi Rotary din țară, anul acesta se împlinesc 27 de ani de la înființare și are 40 de membri aleși din diferite domenii de activitate, după criteriile promovate de Rotary Internațional.
De asemenea, Clubul Rotary Pitești pregătește noua generație, liderii de mâine ai comunității, îndrumă și sprijină activitățiile cluburilor Rotaract Club Pitești, Interact Club Pitești și Rotakids Club Pitești.
Locul de întâlnire al Rotary Club Pitești este la Hotel Ibis Styles Pitești Argeș, în fiecare miercuri de la ora 19.00.
Se modifică traseele liniilor M15, 5C și 13D
Miercuri, 26 Martie 2025 10:29
De la 1 aprilie 2025, se schimbă traseele liniilor M15, 5C și 13D, după cum a anunțat Publitrans 2000 S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești. Astfel:
-Capătul liniei M15 (Pitești – Mărăcineni) va fi mutat în stația „Calea București”. Orele de plecare ale autobuzelor rămân neschimbate.
-Traseul liniilor 5C și 13D pe sensul Depozitelor – Centru va fi deviat astfel:
Strada Depozitelor – Pasaj Podul Viilor – sens giratoriu Calea București (în loc de Calea Bascov).
Echipa TehnoZ de la Colegiul Național ”Zinca Golescu” merge la Campionatul Mondial de Robotică din Houston
Miercuri, 26 Martie 2025 10:08
Colegiul Național Zinca Golescu din Pitești își reconfirmă valoarea prin echipa TehnoZ, care s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, SUA, după ce a câștigat Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, găzduit recent de Pitești Arena. Cinci echipe din țară vor reprezenta România în Statele Unite ale Americii.
Săptămâna trecută, tinerii de excepție de la ”Zinca Golescu” au fost invitați de primarul Piteștiului, Cristian Gentea, în Consiliul Local pentru a fi felicitați. Elevii și-au prezentat robotul cu care au câștigat calificarea în SUA, fiind pentru a doua oară consecutiv când reușesc să obțină participarea la Campionatul Mondial de Robotică de la Huston.
Simulare BAC 2025. Azi, proba la alegere a profilului
Miercuri, 26 Martie 2025 09:46
Astăzi, elevii de clasa a XII-a susțin proba la alegere a profilului din cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Elevii și-au putut alege o materie dintr-o listă de 11 discipline: Anatomie și fiziologie umană, Biologie vegetală și animală, Chimie, Economie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie, Filosofie.
Examenul durează trei ore.
Comisia Europeană suspendă plățile din PNRR pentru România
Miercuri, 26 Martie 2025 09:25
# Țara noastră pierde 2 miliarde de euro
Veste șoc! Comisia Europeană a anunțat că va suspenda o parte din cea de-a treia tranșă din PNRR. Valoarea este de 2 miliarde de euro. România nu a respectat reformele impuse de UE, privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale și alte cinci reforme importante.
Planul Național de Redresare și Reziliență e în pom și pomul în aer. Măsura Comisiei Europne vine în contextul în care șase dintre cele 74 de jaloane și ținte incluse în cerere nu au fost îndeplinite., conform Știripesurse.ro.
Ce spune ministrul Educației despre uniformele școlare?
Marţi, 25 Martie 2025 12:16
Daniel David, ministrul Educației, a declarat că încurajează școlile să aleagă uniforme pentru elevi. Cu toate acestea, nu poate obliga unitățile de învățământ să impună uniforme.
„Teoretic, sigur c-am putea, întrebarea e dacă vrem și dacă e bine. Eu, de obicei, sunt împotriva încolonărilor. Eu aș încuraja școlile să facă acest lucru, dar nu aș vrea să impun din cabinetul de ministru. Sunt obișnuit, și probabil ați văzut și voi în SUA, ai licee, școli care se mândresc cu uniforma lor, e un element de identitate, dar acolo uniforma a fost stabilită pe bază voluntară de către școala respectivă.”, a declarat Daniel David., potrivit Edupedu.ro.
Se oprește curentul electric la Mioveni
Marţi, 25 Martie 2025 10:58
În zilele de 25, 27 și 28 martie 2025, în intervalul 09:00 – 17:00 se va sista furnizarea curentului electric la Mioveni, pentru o serie de lucrări de mentenanță. Scopul acestor lucrări este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite.
În acest context, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în următoarele zone:
25 martie 2025
-PTA 1 Colibași;
-PTAb Cămine Mioveni;
-PTA Baza Agrement Colibași;
-PTA CAP Colibași;
-PTA Stație Gaze Colibași;
-PTCZ 1 Stație Epurare Colibași;
Percheziții la CFR în București și 7 județe
Marţi, 25 Martie 2025 10:39
Astăzi, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti fac 39 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în alte șapte judeţe, inclusiv la sediul sediul CFR Călători. Este vizat un dosar de abuz în serviciu, delapidare, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică, fals intelectual şi înşelăciune. Directorul comercial al CFR, Sorin Preda, și alte persoane din conducere sunt de asemenea, vizați.
„La data de 25 martie 2025, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au pus în executare 39 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Teleorman, Braşov, Prahova, Ialomiţa, Slobozia, Constanţa şi Buzău, într-un dosar penal, instrumentat de Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, anunţă IGPR, potrivit News.ro.
ACUM! Percheziții în urma violențelor de la BEC din 9 martie
Marţi, 25 Martie 2025 10:14
În această dimineață, în București și în județele Ilfov și Dâmbovița se desfășoară mai multe percheziții, în legătură cu violențele de la Biroul Electoral Central din 9 martie. Susținătorii lui Călin Georgescu au făcut prăpăd după ce BEC a respins candidatura lui Georgescu la alegerile prezidențiale.
Nouă persoane au fost ridicate de polițiști și vor fi duse la audieri. În acest dosar se fac cercetări pentru distrugere, tulburarea liniștii publice și ultraj., potrivit Știripeurse.ro.
Părintele Constantin Necula a filmat la Nucșoara, în casa eroinei Elisabeta Rizea
Marţi, 25 Martie 2025 10:08
Săptămâna trecută a fost sărbătoare în casa Elisabetei Rizea de la Nucșoara. A venit în vizită părintele profesor Constantin Necula, de la Sibiu, pentru a filma o emisiune pentru Televiziunea Română. Doar că eroina anticomunistă zâmbea din Veșnicie și dintr-un tablou așezat cuminte în odaia cea bună a casei.
”Căutând adăpost împotriva ultimei zăpezi, am intrat în căsuța de la nr 16, Nucșoara. Cu Parintele Constantin Necula si prietenii Bogdan Varvoreanu, Constantin Berevoianu.”, a scris pe Facebook profesorul de istorie Cătălin Nedelcu, și domnia sa oaspete de seamă în căsuța Elisabetei Rizea. O casă pentru care o mână de oameni luptă să o restaureze. Statul n-are bani.
Inspectorii școlari nu vor mai fi numiți politic, ci vor da concursuri adevărate
Marţi, 25 Martie 2025 10:08
Se schimbă jocurile în inspectoratele școlare! Ministrul Educației, Daniel David (foto), a anunțat că în luna iunie va prezenta public o propunere în ceea ce privește modul de numire a inspectorilor școlari. La acest moment, șefii ISJ-urilor sunt numiți politic, dar David susține că e nevoie de concursuri ”pe bune” pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari, nu de numiri politice.
„Nu există un model corect și unul greșit. În Statele Unite, schimbările politice afectează și nivelurile foarte joase din sistem, în timp ce în Europa, tendința este de a lăsa profesioniștii și experții să conducă instituțiile descentralizate. (…) Trebuie să decidem până unde vrem să ducem influența politică. Dacă eu vin cu o anumită viziune pe educație, conform programului de guvernare, și vreau să fac niște lucruri, iar 10 inspectori spun «noi nu suntem de acord», ce facem? Este o problemă, nu? Vom face concursuri. Concursuri pe bune.”, a declarat Daniel David, potrivit Edupedu.ro.
