Amenzi de peste 38.000 de lei, acordate de ISU, unităților de învățământ din Argeș

Luni, 12 Februarie 2018 15:17

# Și unitățile de cult din județ au fost amendate în 2017 cu aproape 10.000 lei
În urma controalelor de prevenire la unitățile de învățământ și unitățile de cult,  în anul 2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni de control.
În cadrul unităților de învățământ au fost efectuate 265 de controale de instituția condusă de inspectorul șef Bogdan Olar (foto), specialiştii în prevenire depistând 1.258 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, dintre care 101 au fost soluționate pe timpul controlului, iar 717 au fost sancţionate contravenţional, astfel: 689 cu avertisment şi 28 cu amenzi în valoare de 38 500 lei.

Registrul Auto Român nu introduce pedeapsa cu închisoarea pentru posesorii de autovehicule cu ITP expirat

Luni, 12 Februarie 2018 15:16

Registrul Auto Român respinge informațiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR și DRPCIV ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmiea unui dosar penal.
RAR precizează că nu a avut niciodată și nici nu are în vedere o astfel de inițiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menționată mai sus reprezintă contravenție sancționată doar prin amendă (ca sancțiune principală) și puncte de penalizare (ca măsură complementară), se arată într-un comunicat de presă emis de RAR. 

 

Ducele de Albota intervine în scandalul legat de subfinanțarea Casei de Cultură din Bascov

Luni, 12 Februarie 2018 15:03

# Ion Dumitru: ”V-ați supărat pentru că a auzit lumea de voi?”
Persoană cu vechime venerabilă în partid, dar și cu merite recunoscute (vezi actuala accedere în funcția de vicepreședinte național al Asociației Comunelor), Ion Dumitru, edilul șef din Albota, nu se sfiește să își spună, cu voce tare, părerile personale. Chiar dacă se referă la ”curtea” unui coleg, în cazul de față prietenul Gheroghe Stancu, primarul din Bascov. Admonestarea, postată recent în spațiul virtual, se referă la finanțarea insuficientă a activităților Casei de Cultură ”Adriana Trandafir” din Bascov, instituție care, afirmă vecinul din Albota, a contribuit serios la punerea pe hartă, de fapt, a comunei limitrofe Piteștiului. Și noi îi dăm, pe deplin, dreptate!

ITM Argeș organizează cursuri pentru pregătirea tinerilor pe piața muncii

Luni, 12 Februarie 2018 14:47

ITM Argeș continuă implementarea proiectului „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”. Proiectul urmăreşte pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.
Având în vedere cele mentionate Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş și Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş au reînnoit protocolul de colaborare încheiat în anii anteriori privind colaborarea în cadrul acestui proiect, pentru perioada 2016 – 2020. Această campanie se va desfașura în perioada februarie-iunie 2018 cu participarea unor clase din învățământul liceal teoretic/profesional tehnologic, după cum urmează:

 

Vitality Spa oferă o gamă variată de abonamente

Luni, 12 Februarie 2018 13:53

Vitality sport & wellness este singurul centru sportiv din județul Argeș care oferă o gamă diversificată de servicii: bazin de înot la standarde olimpice, sală de forță, kinetoterapie, kango jumps, insanity, bodybuilding, trx, jugo, MMA, cursuri de înot, spa, masaj, sală de fitness și nutriție. Centrul dispune de piscină, precum și de o zonă de relaxare, unde clienții pot beneficia de masaj terapeutic, anticelulitic, masaj cu roci vulcanice sau masaj facial.
Centrul Vitality Sport & Wellness este situat în Piteşti, Strada Petre Ispirescu nr. 63, Găvana III, Platou. Informații suplimentare și programări la nr. de tel: 0348 411 211 sau 0348 412 000 sau 0774 008 446.
De asemenea, Vitality SPA vă pune la dispoziție o gamă variată de abonamente, pentru fiecare activitate în parte:

Ziua Şcolii Generale „Ion Minulescu” – o explozie de energie şi talent

Luni, 12 Februarie 2018 13:42

Şcoala Generala „Ion Minulescu” continuă tradiţia! Copii, părinții şi profesori au sărbătorit cea de-a XII-a ediţie a Zilei Școlii. Pe scena Teatrului Alexandru Davila, elevii şi dascălii au organizat un sepctacol reuşit, plin de energie, bucurie şi talent. Momentele artistice deosebite au îmbinat armonios tradiția și modernul, dansul și muzica populară  cu dansul și muzica modernă, recitările, dar și piesele de teatru.

 

Bogdan Olar, inspector șef ISU Argeș: „Ne propunem deschiderea unui punct de lucru în comuna Izvoru”

Luni, 05 Februarie 2018 14:06

Săptămâna trecută, sub prezența dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a autorităților județene și locale a avut loc prezentarea activității Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş. Locotenent-colonel Bogdan Olar, inspectorul șef al ISU Argeș a precizat că bugetul instituției pe anul 2017 a fost executat în procent de 99,98%.

Bani nerambursabili, prin PNDL, pentru construirea și dotarea unei creșe în orașul Topoloveni

Luni, 05 Februarie 2018 14:05

# Valoarea totală a investiției este de peste 2,8 milioane lei
Un nou obiectiv de investiție a primit finanțare prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru realizarea serviciilor cu caracter social, medical, educaţional privind creşterea, îngrijirea şi educarea timpurie a copiilor de vârstă antepreşcolară în orașul Topoloveni.  Viitoarea creșă reprezintă o unitate de învățământ preuniversitar adresată copiilor cu grupa de vârsta 0-3 ani, cu grupe de vârstă între 6 luni - un an, respectiv 1 an - trei ani, având o capacitate de aproximativ 60 de copii. Construcția va avea o suprafață construită la sol de aproximativ 500 mp, iar valoarea totală a investiției este de peste 2,8 milioane lei, inclusiv TVA.

 

Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș: „La nivelul inspectoratului nu au existat probleme în urma evaluărilor psihologice”

Luni, 05 Februarie 2018 14:02

# „Sesizările împotriva polițiștilor au scăzut în 2017 comparativ cu anul precedent”, mai precizează comisarul-șef Bogdan Berechet
Săptămâna trecută, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș s-a organizat o conferință de presă  în care au fost prezentate principalele  rezultate obţinute de instituţie în anul 2017.  Cu ocazia acestui eveniment, comisarul-șef Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș, ne-a acordat un interviu în care vorbește despre principalele probleme cu care s-a confruntat Inspectoratul pe parcursul anului trecut. Pe 30 august 2017, Bogdan Berechet a fost numit temporar șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș.

În Argeș, criminalitatea a scăzut pentru al șaselea an consecutiv

Luni, 05 Februarie 2018 14:00

La prezentarea principalelor rezultate obţinute de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, în anul 2017, au participat șeful instituției, cms-șef  Bogdan Berechet, adjuncții, cms-șef Gabriel Gherghe și cms-șef Iulian Olteanu, respectiv purtătorul de cuvânt, inspectorul principal de poliție Mădălin Zamfir. În urma prezentării bilanțului,  s-a constatat diminuarea criminalităţii în judeţ pentru al șaselea an consecutiv.

 

Ion Dumitru, primarul din Albota: ”Nu am avut noroc la ultima vânătoare...”

Luni, 05 Februarie 2018 13:45

”Ducele” de Albota a mers, pe jos, mulți kilometri, cu pușca în mână, week-end-ul trecut, în căutarea unui trofeu. Mistreții s-au lăsat, cu toate astea, destul de mult așteptați. La întoarcerea din escapadă, însă, Ion Dumitru ”împușcase”, totuși, ceva mult mai important, și anume ”trofeul” de vicepreședinte național al Asociației Comunelor. În ceea ce privește vânătoarea, deși unii colegi s-au lăudat că și-au umplut frigiderele de carne, ”Ducele” ne-a mărturisit că a prins doar... o răceală urâtă. Demonstrându-ne, iată, pe această cale, că nu este amator de povești... vânătorești! Nu este problemă, penultima vânătoare s-a lăsat cu succes, și, după ceva timp, cu o șiră plină de cârnați... Laurențiu Stoica

Mioveniul va fi reprezentat la Vâlcea la o competiție de șah

Luni, 05 Februarie 2018 13:43

În perioada 2-10 februarie 2018, la Băile Olăneşti, va avea loc Memorialul „Elisabeta Polihroniade” la Şah, competiţie la care participă cei mai buni şahişti din ţară. CS Dacia Mioveni 2012 va fi reprezentat la acest concurs de proaspătul campion judeţean - Marius Frâncu Sebastian, în vârstă de 8 ani. Competiția este organizată de ACS „Elisabeta Polihroniade”, Ministerul Educației Naționale și Federația Română de Şah. Conducerea clubului îi urează mult succes.

 

Campanie de adopție gratuită a câinilor comunitari la Mioveni: ”Adoptă și TU un câine!”

Luni, 05 Februarie 2018 13:37

Iubitorii de animale își pot găsi un prieten loial pe viață. Sasha și Bubu sunt doi bulgări de veselie și drăgălășenie întruchipați în blăniță de cățel, care vor pune cu siguranță un zâmbet larg chiar și pe cel mai trist chip. Cele două suflete sunt vinovate de faptul că au îndrăznit să vină pe lume în locul nepotrivit: sub un balcon în prag de iarnă, acum trei luni! Aflate la Adăpostul Serviciului de Ecarisaj al SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL, cele două surori caută o familie care să le adopte și care să se bucure de iubirea necondiționată pe care aceste animale sunt dornice să o ofere.

Cele două licee din Mioveni pregătesc, anul acesta, 300 de elevi pentru bacalaureatul din vară

Luni, 05 Februarie 2018 13:20

În Mioveni au fost desemnate două Centre de Examen pentru evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale pentru examenul  naţional de Bacalaureat 2018.
Este vorba de Liceul Teoretic ”Iulia Zamfirescu” Mioveni şi Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni. La nivelul celor două licee, aproximativ 300 de absolvenţi aspiră la diploma de bacalaureat, 294 de tineri înscrişi la examenul maturităţii fiind din seria curentă şi 6 din promoţiile anterioare.

 

Sediul ISU Argeș va fi consolidat

Luni, 05 Februarie 2018 13:05

La sfârșitul anului trecut, în decembrie, s-a realizat raportul de audit energetic și certificatul de performanță al sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş. Aceste lucrări au fost realizate în vederea consolidării, mansardării şi anvelopării clădirii din str. Traian, nr. 26, Pitești. Valoarea estimativă a consolidării este de 914.550 lei, fără TVA. Urmează ca investiția să fie scoasă la licitație pentru a se stabili un constructor care să ducă la bun sfârșit lucrarea. Trebuie precizat că fondurile bugetare alocate şi cheltuite în anul 2017 pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la construcţiile administrate de unitate au fost în valoare de 47.592 lei, faţă de 32.266 lei  în anul 2016, în crestere cu 32,20 %.  A.V.

În două săptămâni, deputatul Radu Vasilică ar putea fi externat

Luni, 05 Februarie 2018 11:41

După cum știți, deputatul Radu Vasilică a fost grav rănit pe 25 noiembrie într-un accident de motocicletă. După mai multe zile de comă, perioadă în care a fost intubat, multiple fracturi de bazin şi de membre, şi o operaţie de amputare a unui picior, Radu Vasilică s-a întors, practic, din morți, fiindu-i oferită o a doua viață. Viață pe care parlamentarul vrea să o trăiască la maxim!

 

Seminar de nutriție la Vitality Spa

Vineri, 02 Februarie 2018 22:29

Vitality Sport & Wellness organizează marți, 6 februarie, de la ora 17.00, un seminar de nutriție susținut de nutriționistul Bianca Pătru. Vor fi dezbătute următoarele teme: principii alimentare sănătoase; calculul greutătii ideale; calculul metabolismului bazal; stabilirea tipului somatic; cântărirea participanților cu analizatorul de masa corporală Tanita care ne indică: kilogramele, grăsimea din organism, grăsimea viscerală, gradul de hidratare, vârsta metabolică, metabolismul bazal etc; discuție liberă (întrebări si răspunsuri) despre dietele contemporane și eficiența lor. Cei care doresc să se înscrie la seminar pot face acest lucru sunând la 0757 799 567.

Flacăra Centenarului s-a aprins la Muzeul Golești

Luni, 29 Ianuarie 2018 11:29

Marți, 23 ianuarie 2018, la Muzeul Golești , președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a aprins Flacăra Centenarului Marii Uniri. Astfel, sub egida “România de la Argeș ” în județul nostru au debutat manifestările dedicate aniversării a o sută de ani de la înfăptuirea momentului istoric al Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Centenarul Marii Uniri constituie pentru toți românii, dar în mod special pentru argeșeni, un moment de sărbătoare, dar și de cinstire a memoriei înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru țară.

 

Inculpații din ”Dosarul Cheresteaua”, în continuare, sub control judiciar

Luni, 29 Ianuarie 2018 11:27

Săptămâna trecută, pe 23 ianuarie, a avut loc la Tribunalul Argeș verificarea măsurilor preventive la o parte dintre inculpații din dosarul „Cheresteaua 1”, în care liderul grupării cercetate este Ion Andrei, zis Brânză, patronul Andris. Instanța a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de mai mulți inculpați. „În baza art. 208 alin. 5 şi art. 362 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpaţii

Acțiune împotriva braconajului pe Barajul Golești

Luni, 29 Ianuarie 2018 11:25

În urmă cu câteva zile, membrii Asociaţiei Naţionale de Combatere a Braconajului și Poluării Argeș   împreună cu poliţişti din cadrul  Poliției oraşului Ștefănești au desfăşurat un amplu control pe barajul de acumulare Goleşti, având în vedere combaterea braconajului piscicol. În urma acestei activități s-au descoperit mai multe plase  tip monofilament,de aproximativ 300 de metri , ce  au fost distruse ulterior, iar peștele eliberat. Precizăm faptul că  nu  este prima activitate și în nici un caz ultima de acest fel.  Aceste episoade se fac periodic, tocmai pentru a combate aceste practici ilegale, respectiv braconajul piscicol.

 

 

Pagina 231 din 348

«ÎnceputAnterior231232233234235236237238239240UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea