Pictorul Bârloiu s-a infestat de naționalism în Anglia
Luni, 27 Mai 2013 22:19
Pictorul și graficianul Mircea Bârloiu s-a virusat de naționalism chiar în Anglia. Acesta a găsit, într-un magazin obișnuit, un tricou în culorile României, pe care și l-a cumpărat la gândul că, la el, în țară, nu a găsit nicăieri un astfel de obiect vestimentar. Culmea, nici măcar scump n-a fost; o liră englezească a dat pe el, echivalentul a 5,2 lei. De mândru ce este de achiziția lui, l-a purtat de 1și 10 Mai, dar și de Sfinții Constantin și Elena, când a avut loc vernisajul expoziției de grup, de grafică și pictură, „Verticale”, de la Metopa. În trecut, au mai fost și alte figuri publice care au purtat cizme sau pantofi tricolori, iar acum au căzut în uitare. Se pare că tricolorul românesc nu este, totuși, un talisman pentru acela care îl arborează cu mândrie. Ana Luca
Rapsozii Bascovului sau unitate în diversitate ... de meserii
Luni, 27 Mai 2013 22:14
Muzica rămâne una dintre cele mai bune rețele de socializare, se pare, chiar și în era facebook. Același lucru se poate spune și despre un grup de interpreți de muzică populară, reuniți sub numele de Rapsozii Bascovului. Directoarea Casei de Cultură Bascov este aceea care i-a strâns pe toți cei 7 sub același nume, selectându-i din tot județul. Faptul că niște oameni cu îndeletniciri atât de diverse reușesc să ajungă la un numitor comun este un lucru cât se poate de curios, însă într-un sens pozitiv, de data aceasta. Prin urmare, liderul Gigi Bunea este absolvent de Școală de Artă și este maestru în arta
Actrița Grațiela Bădescu: „Fiecare zi e o surpriză (...) și ești dator față de tine să trăiești în prezent”
Luni, 27 Mai 2013 21:49
Ambele fiice ale interpretului de muzică populară Grațian Bădescu i-au urmat exemplul și au ales o carieră artistică. Dacă fiica cea mică a ales să studieze folclorul, fata cea mare a ales să devină actriță. Grațiela Bădescu este un artist altfel în familia originară din Aref, a cărei săptămână nu este una clasică, niciodată. Din Argeș au plecat foarte multe talente ca Gheorghe Dinică, Mircea Diaconu, Sebastian Papaiani, Adriana Trandafir, Florin Călinescu etc., așa că nu este exclus ca mâine-poimâine să auzim că o altă argeșeancă reușește să se remarce pe scenele din țară și nu numai. Deocamdată, este actriță a teatrului din Petroșani, postură din care participă la diverse proiecte de teatru din țară și străinătate. Am vrut s-o cunoaștem, și iată ce ne-a spus despre ea!
Flautul de aur, din nou la Filarmonica Piteşti
Luni, 27 Mai 2013 21:32
Filarmonica Piteşti organizează joi, 30 mai a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, recitalul cameral Flautul de aur, inclus în turneul extraordinar cu acelaşi nume în care instituţia de concerte piteşteană este partener.
Aflat la a treia ediţie, turneul de anul acesta se va desfăşura în perioada 27 mai - 14 iunie în: Craiova, Caracal, Piteşti, Ploieşti, Bucureşti, Oradea şi Tulcea. Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, cel care îl va acompania pe singurul flautist care cântă la un instrument marca Muramatsu, vor
Alex Andrei Pîrvu, câştigătorul Marelui Premiu al Festivalului “Ursuleţul de Aur” - Baia Mare
Luni, 27 Mai 2013 21:30
# TROFEUL DE PLATINA pentru un talentat recunoscut. Reprezentantul Argeşului, Alex Andrei Pîrvu, a primit Marele premiu al Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Ursuleţul de Aur” – Trofeul de Platină. Aflat la cea de-a XXX-a ediţie, concursul s-a desfăşurat în perioada 17-18 mai 2013, la Baia Mare. La eveniment au participat aproximativ 200 de elevi din toată ţara, care au concurat pe grupe de vârstă, iar din juriu a făcut parte cunoscuta interpretă Paula Seling, care a debutat, cu mulţi ani în urmă, chiar pe scena festivalului.
Filarmonica Piteşti, în premieră la Sala Radio
Luni, 27 Mai 2013 21:29
Filarmonica Piteşti organizează joi, 30 mai a. c., de la ora 19.00, la Sala Radio Bucureşti, un concert simfonic integrat Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi.
Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul chinez Jin Wang, violoniştii Raluca Stratulat, Luminiţa Burcă, violoncelistul Andreea Ţimiraş, pianistul Mihai Ritivoiu, soprana Tina Munteanu şibaritonul Valentin Vasiliu vor interpreta: Mihai Moldovan - Texturi, Dumitru Capoianu - Concertul pentru vioară şi orchestră, Paul Constantinescu - Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră şi Jin Wang - Suita Nr. 6 Impresii din Tibet (Mesajul secret). Jin Wang a studiat dirijatul de orchestră la Conservatorul din
Casa de Cultură Bascov caută instrumentiști și soliști - copii talentați
Miercuri, 22 Mai 2013 17:17
Casa de Cultură din Bascov caută copii talentați, soliști și instrumentiști, ca să facă parte din ansamblul pe care conducerea dorește să-l înființeze. Sunt așteptați la preselecție copii cu vârste între 5-14 ani și nu numai din județul Argeș. Pentru relații și înscrieri, pot apela numărul de telefon 0348-424841 sau se pot adresa direct la sediul instituției din comuna Bascov. Ana Luca
Casa de Cultură Mioveni țintește premiul cel mare al Consiliului Europei
Miercuri, 22 Mai 2013 16:46
Casa de Cultură Mioveni așteaptă să primească „Steagul” Consiliului Europei pentru participarea la un proiect legat de recunoașterea meritelor orașului și comunitățíi care se ocupă de implementarea proiectelor europene și schimburilor culturale. Anul trecut, la Mioveni a ajuns Diploma de Onoare pentru aceleași merite. Șefa instituției, Argentina Culcuș, spune că mai sunt încă două distincții care mai trebuie „împușcate” de la Consiliul Europei; e vorba despre Placa de Onoare și Premiul Europei. Acesta din urmă valorează 10 000 euro; bani care pot intra în contul instituției de cultură din Mioveni, alături de o ofertă de studii în străinătate pentru tinerii din localitate. Ana Luca
De 1 iunie, artiștii de la Doina Argeșului vor cânta la Bascov
Miercuri, 22 Mai 2013 16:45
Pe 1 iunie, la Casa de Cultură Bascov are loc, începând cu ora 11, faza finală a Concursului Județean al Soliștilor Vocali și Instrumentali de Muzică Populară,” Mugurii Folclorului Argeșean”, ediția a VI a. Orchestrația muzicală va fi asigurată de către artiștii de la Doina Argeșului, dirijor Virgil Iordache. Intrarea va fi liberă. Iar pe 25 mai, la Mioveni, dansatorii de la Bascov se vor întrece în Concursul județean al Ansamblurilor Folclorice al Formațiilor de dansuri Populare de Copii și Tineri. Instituția va participa cu 7 perechi de dansatori, a căror coregrafie va fi semnată Marian Stănoiu. Ana Luca
”Oda bucuriei”, la concertul aniversar al Filarmonicii Pitești
Miercuri, 22 Mai 2013 16:36
# Șase ani de la înfiinţarea Filarmonicii Pitești. Filarmonica Piteşti organizează joi, 23 mai a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, concertul simfonic aniversar, prilejuit de împlinirea a şase ani de la înfiinţare. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Tiberiu Oprea, violonistul Mădălin Sandu, fagotistul Ionuț Mardare, violoncelistul Paul Oneci, soprana Sorina Munteanu, mezzosoprana Antonela Bârnat, tenorul Marian Someșan, basul Lucian Oniță şi corul Euphonia al Filarmonicii Râmnicu Vâlcea vor interpreta: Vivaldi - Vara, Weber - Concert pentru fagot și orchestră, Popper - Rapsodia ungară pentru violoncel și orchestră şi Beethoven - Simfonia a IX-a.
Alături de artiştii instrumentişti ai Filarmonicii Piteşti, corul filarmonicii vâlcene şi artişti de renume ai scenei muzicale naţionale au ţinut să fie alături de instituţia de concerte piteşteană la ceas de sărbătoare.