”Apa prin ochii tăi” - Concurs de fotografie. Ziua Mondială a Apei aniversată de societatea Apă Canal 2000 SA Pitești
Marţi, 25 Martie 2025 10:08
Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual la data de 22 martie, este un eveniment care aduce în centrul atenţiei diferite aspecte legate de apă, de preocupările şi provocările în gestionarea resurselor de apă.
În fiecare an, Ziua Mondială a Apei are o temă distinctă, propusă în prealabil de UN-Water și aliniată cu publicația anuală a Raportului ONU privind dezvoltarea apei în lume, publicată de UNESCO în numele UN-Water.
În anul 2025 tema este „Conservarea ghețarilor”, evidențiind rolul critic al acestora în susținerea vieții și a ciclului apei. Ziua Mondială a Apei își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la provocările create de topirea ghețarilor și solicită comunității globale să accelereze reducerea emisiilor de carbon și să implementeze strategii locale de adaptare la ghețarii în scădere și incertitudinile fluxurilor de apă.
Principalul finanțator al campaniei lui Călin Georgescu a fost reținut
Marţi, 25 Martie 2025 10:08
Săptămâna trecută, omul de afaceri Bogdan Peșchir (numit şi ''miliardarul crypto fără chip'') a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a suveranistului Călin Georgescu. Peșchir ar fi făcut tranzacții pe TikTok de peste 990.000 de euro, pentru influențarea votului, dar deși informațiile au fost confirmate de mai multe părți din dosar, au fost infirmate de omul de afaceri.
După ce locuința sa din Brașov a fost percheziționată, Peșchir a fost audiat la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din Capitală. Potrivit Antena 3.ro, investigațiile au confirmat implicarea sa atât în finanțarea, cât și în organizarea logistică a campaniei, iar anumite aspecte tehnice sugerează posibile legături externe, inclusiv cu Rusia.
O fostă profesoară din Pitești a trăit în condiții greu de descris
Marţi, 25 Martie 2025 08:58
O fostă profesoară din Pitești, în vârstă de 83 de ani, locuiește într-o garsonieră din cartierul Prundu care până ieri a fost focar de infecție. Primăria Pitești a fost sesizată în acest caz, iar angajații de la Salubritate au făcut curățenie în locuință. Acum, pe rețelele sociale, un grup de oameni inimoși strânge donații pentru a mobila garsoniera fostei profesoare.
”În urma sesizării primite de la administratorul unei asociații de proprietari din cartierul Prundu, cu privire la faptul că într-o garsonieră din cadrul asociației există un miros greu de suportat și foarte multă mizerie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Mediu, Poliția Locală Pitești s-au deplasat la locația menționată, constatând că cele reclamate se confirmă și că este necesară o intervenție de urgență pentru îndepărtarea focarului de infecție.
Simulare BAC 2025. Azi, proba obligatorie a profilului
Marţi, 25 Martie 2025 08:29
Astăzi, la ora 9.00, are loc cea de-a doua probă scrisă a simulării examenului de Bacalaureat. Este proba obligatorie a profilului – matematică pentru elevii de la profil real și istorie pentru elevii de la specializare umanistă. Examenul durează 3 ore. Mâine va avea loc proba la alegere a profilului. Simularea se încheie joi, 27 martie cu proba la limba maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 8 aprilie.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti are un nou adjunct
Luni, 24 Martie 2025 12:49
Săptămâna trecută, magistratul Marius Alin Stan a fost numit în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu unanimitate de voturi a Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, Stan își va exercita funcția începând cu 1 aprilie, timp de trei ani.
În decembrie 2019, Marius-Alin Stan a fost numit procuror prin decret prezidenţial, după ce a promovat examenul de capacitate. De asemenea, a lucrat și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti.
Mai multe articole..
Pagina 14 din 335
«ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit»