Azi, se străpung Carpații! Ministrul Grindeanu vine pe Autostrada Sibiu-Pitești

Luni, 03 Martie 2025 08:36

 

 

Zi importantă în România! Astăzi, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, va avea loc străpungerea primei galerii a tunelului de peste 1.300 de metri de pe secţiunea 4 (Curtea de Argeș - Tigveni) a Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Lotul are o lungime de aproximativ 10 kilometri, iar valoarea contractului este de 1,7 miliarde lei. Lucrările vor fi gata în 2027, potrivit contractului., potrivit Știripesurse.ro.

 

Politehnica București, care cuprinde Universitatea din Pitești – în topul celor mai bune universități din România!

Joi, 27 Februarie 2025 10:06

În cea mai nouă ediție a Metarankingului Național, publicat de Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea Politehnica București – care cuprinde Centrul Universitar Pitești (fosta UPIT), se clasează pe locul 3. Pe primele locuri apar Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea din București.

Potrivit Edupedu.ro, acest clasament este realizat pe baza prezenței universităților în rankingurile internaționale:

1. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

2. Universitatea din București

3. UNST Politehnica București

4. UMF „Carol Davila” din București

 

Daniel David: ”Gramatica trebuie readusă la liceu. Copiii noștri nu mai vorbesc corect limba română”

Joi, 27 Februarie 2025 10:06

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat că în noile planuri-cadru pentru liceu, gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a, în manualele de limba română. Se constată faptul că tot mai mulți tineri vorbesc și scriu greșit în limba română.

De foarte mulți ani, elevii de liceu nu mai studiază gramatică, ci doar literatură la limba română, iar acest aspect nu s-a dovedit benefic. Tinerii fac dezacorduri grosolane, iar lipsa cunoașterii gramaticii se vede și pe social media, unde pare că s-a răsturnat căruța cu proști.

Ministrul Educației vrea programă la liceu ca-n Marea Britanie, Germania, Finlanda și Suedia

Joi, 27 Februarie 2025 10:06

În această perioadă, planurile cadru pentru liceu au făcut valuri atât în școli, cât și în media, dar ministrul Educației, Daniel David, spune că următoarea luptă va fi pe conținuturile care vor fi predate elevilor. Practic materia va fi ajustată sau adăugată, după modele de succes din Marea Britanie, Germania, Finlanda sau Suedia. David susține că își dorește o programă mai aerisită, dar eficientă, care să-i atragă pe elevi în lumea cunoașterii.

”Când vom lucra la conţinuturi, voi aduce exemple de programe din astfel de ţări. Dacă lucrăm, spre exemplu, la, nu ştiu, programa de fizică sau de chimie, vreau pe nivelul echivalent educaţional să avem un model din Marea Britanie, un model din ţările nordice, poate unul din zona Germaniei. Să înţelegem şi noi cum trebuie făcută o programă aerisită şi atractivă pentru copii.

 

Continuă procesul de modernizare și eficientizare a iluminatului public, în Pitești!

Joi, 27 Februarie 2025 08:42

 

Ieri, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pitești - etapa a II-a”, finanțat în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.

Se au în vedere următoatele obiective:

-înlocuirea unui număr de 1139 corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED în vederea respectării reglementărilor în vigoare;

-implementarea unui sistem inteligent de telegestiune la nivel de punct luminos, cu senzori de prezență.

 

Piteșteanul Emanuel Mazăre a obținut medalia de aur la Romanian Master of Mathematics

Miercuri, 26 Februarie 2025 10:06

# Elevul de la Colegiul ”Alexandru Odobescu” bifează o nouă performanță remarcabilă

Romanian Master of Mathematics, una dintre cele mai prestigioase competiţii de matematică pentru elevii de liceu, și-a desemnat câștigătorii. Elevii români au obţinut o medalie de aur, o medalie de argint, trei medalii de bronz şi opt medalii de onoare.

Medalia de aur i-a revenit genialului Emanuel Mazăre, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” din Pitești, o prezență valoroasă în lotul național de olimpici la matematică. De altfel, Emanuel s-a clasat pe locul 6 la general în competiție.

 

Premieră medicală la Spitalul de Pediatrie Pitești

Miercuri, 26 Februarie 2025 10:06

# Spitalul a fost dotat cu turn pentru intervenții de artroscopie de ultimă generație

Zilele trecute, la Spitalul de Pediatrie Pitești a avut loc o intervenție chirugicală în premieră. Aici, pentru prima dată, o echipă de medici specialiști din București și Pitești au efectuat o ligamentoplastie cu autogrefă și sutură meniscală prin tehnică artroscopică unui adolescent în vârstă de 17 ani. Această operație a fost posibilă pentru că Spitalul de Pediatrie Pitești a fost dotat cu un turn pentru intervenții de artroscopie de ultimă generație.