“Publicul piteştean nu este cu nimic mai prejos decât publicul din alte oraşe ale ţării”
Luni, 13 Mai 2013 00:00
# Declară Sevastian Tudor, directorul Teatrului Alexandru Davila. Ce preferă piteştenii care trec pragul Teatrului Alexandru Davila am aflat chiar de la directorul instituţiei. Directorul Teatrului Alexandru Davila e încântat că spectatorul piteştean, pe care îl consideră avizat şi cu un dezvoltat simţ al realităţii, se reapropie, încet, dar sigur, de arta teatrală, pe care o evaluează cu circumspecţie. Publicul din Piteşti este, în opinia lui Sevastian Tudor, un public avizat de teatru, un public cald şi recunoscător.
Spectacol de muzică și dansuri populare tradiționale la Țigănești (Topoloveni)
Luni, 13 Mai 2013 00:00
# Europarlamentarul Dan Zamfirescu a filmat circa o oră cu telefonul mobil. Primarul Gheorghe Boțârcă promite, la Țigănești, o pepinieră de tinere talente. Vineri seara, sala Căminului Cultural din Țigănești, de lângă Topoloveni, s-a umplut cu localnici, părinți, copii. Pentru un spectacol ce s-a dovedit a fi unul de bună calitate și, mai ales, de bun augur. ”Vedetele” au fost grupul de mici dansatori ai Casei de Cultură din Topoloveni și deja celebrii Haiduci ai Vlădicii din aceeași localitate. Primii au fost filmați asiduu de proaspătul europarlamentar Dan Zamfirescu, ce și-a exprimat intenția
Concert simfonic omagial Ion Dumitrescu la Filarmonica Pitești
Luni, 13 Mai 2013 00:00
Filarmonica Piteşti organizează joi, 16 mai a. c., de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate Ion Dumitrescu, Grieg şi Schubert. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Octav Calleya si pianista Ilinca Dumitrescu vor interpeta: Ion Dumitrescu - Preludiu simfonic, E. Grieg - Concertul pentru pian şi orchestră şi Fr. Schubert - Simfonia nr. 9 în Do major. Alături de Teatrul Naţional Bucureşti, Filarmonica Vâlcea, care-i poartă numele, şi Filarmonica Piteşti aduce, la o sută de ani de la naştere, un omagiu marelui compozitor, dirijor, profesor, scriitor care a fost Ion Dumitrescu.
Festival Național de Muzică Pop și Etno Pop la Mioveni
Luni, 13 Mai 2013 00:00
În perioada 24-25 Mai, la Mioveni va avea loc prima editie a Festivalului National de Muzica Pop si Etno Pop pentru Copii si Adolescenti “Muzica, prietena mea”. Evenimentul este un regal muzical anual care isi propune promovarea muzicii pop si etno pop, a tinerilor interpreti din Romania. Intr-o perioada cand cultura se rezuma la programe tv, internet, cluburi etc, festivalul incearca si va reusi sa aduca cat mai multi tineri in sala de spectacol si sa contribuie la cresterea gradului de cunoastere in randul tinerilor a muzicii pop si etno pop romanesti si internationale.
Pentru că sunt talentați, Haiducii Vlădicii au început să deranjeze grupurile vocale bărbătești mai vechi
Luni, 13 Mai 2013 00:00
Se pare că, pentru unii, a-și înlătura concurența este o chestiune de jocuri oneroase de culise și nicidecum o confruntare fair-play, pe față și cu toate armele la vedere. Grupul folcloric Haiducii Vlădicii, format din opt preoți și un interpret de muzică populară, simte deja efectele faptului că sunt nou-apăruți pe piața muzicii populare, dar nu lipsiți de talent. Unii dintre liderii grupurilor rivale, obișnuiți deja cu succesul, s-au văzut, după festivalul de la Mioveni, puși în situația să constate că s-ar putea să-și piardă din supremație.
Șeful Casei Studentului Pitești, sau salsa connecting people
Luni, 13 Mai 2013 00:00
Un club de salsa în oraș care să adune oamenii de diferite vârste la un loc și să-i facă să socializeze, este un gând pe care directorul Casei Studenților îl vrea materializat cât mai repede. Daniel Ionescu spune că salsa este dansul “latin, fierbinte, ce emană energii pozitive și este propice relațiilor de prietenie.” Însă, dansul este și cea mai bună “agenție matrimonială”. Tot la Casa Sindicatelor există un exemplu în acest sens: “colegul meu de antrenorat, profesorul Ionuț Stanca, s-a căsătorit cu partenera sa de dans, Violeta. Rodul dragostei lor fiind un băiețel, Ionuț, pe care deja l-au sortit să ajungă campion la dans.” Ana Luca
De Ziua Internațională a Cărții și a drepturilor de autor, Dacia a oferit cărţi elevilor din Mioveni
Luni, 29 Aprilie 2013 13:33
Săptămâna trecută, marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii şi a drepturilor de autor, Automobile Dacia, în parteneriat cu Primăria oraşului Mioveni, Centrul Cultural şi BookMag.eu au oferit 1.400 de cărţi elevilor şcolilor din oraşul Mioveni.
În lista cărţilor oferite de Dacia, Centrul Cultural Mioveni şi BookMag.eu figurează titluri clasice din literatura română, lecturi obligatorii pentru orice absolvent de şcoală generală sau liceu. De la Mihail Sadoveanu la Liviu Rebreanu şi de la George Coşbuc la George Bacovia, în lista de cărţi care au fost
Concursul naţional de poezie „Juventus”
Luni, 29 Aprilie 2013 13:12
Ministerul Tineretului şi Sportului prin Casa Studenţilor Piteşti şi Editura Tracus Arte invită tinerii creatori cu vârste între 14-35 ani să participe la Concursul Naţional de Poezie „Juventus”. Juriul va fi prezidat de criticul Nicolae Oprea, preşedintele USR Piteşti, alături de acesta fiind scriitorul Dumitru Augustin Doman-directorul revistei “Argeş”, scriitorul Cristian Meleşteu, reprezentând Ministerul Tineretului şi Sportului, Ion Cristescu-directorul editurii Tracus Arte şi Cosmin Perța, director editorial Tracus Arte.
Lacrimosa, concert cameral de Paşte la Filarmonica Pitești
Luni, 29 Aprilie 2013 13:11
Filarmonica Piteşti organizează, joi, 2 mai, de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor Piteşti, un concert cameral de Paşte intitulat Lacrimosa. Concertul e susţinut de trio SONUS din Timişoara, compus din Laura Roman (vioară), Cosmin Rafael Bălean (duduk, tav-shvi) şi Doru Roman (marimba, percuţie). Cosmin Bălean şi Doru Roman sunt cunoscuţi piteştenilor, duduk-ul fiind cel mai vechi instrument muzical cunoscut.
De această dată, trio-ul a pregătit, special pentru publicul piteştean, un program adecvat Săptămânii Patimilor. Din program: Tradiţional – Rugăciune, G. Faure – Pie Jesu from Requiem, E. Morricone – For Love one can Die, Gh. Mandicevski – Oratoriu, C. Porumbescu – Balada, W.A. Mozart – Lacrimosa, N. Zivkovic – Liebeslied şi A.L. Webber – Pie Jesu.
Grațian Bădescu și-a făcut pepinieră de cântăreți la Galeș
Luni, 29 Aprilie 2013 13:07
# Deși nu are nici măcar un an vechime, grupul ”Dorulețul” a câștigat trofeul Festivalului “Cântecele Argeșului”. Foarte puțini știu că solistul de muzică populară Grațian Bădescu este și profesor de muzică la Școala Generală din Galeș, comuna Brăduleț. Și, așa cum îi stă bine unui interpret de succes, nu se putea decât ca acesta să se implice în proiecte de succes. De curând, cei 17 copii pregătiți de domnul profesor au plecat acasă cu trofeul Festivalului “Cântecele Argeșului”, desfășurat la Mioveni. Grațian Bădescu ne-a spus că există un mare potențial în acest grup, motiv pentru care într-una
Mai multe articole..
Pagina 136 din 147
«ÎnceputAnterior131132133134135136137138139140UrmătorSfârşit»



















