Proiectul “Tineri pentru România” la Mioveni
Luni, 10 Iulie 2017 13:02
Ca în fiecare an, Asociaţia belgiană «Jeunes en Roumanie» desfăşoară în ţara noastră proiectul «Tineri pentru România», activitate derulată în colaborare cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). Acest proiect constă în organizarea de tabere de scouts (pionieri) belgieni în vederea desfăşurării de activităţi de voluntariat în folosul comunităţilor locale din România.
Senzație: tiroliană în zona de picnic a Mioveniului, Făget
Luni, 03 Iulie 2017 12:31
# Construcția a fost realizată împreună cu alpiniști profesioniști și beneficiază de unele din cele mai moderne sisteme de siguranță
Sezonul cald vine cu vești bune pentru locuitorii care aleg să petreacă timpul liber la spațiul de picnic din cartierul Făget. Întrucât facilitățile pentru desfășurarea activităților sportive erau oarecum limitate, vizitatorii au acum la dispoziție de acum o nouă activitate – tiroliana.
Ansamblul instalat la Făget este format din două trasee, cu grad de dificultate redus, unul pentru adulți și unul pentru cei mici, cu o lungime de 400 m, respectiv 60 m.
Sală de ceremonii funerare în valoare de 170 de mii de lei la Cimitirul „Sf. Gheorghe”
Luni, 03 Iulie 2017 12:30
Consiliul Local Pitești a aprobat în ședința din luna iunie studiul de fezabilitate pentru realizarea unei săli de ceremonii funerare și a unui grup sanitar la cimitirul „Sf. Gheorghe”. Valoarea totală estimată pentru realizarea investiției se ridică la suma de 174.474 lei. Studiul de fezabilitate a fost realizat de către Arhiama Structuri Design. Clădirea propusă pentru construire va avea destinație sală de ceremonii funerare, plus grup sanitar, cu regim de înălțime P+M. Cimitirul „Sf. Gheorghe” este unul dintre cimitirele în care Primăria Piteşti a investit foarte mult în ultima perioadă. De asemenea, despre acest cimitir se vorbește că este unul dintre cele mai scumpe din judeţ.
A.V.
Inspectoratul de Jandarmi Argeș a acordat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 600.000 de lei
Luni, 03 Iulie 2017 12:27
În prima parte a anului 2017, obiectivul principal care a stat în atenţia Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș „Basarab I” pe linia executării misiunilor de ordine publică a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului. Structurile de ordine publică ale inspectoratului au executat 6.386 de misiuni, în care au fost angrenaţi peste 15.000 de jandarmi.
Majorări de pensii și indemnizații aplicate cu 1 iulie 2017
Luni, 03 Iulie 2017 12:24
Începând cu data de 01.07.2017, potrivit art.2 din OUG nr.2/2017, valoarea punctului de pensie crește la 1000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% față de valoarea precedentă de 917,5 lei.
Efectele aplicării acestei măsuri se vor reflecta nu numai în majorarea pensiilor, ci si a următoarelor indemnizații:
# Indemnizația de însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate grad I, care se majorează de la 734 lei la 800 lei,
# Indemnizația lunară stabilită conform Legii nr.8/2006 pentru membrii uniunilor de creație, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei.
Comesad BCR Open transformă Piteștiul în principalul pol al tenisului profesionist din România
Luni, 03 Iulie 2017 12:22
În acest an, terenurile de tenis de câmp de pe Aleea Petroliştilor din Piteşti vor găzdui o nouă ediție a puternicului turneu internaţional de tenis Comesad BCR Open, întrecere care face parte din categoria ITF Futures. Turneul de tenis Comesad BCR Open se va desfășura în acest an la Pitești, în intervalul 29 iulie – 6 august. Turneul este dotat cu premii totale în valoare de 25.000 de dolari. Meciurile vor fi găzduite la Baza sportivă Comesad, iar organizatorul competiţiei este Sorin Dumitru. Turneul este singurul campionat de acest gen din ţară care nu beneficiază de fonduri de la bugetul local sau național. În acest an, sunt așteptați sportivi din 20 de țări. A.V.
Puncte de hidratare în Mioveni
Luni, 03 Iulie 2017 12:20
Ca în fiecare an, în perioade caniculare în oraş au fost înfiinţate puncte speciale de hidratare şi prim ajutor.
Sunt constituite puncte de hidratare în următoarele locuri: # Primăria – bulevardul Dacia, nr. 1; # SC Construcţii – Reparaţii – bulevardul Dacia, bl. V2A, parter; # Piaţa Agroalimentară Dacia – strada Pieţei, nr. 1; # Dispensarul Uman – strada Cărăneşti; # CS Dacia 2012 – bulevardul Dacia, Şcoala Veche (sediul SVSU); # Centrul Cultural Mioveni – strada Învaţător Alexandru Popescu.
Unitățile de asistență socială amendate de ISU Argeș cu 11.000 lei
Luni, 03 Iulie 2017 11:26
# Proprietarii pot să depună documentația necesară obținerii autorizației de securitate la incendiu până la 30 septembrie
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș a susținut, săptămâna trecută, o conferință de presă în care a prezentat stadiul controalelor desfășurate în primul semestru al acestui an. De asemenea, o altă temă importantă abordată de către conducerea ISU Argeș a fost stadiul obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu la diverse obiective din județ.
ISU Argeş a luat la puricat unităţile de cazare din judeţ
Luni, 26 Iunie 2017 20:34
În această perioadă, în judeţul nostru, se desfăşoară o serie de verificări de rutină realizate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeș pentru a se scoate la iveală dacă patronii unităţilor hoteliere îşi primesc turiştii, respectând toate normele de apărare împotriva incendiilor.
Astfel, până la începutul lunii iulie vor fi efectuate o serie de controale în care sunt vizate mai multe obiective de turism, alimentaţie publică şi agrement. Scopul acestor verificări este de a asigura normele împotriva apariţiei incendiilor.
UPIT aduce în noul an universitar mai multe schimbări pentru studenţi
Luni, 26 Iunie 2017 20:16
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, a anunţat câteva din noutăţile cu care va surprinde comunitatea academică la început de an universitar. Printre hotărârile aprobate de actuala conducere a UPIT, se numără majorări ale taxelor de studii, o nouă specializare înfiinţată, dar şi o creştere a locurilor subvenţionate de la toate specializările Universităţii.
Mioveni: înscrieri la programele de master
Luni, 26 Iunie 2017 20:14
Facultăţile Energetică şi IMST din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti vor aduce în Mioveni, pentru al şaptelea an consecutiv, două specializări: Managementul Mediului şi Dezvoltare Durabilă (20 de locuri) şi Concepţie şi Management în Productică (20 de locuri).
Înscrierile se vor organiza în perioada 3 - 12 iulie 2017, iar taxa de înscriere este de 100 de lei
Ce trebuie să conţină dosarul de admitere?
Liberalul Adrian Miuţescu a devenit bunic, a doua oară
Luni, 26 Iunie 2017 12:00
Zilele trecute, a fost mare sărbătoare în familia preşedintelui PNL Argeş, Adrian Miuţescu. Motivul? Adrian Miuţescu este din nou bunic după ce, Roxana Miuţescu (fostă Stoian), soția fiului său, Răzvan, a dat naștere unui băiețel frumos și sănătos, de 3,3 kg. Micuțul Alexandru este cel de-al doilea nepot al lui Adrian Miuțescu. Reamintim că, Roxana şi Răzvan Miuţescu, doi tineri în vârstă de 33 de ani şi-au unit destinele în faţa ofiţerului de stare civilă de la Primăria Piteşti, la începutul lunii martie, unde au spus „DA”, fără să stea prea mult pe gânduri.
Accident cu o judecătoare și un instructor auto, pe Bd. Eroilor
Luni, 19 Iunie 2017 23:08
# Polițiștii, ca să fie bine, au dat dreptate... judecătoarei!
Accident fără urmări grave, săptămâna trecută, la intersecția dintre Bd. Eroilor și Str. Teilor. O judecătoare a ieșit, fără să se asigure, de pe Teilor, o arteră secundară, dorind să traverseze Bd. Eroilor. A lovit, din lateral, Loganul unui vechi și cunoscut instructor auto, care cobora pe bulevard, dinspre Judecătorie către Muzeul Județean.
Veniți să constate coliziunea, polițiștii, aflând că la volanul mașinii care intrase pe bulevard se afla o judecătoare, au declarat-o pe aceasta ca fiind cea în drept. Așa că instructorul auto a rămas cu buza umflată, urmând să își repare singur mașina, deși se afla pe un drum cu prioritate.
S-a deschis plaja Bemo Mioveni!
Luni, 19 Iunie 2017 23:06
Începând de vineri, baza de agrement a orașului Mioveni este deschisă publicului și vă așteaptă zilnic, între orele 8.00 – 20.00 cu bazine pentru adulți și pentru copii și plajă, wi-fi, șezlonguri, terasă, vestiare, spațiu de joacă pentru cei mici, asistență medicală, serviciu salvamar și serviciu de pază și ordine publică.
Autoritățile locale au decis ca tarifele pentru intrarea la ștrand să rămână la nivelul celor de anul trecut: prețul unui bilet de intrare este de 7 lei, pensionarii, studenții și copiii până în 7 ani plătesc numai 3 lei, iar închirierea unui șezolng va costa 5 lei.
Poliția Locală Pitești – acțiuni specifice
Luni, 19 Iunie 2017 23:05
Joi, 15.06.2017 , agenţi ai politiei Locale Piteşti din cadrul Serviciului Ordine Publică, au desfăşurat acţiuni de combatere a comerţului stradal ilegal, in special produse perisabile in Piaţa Ceair din oraşul nostru. In urma controalelor, poliţiştii au depistat șase persoane ce comercializau brânză, lapte și carne de pasare în condiţii de igienă mai mult decât precare, fără a avea autorizaţie de comerţ. În urma identificării persoanelor s-a stabilit că acestea se numesc L. Dorin de 40 ani din Tătărastii de Sus, S. Ion de 60 de ani din Caldararu, N. Ioana de 62 ani din comuna Slobozia, S. Ecaterina 49 ani – Slobozia, B. Gheorghita 49 ani de asemenea tot din Slobozia si Z. Gheorghe Marcel 33 ani din Piteşti..
Campanie de ecologizare, organizată de Dacia, alături de elevii din Mioveni
Luni, 19 Iunie 2017 23:01
Uzina Dacia și Grupul Renault România, prin Departamentul Mediu Prestaţii Industriale, în parteneriat cu Primăria Oraşului Mioveni, S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Administraţia Locală pentru Mediu au sărbătorit şi anul acesta ziua mondială a mediului înconjurător, printr-o serie de acțiuni specifice. Evenimentul s-a desfășurat pentru al cincelea an consecutiv și
Tinerii ALDE au donat, din nou, sânge!
Luni, 19 Iunie 2017 22:50
Gest lăudabil, cu repetiție, al tinerilor din ALDE. Aceștia au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești pentru ajutarea unui coleg aflat în suferință.
Codruț Matei, președintele de tineret ALDE Argeș: ”Astăzi suntem rezerva de stoc pentru Dragoș Mateescu, care va avea săptămâna aceasta o intervenție chirurgicală, și căruia îi urăm însanătoșire grabnică și refacere ușoară.
COMPETIŢII SPORTIVE DE ZILELE ORAŞULUI MIOVENI
Luni, 19 Iunie 2017 22:49
În Mioveni, în perioada 29 iunie – 2 iulie, vor avea loc mai multe manifestări prilejuite de Zilele Orașului. O parte din ele sunt acțiuni sportive organizate de C.S. Dacia Mioveni 2012, în zilele de 30 iunie, 1 iulie și 2 iulie. Cu această ocazie, iubitorii sportului vor putea vedea competiţii de oină, sah, înot, volei pe plajă, aruncarea mingii la coșul de baschet şi karate.
Cupa Presei la Darts a jurnaliștilor argeșeni a avut loc pentru prima dată la Mioveni
Luni, 19 Iunie 2017 12:01
Sâmbătă, 17 iunie 2017, reprezentanţii presei argeșene s-au confruntat în cadrul primei ediţii a Cupei Presei la Darts organizată de primăria Mioveni. Concursurile s-au desfăşurat la simplu, în sistem piramidă simplă, mixt, atât feminin, cât și masculin, iar câștigătorii au fost premiaţi de organizatori.
Iată câștigătorii:
Shaker - fiecare clipă petrecută aici face cât o vacanță!
Luni, 19 Iunie 2017 11:52
# Shaker Club Budeasa: plajă cu piscină privată; club privat cu petreceri în aer liber; terase şi bar în aer liber; baldachine, masaj, jacuzzi... Vizitați-ne!
Locul preferat al tuturor, o evadare răcoritoare atunci când razele soarelui încing atmosfera! Ce poate fi mai plăcut decât să petreci o zi la piscina în aer liber pe plaja SHAKER!
Mai multe articole..
- „Petrece timp de calitate împreună cu copilul tău, în vacanța mare și... nu numai!”
- OFERTA EDUCAŢIONALĂ A LICEULUI TEHNOLOGIC CONSTRUCȚII DE MAȘINI MIOVENI
- S-a lansat programul “Prima chirie”. Află cine beneficiază, în ce condiţii şi care sunt documentele necesare
- Etajul șase al Spitalului de Pediatrie Pitești a fost renovat prin donații în valoare de 1,5 miliarde de lei vechi
Pagina 227 din 336
«ÎnceputAnterior221222223224225226227228229230UrmătorSfârşit»