Artroscopia este acea procedură chirurgicală efectuată pe articulații, cu un impact minim invaziv. Aparatul este folosit în cazul unor afecțiuni ale articulațiilor genunchiului, gleznei și ale membrelor superioare. Procedura se folosește în special în cazul articulațiilor mari ale corpului, permițând tratarea leziunilor, inclusiv în patologiile de mare finețe.

33 de școli din Argeș – incluse în Programul ”Masă sănătoasă” în 2025

Miercuri, 26 Februarie 2025 10:06

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat lista unităților de învățământ care vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”. La nivel național, au fost incluse 1.462 de școli, 33 dintre ele fiind din județul Argeș. Pentru acest program este alocată suma de 1.135.654 mii lei, conform proiectului. În acest an, 514.700 de elevi vor primi masă caldă la școală sau pachete cu alimente, cu 75.074 mai mulți față de 2024. De asemenea, numărul unităților de învățământ a crescut cu 239, față de de anul trecut.

În Argeș, elevii din 33 de școli din mediul rural vor primi mâncare zilnic, de luni până vineri, pe tot parcursul desfășurării cursurilor.

Lista unităților de învățământ este următoarea:

 

Actele notariale se vor elibera electronic

Miercuri, 26 Februarie 2025 10:06

Săptămâna trecută, Senatul a adoptat legea potrivit cărora, legalizarea documentelor se va putea face electronic. Proiectul va ajunge la Camera Deputaților pentru votul final.

Noua lege va permite desfășurarea activităților notariale în format electronic, prezența fizică pentru anumite proceduri nemaifiiind necesară. Astfel, prin intermediul platformei Top-not, cetățenii vor putea legaliza documente online, într-un sistem securizat și confidențial.

Potrivit Știripesurse.ro, platforma va gestiona și arhiva documentele notariale, implementând un sistem de jurnalizare în timp real pentru monitorizarea accesului la date.

Ministrul Educației va vorbi în plenul Senatului despre planurile-cadru pentru liceu

Miercuri, 26 Februarie 2025 09:38

 

Astăzi, ministrul Educației, Daniel David, va participa în plenul Senatului, la dezbaterea „Ora Guvernului”, la invitația grupului senatorial AUR. David va vorbi despre planurile-cadru pentru liceu.

„Vă aduc la cunoştinţă că am să onorez invitaţia adresată de grupul parlamentar AUR. Mulţumesc grupului parlamentar AUR pentru interesul asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învăţământul liceal. Totodată, precizez că planurile-cadru se află încă în dezbatere până în data de 6 martie 2025, neavând acum un model final, acesta urmând să fie prezentat doar în luna mai 2025, după integrarea tuturor informaţiilor din perioada dezbaterilor. În anticiparea discuţiilor, ca regulă generală, trebuie să spun că misiunea mea ca ministru acum este ca o componentă de cultură naţională să fie bine reprezentată în curriculum liceal şi, mai concret, sper ca după mai mult de 20 de ani să fiu ministrul care readuce istoria românilor şi a României şi geografia României ca disciplină de sine-stătătoare în curriculum naţional”, a scris ministrul David în răspunsul său., potrivit Edupedu.ro.

 

Cum prostește statul dependenții de jocuri de noroc?

Miercuri, 26 Februarie 2025 08:41

 

Am tot auzit că sunt legi care restricționează prezența sălilor de jocuri de noroc pe lângă școli și universități. Dar iată că în aceeași clădire cu Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) funcționează, la doar o cameră distanță de locul în care jucătorii își depun cererile de autoexcludere, o sală de jocuri. Practic dependenții se adresează ONJN pentru că-și doresc să se vindece de adicție, dar li se oferă ”șansa” să mai joace o dată.

„Veniți, vă jucați aici pentru ultima oară și vă excludeți”, a comentat ironic un internaut, potrivit HotNews.ro.

 

Percheziții de amploare la Horațiu Potra, omul lui Călin Georgescu

Miercuri, 26 Februarie 2025 08:06

 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează în această dimineață, 47 de percheziții domiciliare. Este vizat Horațiu Potra, omul de încredere al lui Călin Georgescu. Perchezițiile au loc în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj.

Potrivit Știripesurse.ro, perchezițiile au loc la 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.

Este cercetat și aspectul de fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

 

Animalele de la Zoo Pitești primesc îngrijiri speciale în sezonul rece

Marţi, 25 Februarie 2025 17:35

 

Primăria Pitești anunță că la Grădina Zoologică din Pădurea Trivale s-au luat măsuri suplimentare pentru a asigura confortul animalelor, pentru a le oferi adăposturi calde și hrană adecvată sezonului rece.

Adăposturi izolate și încălzite:

-Animalele beneficiază de culcușuri confortabile prin împrospătarea zilnică a așternutului de paie.

-În adăposturile leilor și maimuțelor, temperatura este menținută cu ajutorul sobelor pe lemne.

-Struții și mara de Patagonia sunt încălziți cu becuri cu infraroșu.

-Pavilionul reptilelor dispune de sisteme de încălzire pe gaz și becuri infraroșii.

Site-ul Titularizare 2025 a fost lansat! Care sunt posturile disponibile în Argeș?

Marţi, 25 Februarie 2025 11:28

Site-ul Titularizare 2025 a fost lansat aseară de către Ministerul Educației. Astfel, profesorii sau viitorii profesori pot consulta lista posturilor disponibile până la acest moment în învățământ, în fiecare județ. Lista va fi actualizată în perioada următoare.

În acest an, proba scrisă de la Titularizare are loc pe 15 iulie 2025. Înscrierea candidaților se va face în perioada 5-16 mai 2025., potrivit Edupedu.ro. Titularizarea este examenul în urma căruia candidații sunt angajați în învățământ.

 

Astăzi s-a deschis Târgul de Mărțișor Pitești

Luni, 24 Februarie 2025 14:39

 

 

Astăzi, 24 februarie 2025, chiar în ziua de Dragobete, Primăria Pitești a deschis în Piața Vasile Milea, Târgul de Mărțișor Pitești! Argeșenii sunt așteptați să descopere cadouri deosebite, de la flori, decorațiuni și mărțișoare executate manual.

Și cu toate că astăzi parcă suntem în miezul iernii, surprizele primăverii se arată în toată splendoarea.

An de an, Târgul de Mărțișor aduce culoare și bucurie pentru vizitatori.

 

Echipe la muncă non-stop pentru curățarea străzilor din Pitești

Luni, 24 Februarie 2025 13:10

Zăpezile căzute în ultimul timp au complicat puțin lucrurile din punct de vedere al asigurării confortului piteștenilor. Echipele municipalității au acționat, însă, susținut.

Cristian Geentea: Mulțumesc angajaților din echipele de intervenție ale municipalității pentru efortul uriaș pe care l-au depus în ultimele zile!

350 de oameni au fost în teren, lucrând fără oprire, cu seriozitate, pentru ca orașul să rămână funcțional în ciuda ninsorilor abundente. Știm cu toții că nu a fost o perioadă ușoară. Inevitabil, au existat dificultăți – de la drumuri blocate de mașini până la condiții meteo care ne-au pus la încercare.

 

Atenție! Protejați contoarele de apă împotriva înghețului!

Luni, 24 Februarie 2025 13:04

Având în vedere temperaturile foarte scăzute înregistrate în această perioadă, societatea Apă Canal 2000 revine asupra îndemnului adresat utilizatorilor de a lua măsurile necesare pentru asigurarea protecției și integrității fizice a contorului de apă, a vanelor ce echipează branșamentul şi a căminului de apometru împotriva îngheţului.

În ultima perioadă, societatea Apă Canal 2000 se confruntă cu o avalanșă de sesizări privind înghețul contoarelor, fiind mobilizate în teren mai multe echipe care efectuează reparațiile și/sau înlocuirea contoarelor, cheltuielile aferente fiind suportate exclusiv de către utilizatori.

Pentru evitarea disfunctionalităţii contorului de apă şi a unor cheltuieli inutile, societatea Apă Canal 2000 recomandă:

Topoloveni. Hai la circ! Pe 27 februarie, ora 18!

Luni, 24 Februarie 2025 13:03

Fie că sunteți un adult visător sau un copil plin de curiozitate, veți simți magia în inimile voastre, iar bucuria este la fiecare pas alături de "Circul Toredo".

În data de 27 februarie, ora 18:00, la Casa de Cultură "Pr. Ion Ionescu" Topoloveni vă așteptăm cu drag.

Biletele se pot achiziționa înainte de începerea spectacolului de la sediul instituției.

Prețul biletului: copil = 30 RON ;

Prețul biletului: adult = 40 RON.

 

Doar trei săptămâni până la simularea Evaluării Naționale la clasa a VII-a

Luni, 24 Februarie 2025 10:12


După jumătatea lunii martie, elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea Evaluării Naționale 2025.
Potrivit Edupedu.ro, calendarul simulării Evaluării Naționale 2025 este următorul:
  • 17 martie – Limba și literatura română
  • 18 martie – Matematică
  • 19 martie – Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale)
  • 31 martie – Comunicarea rezultatelor

Peste 1.000 de pagini de Facebook promovează conținut dezinformator, rusofil și pe Călin Georgescu

Luni, 24 Februarie 2025 09:50

Au fost identificate peste 1.000 de pagini și grupuri de Facebook care promovează conținut pseudoștiințific, pseudoreligios sau de propagandă politică. Suveranistul Călin Georgescu e cap de listă.

Potrivit Edupedu.ro, majoritatea paginilor au conținut religios. Astfel de conturi îl promovează masiv pe Călin Georgescu.

 

Pagina 18 din 335

«ÎnceputAnterior11121314151617181920UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea