Dumnezei și microbiști

Luni, 06 August 2012 14:14

Adrian Vasiliu.
Când am auzit prima dată decizia Curții Constituționale de amânare cu 40 de zile a verdictului în ceea ce privește referendumul, prima reacție a fost să mă enervez. După cea mai mizerabilă campanie pe care am trăit-o și după o săptămână în care tot ce am reținut a fost strădania organizatorilor referendumului de a schimba regulile jocului după ce acesta s-a terminat, tot ceea ce-mi doream era un verdict. Normal ar fi fost cel cu invalidarea, că există lege pe tema asta și o un procent pe care toți turiștii din ziua de 29 iulie nu l-au putut atinge. Nu m-ar fi surprins prea tare nici validarea, pentru că

Războiul nu s-a încheiat

Luni, 30 Iulie 2012 14:45

Adrian Vasiliu.
La ora la care citiți aceste rânduri, se va ști probabil, aproape oficial, care este rezultatul referendumului privind demiterea lui Traian Băsescu. Și se va mai ști ceva: că războiul dezlănțuit de acesta în urmă cu aproape opt ani, atunci când a ajuns la putere, este încă departe de a se fi încheiat. Și asta pentru că președintele ales și reales, suspendat și resuspendat rămâne, fie el demis sau nu, cel mai mare inamic al partidului care s-a obișnuit, ani și ani de-a rândul, să conducă țara, PSD, și al prietenilor săi de ocazie (PNL) sau de tradiție (PC). Băsescu a fost și, indiferent de rezultatul de duminică, rămâne,

 

Dacă votez primesc o zână?

Luni, 23 Iulie 2012 13:49

Spiridon Voinescu.
Anul Caragiale în care ne aflăm (160 de ani de la nașterea marelui scriitor și 100 de ani de la dispariția acestuia), în apropierea oricăror alegeri, se face mai simțit decât oricând. Circ, mult circ, ciubuce, fanfaroni, greviști, politicieni, furturi, polițiști corupți, șpagă. Și căldură mare, monșer. Nu intrăm în amănunte, ia citiți însă din recomandata secretarului general PSD Liviu Dragnea, o scrisoare de momire a electoratului către borcanul cu miere, reprodusă undeva integral în paginile ediției: ”Organizarea în

Să merg la referendum? Să nu merg?

Luni, 23 Iulie 2012 13:21

Adrian Vasiliu.
Mie mi-a plăcut întotdeauna să votez. Fie alegeri, fie referendum, eu am mers de fiecare dată la vot, bucurându-mă chiar că am ocazia să-mi dau cu părerea despre vreun subiect important sau să decid, și eu, cine va fi primar, președinte de CJ, deputat, senator sau președinte de țară. La alegeri, uneori mi-a ieșit, alteori însă nu, dar am mers și voi merge în continuare la alegeri. La referendum, însă, a fost o cu totul și cu totul altă problemă. La prima Constituție, în 1991, n-aveam vârsta de vot. La cea din

 

Adio, Crin!

Luni, 16 Iulie 2012 14:07

Spiridon Voinescu.
Este un bărbat frumos, elegant, bun orator și membru fondator al liberalilor. Și mai este ceva: este pierdut! Nu, nu este vorba de domnul Iani Popa, domnul Iani Popa nici măcar nu întrunește toate semnalmentele enumerate mai sus. Dar, dacă tot veni vorba, atunci da, și Iani Popa este pierdut. S-a pierdut de tot când a adoptat poziția de angajat al șefului mare, nu că ar fi stat lucrurile altfel în realitate. Însă aparențele au și ele un oarecare rol și, măcar la nivel de aparență, cei doi șefi de partide încă aliate ar fi trebuit să se situeze pe poziții cumva egale.

Sunt cetățean european și am drepturi!

Luni, 16 Iulie 2012 13:43

Adrian Vasiliu.
Așa sună o reclamă pe care Autoritatea pentru Protecția Consumatorului o face în această perioadă la televizor, care pare, la prima vedere, amuzantă pentru cei care știu cum se trăiește în România. Astfel, în vacanță, sau la reparații de calculatoare, sau la achizițiile online, furnizorii de servicii fac mișto de cetățeanul care cere să i se respecte drepturile de consumator, în special acela de a primi serviciul sau produsul pentru care plătește și de a fi despăgubit dacă acest lucru nu se întâmplă. Această reclamă, nu

 

PSD a luat, în Argeș, tot. Inclusiv PNL-ul

Luni, 09 Iulie 2012 13:56

Spiridon Voinescu.
Alegerile locale au trecut, primarii, viceprimarii și consilierii au fost numărați bob cu bob și trecuți în statistici. Care statistici arată că, în Argeș, USL a luat aproape tot ce se putea lua. Cu excepția unui singur oraș toate au fost adjudecate, la scoruri de K.O., de unioniști. PDL a obținut un număr mai mare de comune decât acum patru ani, comune însă fără o pondere demnă de remarcat, atât din punct de vedere al populației cât și din punct de vedere economic. Au rămas în parohia democrat liberalilor cele două localități cu bugete frumoase, Bradu și Valea Mare Pravăț. Aceștia au pierdut însă redute însemnate, cum sunt Lerești și Bogați. A

Vocea surdă a poporului

Luni, 09 Iulie 2012 13:40

Adrian Vasiliu.
După o campanie electorală destul de obositoare pentru alegerile locale, ne aflăm în fața alteia, cu o miză mult mai importantă. Astfel, după ce suspendarea președintelui Traian Băsescu a devenit realitate, începe cu și mai multă putere bătălia, mediatică în primul rând, pentru cea mai importantă funcție în stat. Cei care au fost incapabili până acum să-l înfrângă pe Băsescu în luptă electorală dreaptă au reușit, prin mijloace cel puțin dubioase, să-și asigure mai întâi o majoritate de strânsură în

 

Condamnați să rămână împreună

Luni, 02 Iulie 2012 13:29

Adrian Vasiliu.
Cu toții ne așteptam ca USL să scârțâie, în cele din urmă, și la Pitești. Era doar o chestiune de timp până când orgoliile pesediștilor, liberalilor și conservatorilor care au adus pierderi însemnate USL Argeș în alegerile locale, să își găsească o exprimare pe măsură și în cel mai important consiliu local din județ, cel de la Pitești. Multă lume se aștepta ca pesediștii, stâpâni politici ai

Realitatea epocii Nicolescu

Marţi, 26 Iunie 2012 00:57

Adrian Vasiliu.
„Mulțumesc pentru faptul că o parte din această presă a înțeles sensul în care trebuie făcută o anumită politică și administrație. Le mulțumesc tuturor pentru că lucrează în această muncă deosebită. Să dea Dumnezeu să vedeți lucrurile în realitatea lor pe care v-o arată viața de zi cu zi!”. Acestea au fost vorbele pe care președintele reales al Consiliului Județean, cel mai important om din Argeș, Constantin Nicolescu, le-a rostit la adresa presei cu ocazia depunerii jurământului pentru cel de-al treilea mandat în

 

De ce a câștigat Nicolescu...

Miercuri, 20 Iunie 2012 00:56

Adrian Vasiliu.
Au trecut alegerile locale, iar scena politică parcă s-a mai liniștit puțin. E drept, la învinși se cer demisii, se fac analize și planuri de viitor, iar la învingători se împart posturi și se beau cupe de șampanie. În rândul cetățenilor, însă, lucrurile sunt mult mai simple. A trecut o perioadă în care au fost bombardați cu tot felul de mesaje, cu promisiuni care mai de care mai greu

Viaţa după alegeri

Marţi, 19 Iunie 2012 23:41

Adrian Vasiliu.
La momentul la care citiţi aceste rânduri, veţi fi ştiind deja cine este noul primar al localităţii în care trăiţi, cine este preşedintele CJ şi care sunt consilierii locali şi judeţeni. Cu o menţiune în cazul acestora din urmă, care sunt, de obicei, destul de puţin cunoscuţi de alegători. Păi şi de ce ar fi, din moment ce lumea nu-i votează pe ei, ci pe primar şi pe preşedintele de CJ, care fac oficiul de locomotivă.

 

Ce-aș face dacă aș câștiga alegerile?

Luni, 04 Iunie 2012 02:00

Adrian Vasiliu.
Mai avem doar câteva zile până când se va termina campania electorală pentru alegerile locale. Peste o săptămână, pe vremea asta, vom ști cine ne sunt primarii, consilierii locali și județeni, precum și cine ne va conduce județul de-acum încolo. Candidați sunt mulți, însă puțini sunt cu adevărat favoriți să ocupe sau să-și păstreze funcțiile puse în jocul aparent democratic al votului. Spun aparent democratic, pentru că numai democratică nu este alegerea primarilor din primul tur, sau a președintelui CJ, ca să nu mai

10 iunie la vot. Mai curat, mai uscat...

Luni, 04 Iunie 2012 02:00

Spiridon VOINESCU.
Televizoarele urlă mesaje electorale. E normal, se apropie 10 iunie. Un candidat la o funcție înaltă din Argeș spune cu năduf: ”Eu nu sunt ca ei, cei care sunt în funcție, ei fură non stop. EU NU AM APUCAT SĂ FUR NIMIC!!!...” Un mesaj cutremurător, care spune aproape totul despre cine este la putere dar  și despre cine încearcă să vină. Totul, aproape totul se calculează ca

 

Domnilor din USL, nu vă mai dați fete mari...

Luni, 28 Mai 2012 02:00

Spiridon Voinescu
…în primul rând pentru că sunteți bărbați, sau vă îmbrăcați ca atare. Și aici mă refer la criticile aduse ultimei alianței locale, Alianța pentru Argeș și Muscel. Chiar nu este cazul să criticați acest produs – până la urmă politic, într-adevăr, indiferent de ceea ce spun membrii fondatori. De ce nu este cazul? Pentru că anomaliile din propria ogradă sunt mult mai mari. Stânga și o parte din dreapta coalizate împotriva altei părți din dreapta nu reprezintă altceva decât o formă de preacurvie politică, preacurvie cu mult mai mare – dacă îmi este permisă exprimarea – decât AAM-ul. Arme, arme și muniții – ar putea fi

Atenție la sponsorizări, să nu coste mai mult.

Marţi, 22 Mai 2012 23:50

Spiridon Voinescu.
Ca de fiecare dată, în preajma alegerilor, facturile telefonice ale politicienilor se triplează. La fel însă și cele ale oamenilor de afaceri care, vrând-nevrând, activează într-un domeniu atât de strâns legat de politică. Chestia cu legătura strânsă a început să fie practicată însă și de procurorii anticorupție, însă la propriu, procurori care nu mai prididesc să asculte `cele telefoane întreit mai multe. Cantitățile de bani care intră într-o campanie electorală sunt, toată

 

Amintiri din Epoca Năstase

Marţi, 22 Mai 2012 23:37

Adrian Vasiliu.
Orice partid care conduce țara crede că este veșnic la guvernare. Orice partid crede că guvernarea i se cuvine de drept și doar frauda electorală îl văduvește de această plăcere, de a-și conduce semenii cum are chef. Așa s-a întâmplat cu comuniștii, apoi cu moștenitorii lor direcți, feseniștii lui Iliescu, apoi cu foștii deținuți politici din PNȚCD și, în 2000, cu generația următoare a FSN, pesediștii lui Năstase. Atunci a fost culmea aroganței și a senzației de atotputernicie pe care o inspirau guvernanții vremii, care au cumpărat toată presa pe care au putut s-o cumpere, prigonind restul acesteia prin presiuni

Visul frumos al depolitizării s-a încheiat prea repede

Luni, 14 Mai 2012 23:14

Adi Vasiliu.
Încă de când am intrat în presă, acum destui ani, mi-am dorit să ajung să trăiesc ziua în care numirea în vreo funcție publică să nu aibă nicio legătură cu politica. Am vrut să nu mai văd concursuri de ocupare a unui post cu candidat unic, cu patalama de la partid, care să fi căpătat peste noapte experiența și priceperea pentru a deveni mare director. Am vrut să nu mai văd, la final de mandat, tot felul de șefi puși pe criterii politice că se dau martiri ai politizării care îi scoate din funcțiile pe care aceeași metodă

 

Ponta, prețul pâinii, poate, poante...

Luni, 07 Mai 2012 23:49

Spiridon Voinescu.
Cu certitudine acolo, la Palat, în Piața Victoriei, trăiește un virus. Ceva extrem de toxic pentru nenorocitul de popor român, ceva care îi retează acestuia, prin liderii săi, orice speranță la o viață mai bună. Numai ce s-a instalat ”driverul” Ponta în fruntea Guvernului, că i s-a virusat... driverul. Până în ziua nominalizării, acesta nu contenea cu niște chestii ”banale” pentru creșterea bunăstării țării și populației, chestii pe care el le va pune în practică negreșit. Salarii revenite, alimente de bază ieftinite, bani mulți

Ziua libertății condiționate a presei

Luni, 07 Mai 2012 23:13

Adrian Vasiliu.
An de an, de câte ori vine ziua de 3 mai, am un sentiment ciudat. Ca jurnalist, se găsesc întotdeauna oameni care să îmi transmită la mulți ani, ba chiar unii mă mai invită la vreo dezbatere, cum s-a întâmplat acum vreo câțiva ani. Numai că eu nu simt că această zi, proclamată acum ceva vreme Ziua Mondială a Libertății Presei, ar fi una care merită sărbătorită ca o aniversare

 

Pagina 6 din 13

«ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea